Asistența socială a veteranilor și văduvelor de război

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE ÎN DOMENIUL ASISTENŢEI SOCIALE

1.1 Organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale din România

Evoluţia sistemului de asistenţă socială s-a dezvoltat sub impactul unor factori contradictorii, care au împiedicat imprimarea unei direcţii clare. Presiunile unor crize punctuale, ale unor competiţii instituţionale, ale unei atitudini nu de puţine ori ambigue din partea colectivităţilor locale şi uneori chiar a actorilor politici, lipsa unei strategii clare în domeniu au generat măsuri şi acţiuni susinute din banii publici cu prea puţine efecte pozitive faţă de categoriile sociale vizate. Concret, eu voi pune accentul pe protecţia socială a veteranilor, invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război şi a foştilor deţinuţi politici.

1.2 Sistemul serviciilor sociale din România comparativ cu cele existente în alte ţări din Uniunea Europeană

În ţările vest europene, serviciile sociale sunt o componentă a „sistemului de bunăstare socială”. De fapt, serviciile sociale sunt indispensabil legate de sistemul de securitate socială. Sistemele de securitate socială sunt gândite pe mai multe paliere, astfel încât să se asigure bunăstarea cetăţenilor în primul rând prin muncă, dar şi prin diferite forme de compensaţii financiare, prin forme de protecţie socială, diversele riscuri sociale fiind acoperite fie prin sisteme de asigurări de solidaritate între activi, fie din buget ca formă de solidaritate socială între toţi cetăţenii.

Toate aceste tipuri de activităţi sunt componente necesare unui sistem eficient de asistenţă socială. Ele vor orienta treptat sistemul de asistenţă socială spre schimbare şi perfecţionare în cadrul unui proces de reformă bine structurat. Pe baza unui feedback permanent cu beneficiarii sistemului de asistenţă socială se poate realiza corecţia acestui proces complex de reformă prin evaluarea permanentă a gradului de acoperire a nevoii de asistenţă socială, prin estimarea eficacităţii / eficienţei sistemului şi a diferitelor sale

componente raportate la cerinţele persoanelor / grupurilor excluse social, grupuri aflate în situaţii de nevoie extreme.

Serviciile sociale, ca parte a asistenţei sociale, sunt ultima plasă de siguranţă, o formă de acţiune imediată focalizată pe nevoia anumitor persoane sau anumitor grupuri ţintă.

Serviciile sociale asigură cetăţenilor un anumit nivel de bunăstare nu numai prin măsuri financiare, ci şi prin intervenţii şi tehnici specifice. Ele au un rol specific în strategia de prevenţie a excluziunii şi marginalizării sociale, fiind cele mai apropiate de populaţie. În strategia socială, serviciile sociale pot fi percepute ca intervenţii la nivel micro, care potenţează performanţelor sistemului de protecţie socială la nivel macro.

România, angajată ferm în procesul integrării europene, a demarat construcţia instituţională şi armonizarea legislativă cu sistemele de securitate socială din ţările Uniunii Europene. S-au constituit structuri şi construcţia instituţională continuă în paralel cu formarea profesională a personalului care lucrează în domeniu.

Eu consider să sistemului de servicii sociale din România îi lipsesc următoarele aspecte pentru a ajunge la nivelul celor din Uniunea Europeană:

– în primul rând sistemul de asistenţă socială din România este reglementat în prezent de mai multe legi, unele dintre acestea modificând direct sau indirect aplicarea altora, contribuind implicit la modificarea întregii configuraţii ;

– în al doilea rând, nu există un sistem coerent de servicii sociale care să se adreseze tuturor problemelor importante cu care se confruntă populaţia. Există situaţii personale extrem de grave care sunt prea puţin acoperite sau sunt tratate marginal * persoane fără adăpost, femei şi copii victime ale violenţei şi abuzurilor, copii abuzaţi în familie, persoane vârstnice care nu se pot descurca singure, delnicvenţi minori, consumatori de droguri * şi lista ar putea continua.

Consider că o primă urgenţă o reprezintă crearea cadrului legislativ pentru serviciile sociale, iar apoi îmbunătăţirea metodei de lucru prin instituirea de standarde de calitate şi a inspecţiei, descentralizare garantarea resurselor pentru a asigura perenitatea şi evoluţia sistemului, şi nu în ultimul rând demararea unui program de formare a lucrărilor din domeniu.

Deasemenea cred ca bisericile ar trebui sa aiba un rol mai activ prin sensibilizarea enoriasilor ‚ ar trebui deasemenea ca si aceste institutii bisericesti sa ofere un sprijin moral si material mai bun categoriilor defavorizate iar asistenti sociali ar trebui sa fie mai atenti la resursele minime ale individului si de al ajuta sa le puna in valoare.