Ion Luca Caragiale

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Aceasta licenta trateaza Ion Luca Caragiale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 49 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Birau Marinela

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Romana

Extras din document

INTRODUCERE

Caragiale este unul dintre acei scriitori, meniti sa starneasca neistovite comentarii, dupa unghiurile neasteptate de perspectiva, pe care si le vor insusi generative succesive. Aceasta este soarta glorioasa a scriitorului cu “mesaj”, fie chiar cu “mesaj" indirect, cum a fost marele ironist, care n-a daruit societatii romanesti nimic altceva decit o oglinda perfida, pentru chipurile ei nefardate. Posteritatea, fata de asemenea scriitor, e o continua replica, cu jocul de oglinzi intors insa asupra-i, ca un omagiu de reciprocitate.

O opera literara, inchegata dupa canoane clasice si intr-un fel limitata, ca aceea a lui Caragiale, oricit ar fi de susceptibila de varii interpretari, e inca mai pu'lin enig-matica decit fizionomia lui. Intr-adevar, omul e mai interesant si mai nepatruns decat opera, analizabila In materialul ei de experienta umana, in atitudinea creatorului ei si in scrisul artistic. Dealtfel, personalitatea omeneasca a lui Caragiale a sedus mai mult pe contemporanii care nu intrat in atingere directa cu dansa, decit opera ce li se parea unora oarecum stereotipa.

Incepand cu seniorii, P.P. Carp, Titu Maiorescu, lacob Negruzzi si Vasile Pogor au fost fermecati de inteligenta scaparatoare, in permanenta veghe, a tinarului care avea parea intr-insul un demon al contradictiei si o vitalitate plina de neprevazut. Maiorescu izbucnea intr-un ras gros, in care se redestepta parea mocanul, cind il auzea vorbind, iar Carp, constient de originalitatea sa, incepea a se indoi de superioritatea inteligentei sale, in prezenta lui Caragiale. Negruzzi, intre noi fie zis, era cam plat, asadar, linistit fata de toate diferentele de nivel. Numai Pogor, spirit liber, neairubitios, epicureu al inteligen-fei, se bucura In voie de alaturarea unui tinar, cu incintatoare spontaneitate si zigzaguri temperamentale. Caragiale i-a pastrat o amintire miscata si a marturisit lui Zarifopol ca pretuirea lui il bucura mai mult decit a tutu-ror celarlalti.Mai interesanta era reactiunea lui Eminescu, comunicata de Slavici. Profund “serios", poetul nu gusta cinismele lui Caragiale, dar ii aprecia simtul gramatical si facultatea instantanee a inteligentei de a prinde orice forma de creatie, straina de propria lui structura; de aceea punea pret pe judecatile lui artistice.

Caragiale nu era insa scriitor exclusiv “om de litere", la largul lui numai intre confrati isi instrainat intre indiferenti; dimpotriva, sociabilitatea sa era atat de diversa, incat nu alegea intre ambiantele ce i se ofereau. Avea prieteni buni si cunoscuti de toate treptele, in mediile cele mai felurite: beletristica, invatamant, armata, cornert, gazetarie, teatru, sfarsind cu precupetii, macelarii si pescarii din Sinaia, carora le trimitea salutari de la Berlin, prin doctorul Urechia. Se adapta la toate mediile, de la cel academi,c pina la eel suburban, periferic, cu un neegalat ca-meleonism, de care era foarte constient, ca un actor pe scena.

Caragiale a fost toata viata lui un desavarsit actor, dublat de un foarte lucid spectator. Sa luam aminte ca primele impresii mai puternice i-au venit de la trupele de turnee provinciale, indeosebi de la aceea condusa de ma-rele ghidus care a fost unchiu-sau, lorgu Caragiali, ca a nazuit Inainte de orice sa fie actor, ca a facut conservatorul dramatic doi ani, sub conducerea celuilalt unchi, ilustrul Costache Caragiali, imbatrinit si pe povirnisul carierei, si ca s-a resemnat sa scrie teatru numai dupa ce se convinsese ca nu poate juca teatru. Despre aceasta neizbinda a sa, desigur cea dintai si poate cea mai dureroasa,in prima tinerete, n-a spus niciodata nimanui, nimic ; isi ascundea pregatirea profesionala, poate ca nedemna, pana si sotiei sale care i-ar fi dispretuit-o desigur.

