Influența Vieții de Cuplu Asupra Dezvoltării Copiilor

ARGUMENT

Relaţiile de cuplu cunosc, în toată societatea modernă, transformări fără precedent. Familia, ca formă reprezentativă a vieţii de cuplu, nu mai este aşa cum o ştiam. Schimbările pe care le suferă au implicaţii directe şi puternice asupra copiilor. Tocmai aici s-a regăsit şi motivaţia alegerii acestei teme. Pot spune că aceasta a constat în dorinţa mea de a studia şi aprofunda efectele modificărilor din viaţa de cuplu, aduse de perioada zbuciumată prin care trecem, asupra copiilor. Discuţiile conflictuale în familie şi problemele relaţiei de cuplu pot avea urmări asupra mentalităţii şi comportamentelor copiilor. Lumea copiilor diferă de cea a adulţilor astfel că în marea majoritate a cazurilor în urma certurilor din familie în mintea copilului sau abandonul. Certurile în familie trebuie evitate. Viaţa în familie pentru un copil înseamnă linişte, confort şi afecţiune.

În viaţa de cuplu pot apărea dispute care să afecteze viitorul relaţiei şi implicit al familiei. Indiferent de natura acestor conflicte, adulţii trebuie să ştie cum să acţioneze pentru a evita discuţiile conflictuale grave. Tot ceea ce contează în viaţa de familie este communicarea, maturitatea şi atitudinea pozitivă. Înţelegerea şi puterea de a asculta temerile şi grijile celuilalt vor asigura confortul necesar pentru o viaţă de familie liniştită. Copii au nevoie de siguranţa şi de certitudinea că fac parte dintr-o familie unită.

Opţiunea pentru abordarea temei „Influenţa relaţiei de cuplu asupra copiilor “ a constituit o ispită care a devenit treptat o pasiune. În condiţiile transformărilor majore suferite de viaţa de cuplu în perioada de după revoluţie, această temă pare mai actuală ca oricând. Educaţia copilului în familie, responsabilitatea efectuării educaţiei vizează prioritar primele stadii din viaţa omului: sugarul, antepreşcolarul, preşcolarul, şcolarul mic, preadolescentul, adolescentul şi doar parţial tinereţea. Îndeplinirea sa implică părinţii, felul în care aceştia au perceput şi înţeles rolul şi sarcinile ce le incubă acestea.

Astfel, părinţii sunt cei care modelează personalitatea copilului, îi oferă modele şi anume repere. Aşa cum partenerii de viaţă vor comunica între ei, la fel va comunica şi copilul cu părinţii săi; aşa cum un părinte va relaţiona cu copilul în acelaşi fel va relaţiona şi copilul cu părintele său.

Generic vorbind, copilul este oglinda părintelui. Modul în care vorbim, ne mişcăm va fi imitat de către copil. Fără să vrea părintele mută reperele prea aproape sau prea departe în drumul firesc al copilului său. De aceea este foarte important ca părinţii să conştientizeze relaţia de cuplu are o influenţă covârşitoare asupra dezvoltării viitoare a copilului.

În ultimul deceniu, relaţia de cuplu a suferit schimbări fără precedent. Toate acestea s-au desfăşurat într-un ritm rapid. Relaţiile dintre sexe au luat forme noi, de asemenea atitudinile cu privire la comportamentul adecvat al bărbatului şi al femeii, divorţul, mărimea familiei şi multe alte probleme în legătură cu familia. În acelaşi timp, s-a transformat întreaga noastră societate, ceea ce a afectat relaţiile familiale şi căsătoria, în special, prin schimbările survenite în economie, educaţie, medicină şi cultură etc.

În acest context, o serie de simptome ale disfuncţionalităţii familiale au apărut ca relevante pentru starea de criză familială. Dintre acestea cele mai importante sunt conflictul conjugal, violenţa familială, abandonul copilului, divorţul emoţional sincron cu infidelitatea uni- sau bilaterală, abnormalizarea rolurilor în raporturile părinţi-copii prin exercitarea defectuoasă a rolurilor parentale, creşterea riscului de fragilizare în dezvoltarea psiho-comportamentală a copiilor, ca urmare a confruntărilor lor cu părinţii multipli sau prin abandon, deresponsabilizare, nesupraveghere, etc.

