Dezvoltarea socială în comunitățile rurale românești

Privită în cadrul ştiinţelor sociale, sociologia rurală este o disciplină relativ recentă, tânără, ea devenind centenară abia la începutul acestui nou veac şi mileniu. Nu putem susţine însă acelaşi lucru şi despre preocupările şi interesul pentru lumea rurală, cu diversitatea ei umană şi culturală, acestea fiind mult mai vechi. În acest sens, amintim ca premisă importantă în vechime şi preocupări, lucrarea lui Hesiod („Munci şi zile”), dedicată efectelor benefice ale muncii agricole, analizând relaţiile de proprietate în Grecia Antică, regulile care trebuiesc respectate de agricultor pentru a obţine rezultatele scontate, problematica moralei în relaţiile dintre oameni, care trebuie păzită pentru a menţine ordinea.

Un alt reper important pentru sociologia românească rurală este lucrarea „Descriptio Moldaviae” (1714), realizată de Dimitrie Cantemir la comanda Academiei din Berlin prin intermediul lui Leibnitz, asemenea lucrări etno-descriptive fiind numeroase în întreg spaţiul european, „alcătuind veritabile biblioteci etnografice, născute din fascinaţia pentru realităţile rurale, sociale etnologice şi folclorice (T.VEDINAŞ, 2001, p.a)

Reprezentarea ruralului în lucrări ştiinţifice la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, are loc în primul rând prin conturarea unei „filosofii sociale ce conţinea reflecţia asupra ruralului”. (T.VEDINAŞ, 2001, p.8) Aceste reflecţii vor da ulterior naştere unor problematizări ce vor face din lumea ţărănească, prin doctrina liberală, o chestiune politică. Din liberalism apoi problema ţărănească va merge în filozofiile sociale şi ideologiile socialiste, acestea ducând, la rându-le, filozofia socială spre reflecţia sociologică.

O legătură de profunzime, în contextul sociologiei româneşti, este de menţionat între D. Cantemir şi sociologul satelor devălmaşe H.H.Stahl, acesta recunoscând, măcar din punct de vedere documentar geneza sociologiei sale rurale în „Descriptio Moldaviae” (Stahl, 1946), dovedind astfel o filiaţie paradigmatică între abordările mai vechi şi mai noi asupra lumii rurale.

În sec. al XIX-lea apropierea de rural se va realiza în alt chip decât pe calea filosofiei sociale, anume prin etnografie şi etnologie. Se manifestă acum o perioadă de veritabil entuziasm pentru cercetarea culturii şi a civilizaţiilor săteşti, concretizându-se într-un corpus de sinteze descriptive ce uimesc şi astăzi prin calitatea observaţiei dar mai ales prin cantitatea informaţiilor clasate, uneori fără rigoare în fluxul observaţiei ingenue şi neselective. (T.VEDINAŞ, 2001, p.9). Spre sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea aceste informaţii de etnologie şi etnografie, trecute prin filtrul savanţilor (etnologi sau antropologi de bibliotecă) vor genera sinteze remarcabile, precum cele semnate de Marcel Mauss, Lucien Levy Bruhl, J.G.Frazer sau Ernest Cassirer.

Şi sec. al XIX-lea românesc abundă de astfel de culegeri etnografice şi etnologice, unele realizate chiar prin „chestionar” (Haşdeu, 1885, Denusianu, 1895). Aceste culegeri vor fi apoi inserate la începutul sec. al XX-lea în lucrările lui Dimitrie Drăghicescu, Lucian Blaga şi Mircea Eliade.

De subliniat, în urma celor spuse, este sincronizarea dintre lumea academică românească cu spiritul şi modalităţile de exprimare a ştiinţele sociale europene în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea.

Nu trebuie neglijată nici intervenţia agronomilor în cercetarea ruralităţii, aceasta datând tot din perioada sec. al XIX-lea. Interesul acestora era pentru structura proprietăţii pe categorii sociale şi pentru exploataţia agricolă şi rezultatele acesteia. Deşi mulţi dintre aceştia s-au alăturat unor grupuri politice agrariene, nu s-au limitat la o politică militantă, ci la activitate ştiinţifică de cunoaştere reală a economiei ţărăneşti, fără a neglija problemele sociale, oferind în acest sens analize pertinente privitoare la situaţia socială a ţărănimii. Ca rezultat al acestor deschideri spre social se va contura în prima jumătate a sec. al XX-lea în mediul academic european agronomia socială, disciplină care după al II-lea război mondial se va ataşa sociologiei rurale şi economiei agrare. Se va pune în mişcare una dintre cele mai importante tendinţe de analiză interdisciplinară a ruralului, cu importante efecte în dezvoltarea rurală regională.