Sectorul patetic din opera sa ne introduce incomplet in sensibilitatea lui de anxios. Caragiale si-a trait nelinistea, dinapoia mastii pe care i-o fixase reputatia de autor comic. S-a impus contemporanilor ca un tip “forte", bruscindu-si prietenii cei mai buni, jucind comedia vulgaritatii inaintea camarazilor de petrecere, simuland un echilibru moral in familie si intre familiarii sai. Muzica singura l-a pus in atingere cu absolutul; societatea pozitiva si burgheza i-a inchis orizonturile catre care privea cu spaima si l-a distras de la de la tulburatoarele colocvii ale constiintei.

CAPITOLUL I

TEME DOMINANTE IN CREAŢIA LUI I. L. CARAGIALE

“…desi imprejurarile in cari se ivesc intamplarile se deosebesc intotdeauna, intamplarile nu sunt de atatea nenumarate feluri cum ni s-ar parea noua”

I.L.Caragiale, Diplomatie subţire(1911)

1.1. CONTRIBUŢIA LUI I.L.CARAGIALE IN LITERATURA ROMẬNĂ

I.L.Caragiale impune in literatura romana un tip uman standardizat, un individ serializat. Acesta din urma pune pe scena un arsenal de emotii aparent elaborat, de suprafata,durerea este provocata doar de implinirile epidermei. Exemplarul in cauza sufera, nu iubeste nu are trairi metafizice. Am putea spune, fara a exagera ca omul caragialian este omul contemporan noua, din epoca pe care inspirat o intuia Hermann Hesse, numind-o “foiletonistica ”.

Extrem de interesant este faptul ca multi creatori moderni de distopii au pornit, in cinicile radiografii morale pe care le-au propus de la exacerbarea tehnicii, de la emergenta unei ere a masinii.In opozitie cu acestia, Caragiale il infatiseaza pe omul serializat din perspectiva atemporala a discursului prolix, generator de confuzii logice ce pot rivaliza oricand cu paralogismele Scolii din Megara. Retorica vida de continutpoate fi produsa in orice conditii de dezvoltare a tehnicii.In aceasta rezida sincronizarea perfecta a fictiunii caragialiene cu orice Zeitgeist.

Omul caragialian traieste in contingent.Neaderand la vreo valoare metafizica, singurele lucruri de care se poate atasa sunt cele materiale.El nu are genealogie, iar numele sau, formula hipocoristica, nu poate fi decat banal: Mitica. Complet degrevat de responsabilitati in social, el adopta un model goliardic, insa setea de bauturi spirtoase nu este dublata de o sete de libertate in sens real, care ii poseda pe studentii medievali iubitori de poezie laica.

Nu incercam sa il prezentam pe Caragiale doar ca pe un scriitor de talent,ci mai degraba, ca pe un medic extrem de subtil. Caracterul colectiv al operei acestuia este difuz, insa eficace ; intreaga demonstratie se fundamenteaza pe faptul ca in esenta,prostia este solemna si pretinde reverenta celor care intra in contact cu receptaculul ei. Rasul anarhic are , astfel, o functie cathartica.

O sinteză a întregului proces de punere în paralel a tradiţiei cu modernitatea, în toată opera sa, comparaţie soluţionată de autor în favoarea tradiţiei, este satira incredibilă şi de nimeni sesizată ca atare, la adresa modernităţii secularizate, pe care o realizează Caragiale în discursul final al lui Caţavencu: “ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ion Luca Caragiale.doc

Alte informatii

proiect diploma