Calitatea Vieții în Mediul Rural

Introducere

În lucrarea de faţă mi-am propus să fac o analiză teoretică a ceea ce înseamnă calitatea vieţii în mediul rural din România. Aşadar, calitatea vieţii poate fi definită ca un ansamblu de condiţii care ajută la creearea unor condiţii de viaţă armonioase.

Într-o societate aflată în proces accelerat de îmbătrânire, calitatea vieţii înseamnă din ce în ce mai mult calitatea vieţii celor aflaţi în cea de-a treia perioadă a vieţii. Integrarea lor socială şi o viaţă demnă presupune servicii sociale specifice care, în multe cazuri, sunt deficitare în România.

Lucrarea de faţă este structurată pe trei capitole. În elaborarea primului capitol “Calitatea vieţii în mediul rural”, încerc să vorbesc despre ceea ce înseamnă calitatea vieţii, adică totalitatea acelor condiţii care oferă persoanei umane posibilitatea unei dezvoltări armonioase a realizării unei vieţi pline, satisfăcătoare.

În continuarea acestui capitol sunt descrişi indicatorii de calitate ai vieţii, foarte mulţi la număr, însă, marii autori rămânând la cei mai importanţi. Calitatea vieţii în România are nevoie de o bună gestionare a situaţiilor de risc la care este expusă populaţia, ţinând cont că la noi, 45% din populaţie este orientată spre mediul rural.

Al doilea capitol, Aspecte sociale privind persoanele de vârsta a treia, este structurat astfel încât un simplu cititor să-şi poată da seama de ceea ce înseamnă îmbătrânirea. Fenomenul de îmbătrânire este un fenomen ireversibil, care începe încă de înainte să ne naştem. Acest fenomen este explicat printr-o multitudine de teorii. În continuarea acestui capitol sunt descrise modificările care apar la persoanele de vârsta a treia şi care ne arată că fenomenul îmbătrânirii înaintează odată cu vârsta. Aici sunt explicate toate tipurile de modificări care survin corpului uman: modificări psihologice, modificările organelor umane.

Un alt subcapitol destul de interesant al acestei lucrări este cel reprezentat de protecţia socială a vârstnicilor. Deşi se consideră că sprijinul familiei reprezintă cea mai importantă şi mai indicată „formă de asistenţă” acordată vârstnicilor, familia ajunge, din motive independente de voinţa ei, să acorde tot mai puţin timp şi suport bunicilor sau părinţilor. Într-o astfel de situaţie, vârstnicii tind să ajungă „clienţi ai asistenţei sociale” permanent ori temporar. Din perspectiva asistenţei sociale, se poate observa că o proporţie remarcabilă de persoane vârstnice are nevoie de servicii sociale care, ori nu există, ori sunt insuficiente din punct de vedere cantitativ sau calitativ. Implicaţiile medico-sociale ale îmbătrânirii populaţiei şi a tendinţei de accelerare a acestui proces în ultimele decenii atestă adevărul că “bătrâneţea este a tuturor şi a fiecăruia dintre noi.”

Ultimul capitol (aici explici tu cum se numeste capitolul, ce contine....si ce alte idei mai ai).

Capitolul 1. Calitatea vieţii în mediul rural

1.1. Scurt istoric

Conceptul de calitate a vieţii a devenit nucleul unor preocupări politice, ideologice, fiziologice şi în special sociologice în anii 1960 - 1970 în Occidentul capitalist, dar a cunoscut o polularitate specială şi în România anilor ’70 -’80 şi apoi după Revoluţie.

Tema calităţii vieţii, care a explodat în anii ’60 -’70 în Occident, a reprezentat o reacţie pozitivă de ieşire dintr-o neaşteptată criză umană a civilizaţiei capitaliste aflate în rapidă expansiune.Ea ar putea fi înscrisă în orientarea mai largă a postmaterialismului, exprimând „perspectiva unei societăţi cu un standard de viaţă ridicat, aflată într-un proces rapid de creştere economică.” (Cătălin Zamfir, 2002, pp. 11-12.)

În anii ’80 -’90, satisfacţia şi calitatea umană a muncii au încetat să mai fie un program de acţiune. Locul umanizării muncii a fost luat de alte imperative cu efecte adesea contrare: restructurarea, eficientizarea, inovaţia tehnologică, adaptarea rapidă la cerinţele pieţii.

Ce s-a întâmplat în domeniul calităţii vieţii? Conceptul a fost asimilat ca unul dintre instrumentele intelectuale importante ale discursului public, desemnând un criteriu de performanţă umană, ca obiectiv de atins pentru diferitele sisteme. Stilul de viaţă, ca o resursă importantă a calităţii vieţii şi a reorientării sociale, a devenit o preocupare mai degrabă marginală. Ideea de stiluri de viaţă alternative practic a dispărut.

Ca temă de cercetare sociologică, în România, calitatea vieţii a fost introdusă în a doua parte a anilor ’70 de Cătălin Zamfir.

Spre sfârşitul anilor ’70, în ţara noastră, un grup de sociologi a lansat un program de cercetare pe tema calităţii vieţii şi a stilurilor de viaţă. În cadrul programului s-au realizat o serie de cercetări empirice şi studii teoretice şi metodologice. Începând din 1978, s-a lansat o largă cercetare empirică asupra calităţii vieţii, pe mediul urban, utilizând metodologia standard americană, rezultatele fiind publicate în 1984 ,, Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii”.