Analiza Statistică a Mutațiilor Structurale în Comerțul Exterior al României cu Țările Uniunii Europene

PARTICULARITĂŢI ALE COMERŢULUI CU AMĂNUNTUL PE PLAN MONDIAL

Evoluţia de ansamblu a economiei mondiale, scoate în evidenţă că, peste tot în lume, comerţul, în general, şi comerţul cu amănuntul, în special, a devenit, în mod progresiv, un sector economic foarte dinamic, aparatul comercial cunoscând profunde mutaţii pe toate planurile: metode de vânzare, forme de distribuţie, repartiţie geografică a managementului întreprinderilor. De asemenea, se constată că respectiva activitate – comerţul cu amănuntul – ca ultimă verigă a lanţului care duce pe producător spre consumatori, este foarte sensibil şi vulnerabil la evoluţia mediului ambiant, dovedind însă o mare capacitate de a se adapta la noile condiţii ale pieţei.

În cadrul circuitului comercial al produselor, un rol important revine comerţului cu amănuntul, ca verigă intermediară în fluxul relaţiilor producător – consumator. Cunoaşterea multiplelor aspecte pe care le ridică ansamblul proceselor ce dau profilul acestei activităţi, oferă atât orientarea, cât şi instrumentul de acţiune de care au nevoie întreprinderile din domeniul circulaţiei mărfurilor.

Comerţul cu amănuntul reprezintă o formă a circulaţiei mărfurilor a cărei funcţie constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, în cantităţi mici şi în stare de a fi întrebuinţate.

Economia modernă a generat însă noi exigenţe faţă de comerţul cu amănuntul, determinându-l ca faţă şi alături de vânzarea propriu-zisă, să includă în preocupările sale ţi realizarea unor servicii care să conducă la îmbunătăţirea sistemului de satisfacere a nevoilor consumatorilor sau utilizatorilor finali şi implicit la creşterea gradului de satisfacţie a acestora. Este vorba atât de servicii pe care le pot realiza însăşi comercianţii cu amănuntul, cum ar fi cele de consulting, ajustajul unor produse, cât şi de o serie de servicii ce sunt asigurate împreună cu alte unităţi de specialitate cum sunt cele privind asigurarea transportului mărfurilor la domiciliul consumatorului, instalarea şi garanţie postcumpărare, asistenţă socială, diverse servicii personale.

1. Noţiuni şi concepte utilizate în analiza nivelului şi structurii în comerţul internaţional al României

În decursul istoriei gâdirii economice cei mai reprezentativi economişti ai lumii au încercat să dea răspuns la două întrebări fundamentale ale relaţiilor economice internaţionale: cauzele comerţului si câştigul din comerţ. Metodele elaborate au evoluat de la mercantilism, avantaj absolut şi avantaj comparativ în cadrul teoriei clasice, la resursele şi comerţul, comerţul cu factori specifici şi avantajul competitiv în cadrul teoriei moderne.

Mercantilismul. Reprezintă filosofia economică a comercianţilor şi oamenilor de stat din secolele XVI şi XVII. Baza acestei filozofii a constituit-o "revoluţia comercială", respectiv tranziţia de la economii locale la economii naţionale, de la feudalism la capitalism, de la un comerţ exterior rudimentar la un comerţ internaţional extins.

Doctrina mercantilistă s-a centrat pe puterea statului, care trebuia întărit. O autoritate centrală puternică era considerată ca fiind esenţială pentru expansiunea pieţelor şi protecţia intereselor comerciale. Interesele indivizilor erau privite ca subordonate celor statale.

Cerinţa pentru ca un stat naţional să fie puternic punea un accent deosebit pe tezaur, respectiv pe acumularea de metale preţioase, privite ca forma cea mai de dorit a bogătiei. Ţările neproducătoare de metale preţioase au promovat, în consecinţă, o politică de stimulare a exporturilor şi de restricţionare a importurilor, astfel încât să obţină balanţe comerciale active, deficitele fiind acoperite de ţările importatoare prin livrări de metale preţioase. Aceasta orientare a fost definită în istoria gândirii economice ca mercantilism. Reprezentanţii acestui curent erau adepţii politicii economice externe protecţioniste, apreciată ca fiind de interes naţional, de care profitau, însă, îndeosebi, marii negustori.

b) Teoria avantajului absolut (Modelul Adam Smith). În a doua jumătate a secolului XVIII, politicile mercantiliste au început să fie privite ca obstacol pentru progresul economic. Un punct de cotitură în acest sens a fost cartea "Avuţia Naţiunilor" (The Wealth of Nations), publicată de Adam Smith în anul 1776, în care s-a argumentat că politicile mercantiliste au favorizat pe producători, dar au neglijat interesele consumatorilor, care au fost obligaţi să plătească pentru produsele necesare lor preţuri tot mai mari.

Teoria lui Adam Smith în domeniul comerţului internaţional porneşte de la ideea că exportul este avantajos în măsura în care cu ajutorul lui se pot importa mărfuri care ar satisface mai deplin pe consumatori decît producerea acestora la intern. Această teorie este cunoscută sub numele de avantaj absolut, prin care se susţinea că specializarea internaţională a unei ţări are ca rezultat producerea unor bunuri economice cu costuri mai mici. Exportul acestor bunuri poate să favorizeze aducerea în ţara respectivă a unor bunuri , care dacă ar fi fost create de producătorii naţionali, ar fi costat mai mult. Astfel, în situaţia în care producătorii din diferite ţări aduceau pe piaţă mărfuri de acelaşi gen pe care le-au produs cu cheltuieli diferite, producătorul care aducea marfa produsă cu cheltuielile cele mai reduse avea un avantaj absolut faţă de toţi ceilalţi. De aceea, ţările fac schimburi de mărfuri determinate de diferenţa absolută între cheltuielile lor de producţie şi de anumite preferinţe ale pieţei mondiale.

Teoria avantajului comparativ (Modelul David Ricardo). Modelul avantajului absolut, pe lângă meritul său privind creşterea producţiei mondiale prin specializarea ţărilor, are şi o serie de deficienţe, ca de exemplu: nu explică ce se întâmplă în situaţia în care o ţară renunţă la producţia unui produs, dar cealaltă continuă să producă ambele; nu analizează motivele pentru care productivitatea în cele două ţări este diferită.

Prin această teorie se arată, în fond că pot obţine avantaje în comerţul internaţional toate ţările lumii, chiar şi acelea care înregistrează un dezavantaj absolut în producerea tuturor mărfurilor, adică le creează cu cheltuieli mai mari pe unitatea de produs, decât în alte ţări. În consecinţă, trebuie liberalizat comerţul internaţional ţările putându-se specializa în producţie cu condiţia să aleagă marfa pentru care cheltuiesc comparativ relativ mai puţin. În acest fel, David Ricardo a formulat şi argumentat legea avantajelor comparative relative, conform căreia orice ţară se va specializa în producţia şi exportul acelor mărfuri pe care le creează cu cheltuieli relativ mai mici, cu sacrificarea unor şanse mai reduse şi a căror eficienţă este relativ mai ridicată, în comparaţie cu situaţia din alte ţări.