Administrația Publică

SECŢIUNEA I

INTRODUCERE ÎN ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI

1. SPECIFICUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.1. Conceptul de serviciu public

Noţiunea de serviciu public a apărut şi s-a dezvoltat treptat, pe fondul multiplicării şi diversificării nevoilor generale ale societăţii omeneşti, concomitent cu implicarea tot mai accentuată a statului, în vederea asigurării bunăstării generale a oamenilor pe care îi reprezintă.

Serviciul public s-ar putea traduce prin organizarea unui sistem funcţional care să aibă drept scop deservirea unei colectivităţi, fie ea naţională, fie locală, satisfacerea nevoilor acestora reprezentând scopul fundamental al societăţii umane şi mai ales, al statului de drept.

Importanţa serviciilor publice este cu atât mai mare pentru societate, cu cât statul, apare ca instrument indispensabil, menit să asigure cetăţenilor bunăstarea .

Când statul îşi propune, prin autorităţile sale, să satisfacă o nevoie a societăţii, care înainte era lăsată în grijă unor agenţi economici ai săi sau a unor particulari, el stabileşte organizarea respectivă care să urmărească satisfacerea nevoilor, îi determină competenţa şi îi pune la dispoziţie mijloacele materiale,financiare şi umane necesare atingerii scopului stabilit.

Spre deosebire de particulari, care urmăresc cu predilecţie satisfacerea unui interes general printr-o remunerare şi un beneficiu adecvat investiţiilor şi muncii depuse, administraţia publică urmăreşte satisfacerea nevoilor generale ale colectivităţii, a cetăţenilor acesteia, indiferent dacă activitatea desfăşurată se soldează sau nu cu un deficit, administraţiei publice fiindu-i străină ideea de profitabilitate.

Conceptul de serviciu public trebuie perceput mai întâi, ca pe un mod de satisfacerea a nevoilor umane, fiecarei astfel de nevoi, corespunzându-i o activitate desfăşurată de autorităţile statului, ale judeţului, ori ale oraşului sau comunei, în beneficiul colectivităţii respective, naţionale sau locale.

Aşadar,serviciul public, ca activitate, este legat indisolubil de ideea de interes general, care-l animă şi în final de voinţa autorităţilor publice care decide la ce momet şi ce modalitate de satisfacere a acestuia să aleagă.

De asemenea, se impune a arăta ca în afara opţiunii politice care prevalează în recunoaşterea cerinţei sociale, ca interes general, autorităţile vor trebui să asigure şi mijloacele materiale, financiare şi nu în cele din urmă, factorul uman, toate acestea fiind menite să sprijine şi sa susţină o decizie.

Apare deci ,evident faptul că înfiinţarea unui serviciu public este legată organic de coexistenţa celor două elemente esenţiale , şi anume, cerinţa socială şi legea.

Putem astfel, să definim în sens larg serviciul public ca pe o activitate desfăşurată de o autoritate administrativă sau agent public în vederea satisfacerii unui interes general.

În ceea ce priveşte componenta materială,activitatea de satisfacere a unor interese generale îmbracă nenumărate forme, funcţia de natură a cerinţei sociale, de amploare a acestora, la nivel local sau cel naţional, de ansamblul regulilor de drept aplicabile unui serviciu public, având un pronunţat caracter prestator.

Cât priveşte componenta formal-organizatorică, această nu poate fi disociată de cea materială, pentru că nu se poate imagina prestarea unui serviciu fără a exista organismele sau agenţii specializaţi în domeniul respectiv.

1.2.Noţiunea de administraţie publică

Termenul de administraţie publică desemnează o activitate care serveşte unei finalităţi şi care se subordonează cuiva.

Din punct de vedere etimologic,termenul de administraţie derivă din cuvântul latin administer , care înseamnă ajutor,slujitor şi , figurativ, unealtă, precum şi din cuvântul minister, care înseamnă a servi, a sluji , fiind în legătură şi cu cuvântul magister, care îl desemnează pe stăpân, pe care slujitorul trebuie să-l servească.

Termenul de administraţie este mai larg decât noţiunea de administraţie publică, care este distinctă de administraţia particulară.