Rolul tradițiilor și obiceiurilor în formarea identității naționale

Introducere. Obiectivele cercetării

Problema identităţii naţionale este una foarte delicată, în primul rând datorită dificultăţii de definire a acestui concept. Identitatea naţională ţine atât de identitatea individului (personală) cât şi de o serie de alte identităţi (teritorială, religioasă, etnică, ş.a.).

În determinarea identităţii naţionale a unei persoane sau a unui grup un rol foarte important îl are atitudinea şi comportamentul indivizilor faţă de anumite tradiţii şi obiceiuri specifice regiunii din care fac parte.

Aşa cum bine ştim, trăim într-o perioadă în care multe dintre obiceiurile vechi, odată cu trecerea timpului, au dispărut sau au suferit modificări. Oamenii şi-au adaptat preferinţele în funcţie de evoluţia firească a societăţii şi şi-au orientat interesul către aspecte mult mai actuale ale mediului în care trăiesc. Puţine sunt localităţile din ţara noastră în care localnicii poartă costume tradiţionale sau în care se mai strâng oamenii la hore cu ocazia diferitelor sărbători.

Tema prezentă în această lucrare este, cred eu, una de actualitate în condiţiile în care în ultimii 17 ani, România s-a confruntat cu mari schimbări la nivelul societaţii, iar datorită deschiderii graniţelor, un număr foarte mare de români a ales să emigreze în ţările mai dezvoltate (posibila apariţie a unor schimbări la nivelul identităţii naţionale a celor care părăsesc frecvent ţara).

Scopul acestei lucrări este de a evidenţia caracteristicile identităţii naţionale pe baza tradiţiilor şi obiceiurilor prezente într-o comunitate rurală. Pentru ca populatia să fie cât mai potrivită cercetarii mele am ales o localitate cu o vechime de aproximativ 200 de ani şi cu o istorie destul de bogată.

Un alt obiectiv pe care urmăresc să îl ating în studiul meu este acela de a identifica acele datini populare care s-au respectat în trecut şi acum nu se mai respectă sau, în cazul în care unele dintre acestea se mai respectă, să văd ce schimbări le caracterizează în prezent.

Capitolul I. Premise teoretice

Definirea conceptului de identitate naţională

Noţiunea de identitate naţională este, aparent, un termen destul de ambiguu pe care unii autori încearcă să-l evite, înlocuindu-l cu termeni apropiaţi.

Pentru a înţelege cât mai bine semnificaţia acestuia trebuie să ne referim în primul rând la identitatea personală, pe care Erik Erikson o defineşte ca fiind “rezultatul procesului de integrare a experienţelor individului de-a lungul întregii sale vieţi, nu doar din copilărie sau adolescenţă”

În viziunea lui Anthony D. Smith identitatea personală este compusă din următoarele identităţi: familială, teritorială, de status social, religioasă, etnică şi de gen. Pe unele dintre acestea individul le poate modifica sau le poate anula.

Smith face o clasificare a acestor dimensiuni în funcţie de importanţa pe care o au în formarea identităţii personale.

Prima dintre acestea ar fi identitatea de gen. Majoritatea oportunităţilor şi recompenselor din viaţa unei persoane ţin de diferenţele de gen. Diferenţele determină adesea o grea mobilizare şi identificare colectivă. La acestea se mai adaugă şi deosebirile de clasă şi etnicitate, precum şi separările geografice. Pentru o coeziune cât mai puternică, Smith consideră “ideală o alianţă a genurilor care să inspire o acţiune colectivă conştientă”

A doua ca importanţă în clasificarea oferită de A. Smith este identitatea teritorială. Aceasta caracterizează perioada pre-modernistă în care, pentru majoritatea cazurilor separarea teritorială îngreunează comunicarea şi mobilizarea populaţiei. Un exemplu evident este cazul regiunilor geografice împărţite în localităţi care, la rândul lor, sunt divizate în gospodării.

A treia identitate pe care trebuie să o analizăm este cea referitoare la clasa socială din care provine individul. Pentru Marx aceasta este “clasa supremă cea mai relevantă a identităţii colective şi motorul principal al istoriei” Diferitele clase sociale au influenţat, de-a lungul anilor, numeroase decizii politice care au dus la apariţia conflictelor dintre diverse sectoare ale vieţii sociale.

În ceea ce priveşte identitatea religioasă şi cea etnică, acestea tind să includă numeroase alte clase în graniţele lor. Spre exemplu, religia, în general, transmite un mesaj universal, adresat întregii populaţii, nu unei clase în mod particular. Pentru Weber, acest fenomen evidenţiază legătura între clase şi posibilitatea individului de a accede către o clasă sau alta.