Migrarea familiilor în străinătatea și efectul asura copiilor aflați încă în țară

CAPITOLUL I

I.1. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

În această lume în permanentă schimbare – aflată sub presiunea competiţiilor de orice fel – familia, şcoala, comunitatea locală, statele şi guvernele naţionale se străduiesc împreună, cel puţin declarativ, să încurajeze sistemele de îmbunătăţire a educaţiei, pentru a-i ajuta pe copii să se dezvolte. În societatea modernă familia se confruntă cu solicitări ridicate, cu o competiţie crescută pentru obţinerea atenţiei din partea copiilor lor, precum şi cu poveri economice, care forţează tot mai mulţi părinţi să lucreze în afara căminului limitând serios timpul pe care aceştia îl petrec cu copiii lor.

În zilele noastre a fi părinte nu mai este doar o calitate dată de aducerea copiilor pe lume, vârstă sau înţelepciune, ci devine tot mai mult o responsabilitate care cere cunoştinţe şi competenţe. În România familia se confruntă tot mai des cu situaţii precum paternitatea şi maternitatea în adolescenţă, căsătoriile nelegalizate, familiile monoparentale, rata ridicată a divorţurilor, noile căsătorii, şomajul, sărăcia, migraţia, lipsa locuinţelor. E legitim să ne întrebăm în acest context cine, unde şi cum are responsabilitatea creşterii şi educării copilului ? Dacă îţi propui să dai suficientă atenţie mass-mediei pe o anumită perioadă urmărind situaţia copiilor în familie, poţi constata cu stupoare, prin cazurile prezentate, că problemele ridicate de creşterea şi educaţia acestora ridică mari semne de întrebare. Poţi constata cu uşurinţă că mulţi părinţi consideră copilul ca pe o ,,prelungire” a lor de care trebuie doar să aibă grijă, în loc să-l ia în cosiderare ca pe o fiinţă umană; alţii consideră copilul o povară în calea lor urmărind doar interese personale; pentru unii copilul poate fi obiectul asupra cărora pot să-şi verse nervii datoraţi alcoolului sau unor frustrări, etc.

Copiilor nu le pasă dacă părinţii lor sunt vânzători, chelneri, experţi în calculatoare sau şefi. Pentru ei contează cu adevărat doar timpul pe care îl petrece părintele cu ei, felul în care sunt ascultaţi şi dragoatea necondiţionată care li se oferă. Oportunitatea de a petrece cât mai mult timp cu copiii, de a dezvolta relaţii pline de dragoste şi respect înainte ca ei să crească şi să înceapă să se descurce pe cont propriu, cred că ar putea constitui o ţintă pentru orice părinte care ia în considerare faptul că, orice copil nu doreşte cu adevărat banii sau succesul profesional al părinţilor, sau să li se spună cât de mult se munceşte pentru ei, ci vor din tot sufletul prezenţa şi dragostea acestora. Oricare ar fi numărul membrilor unei familii, interacţiunea membrilor rămâne un aspect important ce defineşte şi deosebeşte acest tip de grup faţă de altele existente. Aşadar, familia este un grup bine legat în care membrii săi sunt uniţi prin afecţiune reciprocă, printr-o unitate socială, culturală ale familiei şi chiar economică şi prin grija purtată pentru copii.

De ce au neapărată nevoie copiii ? Ceea ce vor copiii cu adevărat este dragostea părinţilor. Ei vor să le fie ascultate ,,poveştile” fără a fi grăbiţi sau ignoraţi din cauza problemelor acestora, să li se acorde atenţia cuvenită, să le fie părinţii alături la meciuri, la spectacole, la plimbări, să-şi sărbătorească ziua de naştere în prezenţa lor, să fie îmbrăţişaţi, să li se citească sau, pur şi simplu să fie cu ei.

