Controlul în administrația publică

Introducere

Controlul asupra administraţiei publice este o necesitate veche de când există lumea; scrierile anticilor relevau lupta împotriva corupţiei posibile a funcţionarilor publici, în Evul Mediu, missi domincii ale lui Carol cel Mare - Charlemagne efectuează adevarate turnee de inspectare, privind plângerile adresate de populaţie, efecutând anchete, identificând abuzurile şi raportând în faţa suveranului. La noi încă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a pus problema intensificării controlului pentru a înlătura abuzurile iar incursiunile incognito ale domnitorului pentru a-i surprinde pe cei care umblau cu ocaua mică au rămas în istorie. Cu toate acestea se pare ca de-a lungul timpului stăvilirea abuzurilor administraţiei, în special a celei locale, nu a avut succes motiv pentru care s-a ajuns la frecvente manifestari de protest dintre care Răscoala de la 1907 a constituit un moment de grea cumpănă pentru cei care au săvârşit sau au tolerat abuzurile punând în primejdie întreaga organizare a statului.

Având în vedere importanţa deosebită pe care o ridică fenomenul administrativ în ţara noastră, în urma evenimentelor din 1989, am găsit necesară abordarea temei de faţă ,, Controlul administratiei publice - conditie esenţială de asigurare a principiul legalităţii”.

Transformarea administraţiei publice dintr-un instrument de opresiune în slujitoare a statului de drept presupune aşezarea la baza acesteia a unor principii fundamentale, prin a căror aplicare acţiunea raţională şi eficientă a administraţiei publice să poată genera prosperitatea în toate domeniile vieţii sociale.

Principiul legalităţii reprezintă un principiu fundamental al activităţii statale, ce reflectă voinţa poporului în necesitatea apărării intereselor sale. Desfăşurarea normală a vieţii sociale nu este posibilă fără respectarea strictă a acestui principiu, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la arbitrariu şi la dezordine socială.

În raport cu obiectivul propus prin tratarea acestei teme, am precizat în desfăşurarea analizei pe cinci capitole şi anume: Noţiuni generale privind administraţia publică; Controlul Legalităţii activităţii administraţiei publice; Controlul exercitat de autoritatea legislativă; Controlul exercitat de autorităţile administraţiei publice şi Controlul judiciar asupra administraţiei publice. Fiecare dintre aceste capitole a necesitat o cercetare amanunţită

Constitutia României cuprinde dispoziţii pe care se fundamentează controlul exercitat asupra administraţiei publice de catre toate puterile statului. Este vorba, in primul rând, de controlul exercitat de Parlament asupra preşedintelui României, asupra Guvernului şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale.

Specificul activităţii administraţiei publice constă în organizarea executării şi executarea în concret a legilor şi a celorlalte acte normative. Uneori, prin activitatea sa, cu precădere prin actele administrative pe care le emite, administraţia poate leza drepturi subiective sau interese legitime ale particularilor. Pentru a feri administraţia să comită ilegalităţi, s-au stabilit diferite mijloace preventive, care au drept scop să asigure, pe de o parte, aplicarea exactă a legilor şi regulamentelor, iar, pe de altă parte, să apere drepturile şi interesele administraţiilor.

Principiul separatiei puterilor în stat, potrivit căruia sunt organizate cele trei puteri statale, presupune, deopotrivă, atât o colaborare, precum şi un control reciproc al acestora. Drept urmare, contenciosul administrativ reprezintă, în fapt, o concretizare a principiului separaţiei puterilor în stat, o modalitate de exercitare a controlului judecătoresc asupra activităţii desfăşurate de puterea executivă.

Capitolul I. Noţiuni generale privind administraţia publică

1.1 Consideraţii generale

Etimologic, termenul de administraţie provine din limba latină fiind format din prepoziţia „ad” - care se traduce prin „la”, „către” - şi „minister”, cu semnificaţia „servitor”, „îngrijitor”, „ajutător”. Din aceste traduceri, cuvântul „administer” ne apare într-un dublu înţeles, având o semnificaţie directă: „ajutor al cuiva”, „executant”, „slujitor”, şi o semnificaţie figurativă de „unealtă”, „instrument”