Rețele Wireless Wifi - Implementarea Internetului în Comunicații

Domeniu: Rețele

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 87 în total

Cuvinte : 29467

Mărime: 850.85KB (arhivat)

Publicat de: Basarab Nicola

Puncte necesare: 13

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

Introducere 3
I.1 Tipuri de reţele 3
I.2 Managementul energiei în reţelele de comunicaţie şi calculatoare 11
I.3 Echipamentul independent 12
I.4 Reţelele globale 13
I.5 Reţelele locale 13
Capitolul II. Tehnologii şi Protocoale de comunicaţie în reţelele wireless 14
II.1 Reţele wireless fixe (TDD vs. FDD) 14
II.2 Reţele wireless mobile 14
II.2.1 Tehnologia TDMA (Time Division Multiple Access 14
II.2.2 Tehnologia CDMA (Code Division Multiple Access) 15
II.3 Standardul IEE 802.11 16
II.3.1 Aspecte generale 17
II.3.2 Nivelul fizic 19
II.3.3 Subnivelul MAC (Medium Access Control) 20
Capitolul III.Reţele de comunicaţii Wireless 22
III.1 Prezentare generală 22
III.2 Avantajele şi dezavantajele acestui tip de reţea 25
III.2.1 Avantajele reţelelor wireless 25
III.2.2 Dezavantajele reţelelor wireless 25
III.3 Medii de trasmisie 26
III.4 Medii wireless 26
III.5 Configuraţii de reţele posibile 27
III.5.1 Funcţionarea 27
III.5.2 Configuraţii 28
III.5.3 Factori de considerat 29
III.6 Modemuri fără fir 31
III.6.1 Începuturile 32
III.6.2 Nevoia de viteză 32
III.6.3 Topologia reţelei 33
III.7 O clasificare a modelelor de reţele wireless cu micro-senzori 34
III.7.1 Caracteristicile reţelei de micro-senzori 34
III.7.2 Modele de comunicaţie 36
III.7.3 Modele de date furnizate 37
III.7.4 Modele de reţele dinamice 37
Capitolul IV.Subnivelul de acces la mediu 39
IV.1. Protocoale pentru Reţele LAN fără Fir 39
IV.2. Reţele de Sateliţi 54
IV.2.1. Interogare 55
IV.2.2. ALOHA 56
IV.2.3. FDM 57
IV.2.4. TDM 58
IV.2.5. CDMA 61
Capitolul V. Particularităţi ale reţelelor fără fir la nivelurile de reţea şi transport 62
V.1.1. Protocolul IP 63
V.1.2. Adrese IP 66
V.1.3. IP Mobil 67
V.2. Nivelul Transport în Internet 71
V.2.1. TCP 71
V.2.2. Protocolul UDP 80
V.2.3. TCP şi UDP fără Fir 80
Concluzii 84
Bibliografie 86

Extras din licență

Capitolul 1. Introducere

1.1 Tipuri de reţele

Termenul de reţea descrie faptul că un număr de calculatoare şi alte echipamente electronice sunt interconectate. Modurile prin care se realizează acest lucru sunt diferite. Astfel, pot fi moduri diferite de management al energiei, în reţele. Acesta prezentare grupează 4 tipuri importante de reţele: reţele pereche (una câte una), client-server, amestecate şi reţele terminale (de capăt).

În funcţie de criteriul de clasificare care se are în vedere există mai multe tipuri de reţele de calculatoare. Criteriile cele mai des utilizate în clasificarea reţelelor sunt:

După tehnologia de transmisie:

• reţele cu difuzare (broadcast);

• reţele punct-la-punct;

După scară la care operează reţeaua (distanţa);

• reţele locale LAN;

• reţele metropolitane MAN;

• reţele de arie întinsă WAN;

• Internet-ul;

După topologie:

• reţele tip magistrală (bus);

• reţele tip stea (star);

• reţele tip inel (ring);

• reţele combinate.;

După tipul sistemului de operare utilizat:

• reţele peer-to-peer;

• reţele bazate pe server.

În continuare vor fi enumerate principalele caracteristici ale fiecărui tip de reţea. Reţele cu difuzare (broadcast) sunt acele reţele care au un singur canal de comunicaţie care este partajat (este accesibil) de toate calculatoarele din reţea.