Componenta cea mai importantă a mediului familial este dimensiunea afectivă. Ea este capitală pentru viaţa de familie, este componenta de căpătâi. Poate tocmai din acelaşi motiv este şi dimensiunea care poate fi cea mai vulnerabilă, cea mai afectată. Evenimentele de război, de refugiu, de exil, de separare forţată, de segregare şi migraţie pot influenţa într-un mod foarte serios şi nociv viaţa de familie şi viaţa fiecărui membru al unei familii afectate de astfel de cauze.

Plecarea părinţilor la muncă în străinătate a luat amploare. După entuziasmul iniţial al exodului, au început să-şi arate colţii şi "efectele adverse": copii lăsaţi în voia nimănui, dificultăţi de readaptare, probleme cu familia, divorţuri. Oare cine se poate fi considerat mai nefericit decât un copil care conştientizează că dragostea părinţilor, fraţilor şi surorilor nu mai este posibilă sau nu se mai poate bucura de ea? Copilul lipsit de posibilitatea de a se mai bucura de atenţia şi dragostea părinţilor este afectat nociv în creşterea, dezvoltarea şi formarea sa. S-a constatat că, cu cât absenţa părintelui/părinţilor se prelungeşte, cu atât efectele asupra copiilor vor fi mai profunde. Lacunele de care copilul a avut parte în compartimentul afectiv se vor regăsi, mai târziu, în comportamentul copilului devenit adult.

În concluzie, aş putea motiva alegerea acestei teme prin faptul că nimic nu este mai important pentru un copil decât prezenţa şi dragostea părinţilor manifestată necondiţionat, viaţa alături de toţi ai casei, lucruri ce pot depăşi orice greutăţi şi chiar probleme de ordin financiar. Tocmai pentru acei copii ai căror părinţi au plecat în alte ţări la muncă pentru a-şi rezolva probleme financiare, consider că societatea prin instituţiile şi specialiştii abilitaţi, şi chiar prin orice membru al comunităţii în care trăiesc aceştia, trebuie să identifice soluţii care să–i sprijine în depăşirea momentelor dificile care le pot afecta dezvoltarea.

I. 2. INTRODUCERE

,,Familia constituie un soi de personalitate colectivă a cărei armonie generală influenţează armonia fiecăreia dintre părţi” spune Bérge.

Concepută ca formă de comunitate umană, familia este, poate, cea mai trainică dintre ele. Fiind caracteristică pentru toate treptele de dezvoltare istorică şi având o mare stabilitate ca structură socială, ea ocupă un loc aparte în raport cu toate celelalte forme de comunitate. Familia este considerată o formă complexă de relaţii biologice, sociale, spirituale şi materiale între oameni care sunt legaţi prin căsătorie, sânge sau adopţiune. Fiind un fenomen social, familia îşi schimbă dinamica odată cu societatea şi se modifică în raport de aceasta. Marea diversitate de tipuri de familii care s-au succedat de-a lungul timpului sau care coexistă în societăţile contemporane impune găsirea unor trăsături caracteristice comune. Acest lucru s-a realizat prin două categorii de perspective : una sociologică şi alta juridică.

Sociologia defineşte familia ,,ca un grup social constituit pe baza relaţiilor de căsătorie, consanguinitate şi rudenie, membrii grupului împărtăşind sentimente, aspiraţii şi valori comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar în care predomină relaţiile directe, informale, nemediate. Calitatea de grup primar nu semnifică absenţa normelor şi reglementărilor, dimpotrivă, familia este unul din grupurile primare cu cea mai mare încărcătură normativă” .

Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între care s-a instituit un set de drepturi şi obligaţii, reglementat prin norme legale. Aceste norme se referă la modul de închiere a căsătoriei, stabilirea paternităţii, drepturile şi obligaţiile soţilor, relaţiile dintre părinţi şi copii, modul de transmitere a moştenirii, etc. Concluzionând, se poate spune că familia este un grup formal, reglementat prin legi şi alte acte normative.

Cele două perspective, sociologică şi juridică, se completează reciproc ; în unele situaţii, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei juridice şi, implicit, la schimbarea reglementărilor legale privind familia.