Perspectiva socio-cognitivă și mecanismele prin care violența mass-media acționează asupra copiilor

1. INTRODUCERE

Un subiect controversat este legat de intrebarea: "Dacă mijloacele de comunicare în masă - în special TV şi cinematograful - produc sau sporesc violenţa celor care vizionează ?".

S-a realizat o ancheta care punea întrebarea oamenilor: “Care este efectul violenţei conţinute în filme asupra spectatorilor?“

Marea majoritate a celor intervievaţi negau posibilitatea unei influenţe oarecare: “cum e posibil ca oamenii maturi, în toată firea, normali, inteligenţi să poată fi influenţaţi de o ficţiune de cinema?“

Alţii credeau că, din contră, violenţa se va diminua în urma vizualizării violenţei mass - mediatizate întrucât eroul înfăţişat în filmul respectiv a înfăptuit ceea ce publicul trebuia să îndeplinească.

Alţii afirmau că violenţa de pe ecran constituie un exemplu rău pentru ca îi face pe spectatori mai agresivi.

Într-adevar aşa să fie? Ceea ce s-a constatat la nivelul bunului simt va fi susţinut oare şi de rezultate experimentale? Adică, există într-adevar o legatură între violenţa mass-mediatizata şi frecvenţa manifestărilor agresive la spectatori?

Aproximativ toţi copiii sunt martorii violenţei televizate. Copiii petrec un timp important în faţa televizorului. Ei sunt consideraţi mai vulnerabili uitându-se la aceste portrete violente, pentru că se află în stadiile timpurii ale dezvoltării modelelor comportamentale, ale atitudinilor şi valorilor despre interaţiunea socială.

Datele americane şi canadiene indică faptul că, între 2 si 18 ani, copiii privesc la TV în medie 3 ore pe zi (Nielson Television Index, 1982 ). Ţinând cont de faptul că această prezenţă în faţa televizorului se petrece la sfârşit de săptămână şi în timpul vacanţelor, copiii petrec mai mult timp privind la televizor, nemaiacordând importanţă altor activităţi, incluzând frecventarea şcolii, a prietenilor şi membrilor familiei (Lyle 1972; Park & Slaby 1983).

În mare parte emisiunile americane, de unde se inspiră transmisiile naţionale, cuprind episoade violente ce se regasesc si in cele destinate copiilor. Dupa Gerbner, Grass, Signorelli si Morgan (1980) 70 % din emisiunile de ficţiune dramatică, prezentate între 1967 şi 1979, conţineau violenţă. Acelaşi lucru apare şi în cazul desenelor animate şi a emisiunilor pentru copii prezentate la sfârşit de săptămână.

Un studiu realizat in anii ‘70 (Stein 1972) a fixat efectele vizionării desenelor animate “Batman” sau “Superman” în legatură cu comportamentul agresiv al preşcolarilor în condiţiile lor obişnuite: sălile de clasă şi curţile şcolilor. Una din concluziile cele mai importante ale acestui studiu este aceea că acei copiii care au vizionat serialul “Batman” şi “Superman” au fost mult predispusi să intre în confruntări minore, în clasă sau în curtea şcolii, fiind mult mai activi în aceste împrejurări, se jucau cu mai puţin zel şi erau mai puţin cooperanti cu egalii lor. Pe de altă parte, copiii care se uitaseră la serialul “Cartierul d-lui Rogers” erau mai cooperanti în joc, se ofereau să ajute alţi copii şi profesori, îşi împărţeau jucăriile şi echipamentul şi erau îngrijoraţi de starea emoţională a altora.

Majoritatea părinţilor nu exercită nici un control asupra calităţii emisiunilor sau conţinutului lor neţinând cont de efectele lor.

2. TEORII ASUPRA AGRESIVITĂŢII

2.1 Teoria învăţării sociale a lui Bandura

Rezultatele studiilor lui Bandura (1973) sugerează ca toţi copiii pot învăţa comportamente agresive privind la televizor. Şcoala lui Bandura arată în mod convingător că, în special, copiii imită actele agresive când:

• a) Actele agresive sunt întărite pozitiv;

• b) Actele agresive sunt pedepsite sau agresiunea e atât de des sancţionată negativ în societate încât absenţa întăririi negative este considerată recompensă;

• c) Adulţii nu dezaprobă actele aratăte pe ecran;

• d) Companionii de acelaşi sex, funcţionând ca întăriri pozitive, sunt prezenţi în momentul imitării eroilor de către copil;

• e) Agresiunea modelului se adreseză obiectelor neînsufleţite, mai mult decât persoanelor vii.