Mesajul (numit pachet) poate fi adresat unui singur calculator, tuturor calculatoarelor din reţea (acest mod de operare se numeşte difuzare) sau la un subset de calculatoare (acest mod de operare se numeşte trimitere multiplă). Acest mod transmitere este caracteristic reţelelor LAN.

Reţele punct la punct sunt acele reţele care dispun de numeroase conexiuni între perechi de calculatoare individuale. Pentru a ajunge de la calculatorul sursă la calculatorul destinaţie, un pachet s-ar putea să fie nevoit să treacă prin unul sau mai multe calculatoare intermediare. Deseori sunt posibile trasee multiple, de diferite lungimi, etc.

În general reţelele mai mici (locale) tind să utilizeze difuzarea, în timp ce reţelele mai mari sunt de obicei punct - la - punct.

Reţele LAN - Local Area Network - sunt în general reţele private localizate într-o singură cameră, clădire sau într-un campus de cel mult câţiva kilometri. Aceste reţele sunt caracterizate prin:

• mărime: LAN - urile au în general dimensiuni mici iar timpul de transmisie este limitat şi cunoscut dinainte;

• tehnologia de transmisie constă dintr-un singur cablu la care sunt conectate toate calculatoarele (de aici vine numele de difuzare). Aceste reţele funcţionează la viteze cuprinse între 10 şi 100 Mb/s. LAN - urile mai pot funcţiona şi la viteze mai mari, de până la sute de Mb/s. În general aceste viteze de transmisie se măsoară în megabiţi / secundă Mb/s şi nu în megabytes / secundă (MB/s);

• topologie: LAN - urile pot utiliza diferite topologii: magistrală, inel, etc. În figura 1 sunt reprezentate două astfel de reţele: cu topologie magistrală şi inel.

Figura 1.1: Două reţele LAN: magistrală şi inel

Reţele MAN - Metropolitan Area Network - reprezintă o extensie a reţelelor LAN şi utilizează în mod normal tehnologii similare cu acestea. Aceste reţele pot fi atât private cât şi publice. O reţea MAN conţine numai un cablu sau două, fără să conţină elemente de comutare care dirijează pachetele pe una dintre cele câteva posibile linii de ieşire. Un aspect important al acestui tip de reţea este prezenţa unui mediu de difuzare la care sunt ataşate toate calculatoarele. Aceste reţele funcţionează, în general, la nivel de oraş.

Reţele WAN - Wide Area Network - sunt acele reţele care acoperă o arie geografică întinsă - deseori o ţară sau un continent întreg. În această reţea calculatoarele se numesc gazde (în literatură de specialitate se mai utilizează şi următorii termeni: host şi sistem final). Gazdele sunt conectate între ele printr-o subretea de comunicaţie, numită pe scurt subreţea. Sarcina subreţelei este să transmită mesajele de la gazdă la gazdă.

Subreţeaua este formată din:

• linii de transmisie, numite circuite, canale sau trunchiuri, care are rolul de a transporta biţii între calculatoare;

• elemente de comutare, calculatoare specializate, folosite pentru a conecta două sau mai multe linii de transmisie. Nu există o terminologie standard pentru denumirea acestor elemente de comutare; astfel putem întâlni diferiţi termeni pentru desemnarea acestora ca: noduri de comutare a pachetelor, sisteme intermediare, comutatoare de date. Termenul generic pentru aceste calculatoare de comutare este router. Fiecare calculator este în general conectat (face parte) la un LAN în care există un ruter, prin intermediul căruia se face legătura între două reţele diferite.

Reţeaua conţine numeroase cabluri sau linii telefonice, fiecare din ele legând două rutere. Dacă două rutere, care nu sunt legate între ele, doresc să comunice, atunci ele trebuie să apeleze la un ruter intermediar.

Subreţeaua este de tip punct-la-punct (se mai utilizează şi următorii termeni: subreţea memorează - şi - retransmite sau subreţea cu comutare de pachete), deoarece principul de funcţionare este următorul: când un pachet este transmis de la un ruter la altul prin intermediul unui alt ruter (ruter intermediar), acesta este reţinut acolo până când linia cerută devine disponibilă şi apoi este transmis.