Infracțiunea de trafic de persoane

INTRODUCERE

Traficul de persoane este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani, România fiind una dintre ţările cu cele mai multe persoane traficate, motiv pentru care am şi ales această temă. România este o ţară de tranzit şi o sursă pentru traficul de femei în scopul exploatării sexuale, acest lucru datorându-se şi din cauza poziţionării geografice.

Femei din Rusia, Ucraina şi Moldova sunt traficate prin ţara noastră spre ţări cum ar fi, Spania, Turcia, Italia, Germania, Canada şi Austria. Există şi rapoarte în care se confirmă faptul că bărbaţi tineri au fost exploataţi sexual în ţări din Estul Europei.

Luând amploare în întreaga lume, acest fenomen, se manifestă mai ales în ţările în care legislaţia corespunzătoare şi sistemul de cooperare eficient dintre instituţii, lipseşte.

Traficul de persoane reprezintă o violare a drepturilor omului, o formă de sclavie, victimele fiind tratate ca nişte bunuri şi vândute pentru obţinere de profit. Pentru cei mai mulţi, aceasta este o afacere, de cele mai multe ori fiind controlată de crima organizată, încercând să obţină un profit maxim de pe urma victimelor, afectând sănătatea, bunăstarea şi securitatea persoanelor.

Deşi, fenomenul de trafic de fiinţe umane a luat amploare de ani de zile în ţara noastră, o lege pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane a fost adoptata abia în anul 2001, şi anume, Legea 678/2001.

Capitolul I

Traficul de persoane

1.1 Devianţa socială

Potrivit concepţiei normative, devianţa situează rabatul sau evadarea dintr-un consens social minimal în jurul unui sistem de reguli (norme) recunoscute ca legitime. Astfel, devianţa apare ca fiind ansamblul conduitelor şi stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept neconforme cu aşteptările, normele sau valorile lor şi care, în consecinţă, riscă să trezească din partea lor reprobare şi sancţiuni. Persoana deviantă apare ca fiind cea care nu acceptă sau nu se poate adapta normelor prestabilite, încălcându-le.

Din punctul de vedere al concepţiei interacţioniste, care ţine seama de mecanismele de reacţie selectivă în faţa diverselor forme de violare a regulilor, este deviant cel care este etichetat astfel, în funcţie nu numai de abaterile de conduită, dar şi de alte criterii (de statut, sex, religie, nivel socio-economic şi cultura, factori etnici, etc).

În literatura de specialitate, au existat o multitudine de definiţii ale devianţei, folosindu-se numeroase criterii şi abordând fenomenul din mai multe puncte de vedere.

Din punct de vedere sociologic, devianţa cuprinde, la modul general „orice act, conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii sau ale unui grup social particular.” (coord. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dictionar de sociologie, Ed. Babel, Bucuresti, 1992, p. 167)

„Fiind prioritar un fenomen cu caracter sociologic, noţiunea de devianţă include în perimetrul ei o gamă largă de afirmaţii, aprecieri şi chiar evaluări (judecăţi) din partea membrilor societăţii faţă de anumite acte sau conduite neconforme cu aşteptările, normele sau valorile lor şi care riscă să le trezească sentimente de respingere sau reprobrare şi implicit, aplicarea de sancţiuni.” (Banciu, D., Crima şi criminalitatea. Repere şi abordări juris- sociologice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti)

Sfera de cuprindere a devianţei este largă, conţinând diferite manifestări umane care pot deranja întreaga comunitate sau dimpotrivă doar o parte a membrilor ei.