Dimensiuni Psihosociale și Organizaționale ale Conducerii Administrației Publice Centrale și Locale

“ Nu le spune oamenilor cum să facă bine lucrurile; spune-le ce să facă şi lasă-i să te surprindă cu rezultatele lor. ” (George S. Patton)

În literatura de specialitate întâlmin ideea potrivit căreia cu cât se scrie mai mult despre leadership, cu atât se ştie mai putin. Aşa ne spune James McGregor (1978), un mare specialist în problematica leadership-ului. Leadership-ul, considera el, este “ unul dintre cele mai studiate şi puţin înţelese fenomene de pe pământ ”.

În această lucrare voi încerca să fac legătura între conducator şi administraţie publică, având ca bază dimensiunile psihosociale şi organizaţionale ale conducerii.

Prin administraţie publică înţelegem totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, la baza cărora stă interesul public. De aceea avem nevoi de lideri care să crească încrederea cetăţenilor în activitatea desfăşurată de administraţie. Prin încredere se înţelegere: încrederea cetăţenilor în eficienţa instituţiei publice, încrederea că nevoile lor vor fi rezolate la timp, încrederea de a se adresa instituţiei publice atunci când o nouă nevoie se iveşte că aceasta va fi tratată cu seriozitate de funcţionari publici şi rezolvată.

Într-o lume în continuă mişcare, ce evoluează de la an la an, conducătorii trebuie să fie continu informaţi şi să se acomodeze cu noile viziuni. Leadership-ul este cuvântul pe care toţi încercăm să îl înţelegem, el s-a născut din o varietate de teorii toate relizate pe marginea lui.

Nevoia de lideri de succes este din ce în ce mai mare, avem nevoie de persoane care să stimuleze subordonaţii şi care să facă instituţia publică să funcţioneze. Avem nevoi de încredere oamenilor că instituţiile publice pot fi eficiente şi că acestea le pot rezolva problemele în timp util. Pentru ca instituţia publică să funcţioneze, funcţionarul public de conducere trebuie în primul rând să fie competent, inteligent să ştie la ce trebuie să se aştepte atunci când vine vorba de viitor, să îşi stimuleze subordonaţi şi să formeze un climat organizaţional care să îi ducă pe subordonaţi la realizarea sarcinilor.

Dar după cum putem observa în practică lucrurile nu stau întodeauna aşa, conducători nu ştiu sau nu sunt pregatiţi să rezolve problemele de care se lovesc: De ce avem instituţii eficiente şi instituţii ienficiente? în condiţiile în care cadrul legal este acelaşi; De ce unele oraşe sunt dezvoltate iar altele nu?.

Este necesar să se studieze ce diferenţiază un concucător eficient de un conducător neeficient, această ştiinţă este şi o să fie în contiună cercetată deoarece subiectul nu este unul simplu ci foarte complex, deoarece analiza ei nu ţine de nişte factori tehnici ci de nişte dimensiuni psihosociale şi organizaţionale care influenţează procesul de conducere şi face ca un conducător să fie eficient şi altul nu.

Aceste dimensiuni sunt foarte importante de aceeea în prezenta lucrare am pus un foarte mare accent pe ele şi am încercat să sintetizez toate ideile şi părerile referitoare la aceste dimensiuni şi la stilurile de conducere. La fel de important este şi conducătorul care trebuie să se autoevalueze, să vadă care este problema dacă există probleme în ceea ce priveşte stilul lui de a conduce, o maximă spune aşa: “Înaite de ai conduce pe ceilalţi trebuie să te poţi conduce pe tine. Oamenii se dau din faţa celui care ştie încotro se îndreaptă şi îl urmează apoi pe acesta.”

I. Conducerea – Noţiuni introductive

I. 1. Conducerea – Ipostaze istorice

Noţiunea de conducere este o noţiune foarte compexă şi profund cercetată, astfel conducerea constitue obiectul de cercetare pentru mai multe ştiinţe. Prin urmare realizarea unei accepţiuni unitare devine dificilă.

Cu mulţi ani în urmă, doi autori americani considerau că, deşi de-a lungul unor decenii de analiză academică s-au formulat peste 350 de definiţii ale conducerii, deşi s-au facut mii de investigaţii empirice ale liderilor, nu există încă nici o cunoştinţă clară şi neechivocă în legatură cu ceea ce deosebeşte conducătorii de neconducători, conducătorii eficienţi de cei ineficienţi, organizaţiile eficiente de cele ineficiente.

“ Niciodata atât de multe persoane nu au muncit atât de mult pentru a spune atât de puţin… Definiţiile reflectă pasiuni, mode, curente politice şi tendinţe academice. Nu reflectă întotdeauna realitatea şi uneori nu sunt decât nonsensuri “ (Bennis, Naus).

Cum a fost ea interpretată de-a lungul istoriei?

De la început conducerea a aparut în 3 ipostaze: ca practică (cea mai simpla modalitate de concepere a conducerii ea fiind legată de formele incipiente ale organizării muncii, a apărut din nevoia satisfacerii unor cerinţe, implicând conformarea la regulă în vederea realizării unor scopuri), artă (în această ipotază, conducerea vizează regulile care definesc cele mai bune modalităţi de atingere a obiectivelor fixate, având o mare semnificaţie în plan individual, explicând succesul unui conducător pus pe seama abilitatilor personale) şi ştiinţă (se trece astfel progresiv din sfera empiricului în sfera normativului, ipoteza conducerii ca ştiinţă presupune metode specifice de cercetare); aşa afirmă doi economişti francezi Soulie şi Roux în 1992.