În perioada dictaturii, ca urmare a unei legislaţii abuzive care a vizat problematica divorţului, a interzicerii avorturilor, concomitent cu absenţa şi interzicerea utilizării măsurilor şi mijloacelor contraceptive, precum şi pe fondul unei progresive deteriorări a nivelului de viaţă şi a condiţiilor materiale, relaţia de cuplu a fost supusă unui stres de dezvoltare, unor restricţii care i-au crescut anxietatea şi i-au zdruncinat stabilitatea emoţională şi liberul arbitru.

În consecinţă, au apărut reacţii nevrotice familiale şi comportamentale aberante de tip familial ale căror consecinţe se menţin şi se amplifică în perioada de tranziţie pe care o traversăm.

O problemă specială şi delicată prin consecinţele viitoare par să ridice raporturile părinţilor cu adolescenţii. Conform unei mentalităţi educaţionale specifice poporului roman, părinţii îşi orientează, susţin şi fac eforturi materiale deosebite pentru a asigura un nivel de şcolarizare şi culturalizare înalt, aspiraţia către o pregătire universitară fiind unanim exprimată şi resimţită ca un factor de autorealizare deplină. Acestei mentalităţi tradiţionale i se opune, actualmente, o atitudine pragmatică a adolescenţilor, adaptată noilor condiţii economice şi spectrul şomajului, care devalorizează pregătirea cultural-informaţională, aceştia trăiesc iluzia posibilităţii unei reuşite facile prin învăţarea doar a unor strategii de orientare socială inteligentă, speculativă, cu efort productiv propriu minim şi cu un efect material maxim.

Această concepţie a tinerilor, nutrită de eşecul material maxim al eforturilor lor de pregătire culturală susţinute, are drept consecinţă fie o pregătire superficială şi o prăbuşire a aspiraţiilor profesionale şi familiale, ceea ce într-o primă etapă şi corelat cu absenţa locurilor de muncă, îi face pe tineri dependenţi de familie, fie, în cazuri limitate, îi conduce la abandonarea timpurie a studiilor şi antrenarea lor într-unele din activităţile confuse şi nu de puţine ori cu impact antisocial.

Tranziţia de la un regim totalitar la un regim bazat pe economia de piaţă, creează nu numai metamorfoze atitudinal-valorice şi comportamentale, dar prin aceasta creşte, simultan, riscul unor tensiuni în viaţa de cuplu ce necesită măsuri şi soluţii adecvate legislative, terapeutice şi de asistenţă socială, social-educaţională şi, bineînţeles, nu în ultimul rand, de asistenţă psihologică.

PARTEA I.

NOŢIUNI TEORETICE PRIVITOARE LA INFLUENŢA VIEŢII DE CUPLU ASUPRA DEZVOLTĂRII COPIILOR

CAPITOLUL 1.

Familia – formă de bază a vieţii de cuplu

’’Familia este asocierea stabilită în mod natural

pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale omului.”

(Aristotel)

Familia constituie o realitate socială distinctă. Caracteristicile specifice ale familiei provin din numeroasele funcţii ale acesteia: fiziologice, psihologice, morale, educaţionale, economice, emoţionale. Se poate adăuga rolul juridic, care nu este întotdeauna legat de celelalte funcţii. Totuşi, complexitatea vieţii de familie depăşeşte toate aceste aspecte, atingând diferite nivele de dezvoltare a societăţii. Dacă rolul moral este de asemenea îndeplinit (dragoste, afecţiune, înţelegere şi respect reciproc), avem de-a face cu o familie puternică, legată emoţional, ceea ce se traduce prin satisfacerea reciprocă a nevoilor şi aspiraţiilor celor doi parteneri. Aceasta familie va genera un climat favorabil în care copiii pot creşte şi pot fi educaţi.