Agresivitatea

CAPITOLUL I

I.1.CE ESTE PSIHOLOGIA JUDICIARA ?

Psihologia judiciară ,ca stiinţă şi practică ,se adresează

tuturor categoriilor de specialişti care participă la înfaptuirea justiţiei şi ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflaţi sub incidenţa legii.

Psihologia judiciară se defineşte ca acea disciplină distinctă formativ-aplicativă şi de cultură profesională a magistratului în statul de drept, având ca obiect studierea nuanţată şi aprofundată a persoanei umane implicată în drama judiciară, în vederea obţinerii cunoştinţelor şi a evidenţierii legităţilor psihologice apte să fundamenteze obiectivarea şi interpretarea corectă a comportamentelor umane cu finalitate judiciară sau criminogenă.1

Această disciplină psihologică ajută la întelegerea omului, subliniind faptul că în viaţa psihică aplicarea legilor compatibilităţii mecanice sau a relaţiilor simpliste constituie o eroare, deoarece comportamentul uman nu poate fi înteles şi explicat, din perspectiva psihologică, decât în termeni probabilistici. Din punctul de vedere al psihologiei judiciare, acceptarea raţionalităţii totale a acţiunilor umane este de neconceput. Ficţiunea lipsită de substanţă a unui om care cunoaşte întreaga textură social-normativă, prescripţiile morale şi normale juridice în totalitatea lor, care este în toate împrejurarile perfect sensibil şi spontan, adaptabil la orice fluctuaţie a acestora şi care, în acelaşi timp, ar acţiona totdeauna conform cu aceste norme, fără putinţă de tagada că este un rod al imaginaţiei sau poate un ideal către care trebuie să tindem dar care, pâna astazi, doar prin excepţie devine o realitate.1

Din perspectiva psihologiei judiciare, individul uman trebuie acceptat ca o fiinţă care în mod obişnuit acţionează raţional, dar uneori automat şi chiar iraţional, iar societatea, în orientarea ei sanogenetică, protectivă se preocupă tot mai eficient, cu ajutorul măsurilor de securitate socială şi a normelor morale şi juridice, să reducă din ce în ce mai mult eclipsele de iraţionalitate ce se pot manifesta la nivelul individului uman.

În efortul de înţelegere a fiinţei umane, psihologia judiciară obligă la recunoaşterea situaţiei că, prin înzestrarea nativă şi prin valorificarea sau nevalorificarea potenţelor educaţionale, fiecare individ are o rezistenţă diferită faţă de tentaţii. Abordarea personalitaţii individului implicat în conflictul cu legea, disciplina psihologică tratează problematica complexa a marturiei judiciare, reflectând premisele psihologice ale mărturiei, legile recepţiei senzoriale în formarea dispoziţiilor testimoniale, limitele psihofiziologice ale sensibilitaţii, influenţa factorilor obiectivi şi subiectivi în procesele perceptive, calităţile proceselor de memorare oglindite în potenţialele de reproducere şi recunoaştere, aprecierea mărturiei în raport cu personalitatea şi interesele martorului în cauză, precum şi problematica bunei credinţe.

Procesul juridic este un domeniu în care sunt implicaţi oameni ale căror interese nu sunt convergente, ci divergente iar aici psihologia are un rol foarte important în studierea factorului uman şi a relaţiilor interumane. Exista însa o axa de covergenţă care întruneşte personajele din scena judiciară: aflarea adevarului. Iar aflarea adevarului este condiţionată, printre altele şi de cunoaşterea structurii psihice a acestor personaje: este vorba de infractor, de victimă, de martori, de anchetator, de avocat şi de judecator.

Omul este o fiinţă socială, traiul său în colectivitatea semenilor fiind guvernat de anumite norme. Unele dintre acestea sunt nescrise, trasmiţându-se de la o generaţie la alta adică normele morale , iar altă categorie este formată de formele scrise sau legi. Încalcarea normelor morale este dezaprobată de opinia publică, în timp ce, încalcarea normelor legale este sancţionată de justitie. Cei ce încalcă

normele juridice sunt infractori , iar actul de încalcare a legii este considerat o infracţiune.