Controlul Parlamentar Exercitat Asupra AP

Capitolul 1 Notiunea de control parlamentar. Aspecte de doctrina si reglementari constitutionale

1.1 Principalele trasaturi ale controlului parlamentar

Statul modern, în vederea îndeplinirii scopului sau, exercita anumite functii sau prerogative: functii politice, functii juridice si functii sociologice .Ca instrument de organizare si conducere sociala, scopul statului este apararea interesului general sau, într-o exprimare mai plastica,  menirea statului este- sau ar trebui sa fie  fericirea cetatenilor . Astfel,  &daca cetatenilor nu le merge bine, daca scopul lor subiectiv nu este satisfacut, daca ei nu gasesc ca mijlocirea acestei satisfaceri constituie statul însusi, ca atare, atunci statul sta pe picioare slabe  .

În ceea ce priveste functiile juridice, delimitarea continutului acestora se face potrivit principiului separatiei puterilor.

Principiul separatiei puterilor  elaborat secolul Luminilor  a ramas, în ciuda criticilor ce i s-au adus, una din valorile fundamentale, definitorii ale regimurilor politice democratice contemporane. Receptarea lui nu se realizeaza, fara îndoiala, în conditii de conformitate cu doctrina gândita de Montesquieu cu aproape doua secole si jumatate în urma, unele regimuri refuzându-i partial aplicarea sau altele procedând la înfaptuirea lui în chip diferit, recurgând, într-o masura mai mare sau mai mica, la acest criteriu de referinta, datorita perenitatii lui .

Acest principiu, bazat pe refuzul absolutismului datorat concentrarii puterilor pe acelasi factor de decizie, îsi pastreaza înca nestirbita întreaga actualitate. Astazi nimeni nu se îndoieste de faptul ca înlocuirea acestei concentrari functionale, printr-un regim politic moderat, caracterizat tocmai prin faptul ca puterea este limitata, prin difuzarea ei pe mai multi centri de impuls nu reprezinta altceva decât expresia celei mai evidente necesitati sociale si politice .

Separatia puterilor nu rezida în stabilirea unui regim politic în care Executivul si Legislativul sunt mai mult sau mai putin separati, chiar antagonici, ci în existenta si valoarea a doua idei fundamentale: pe de o parte, puterea politica nu trebuie sa se afle în mâinile aceleiasi autoritati, iar pe de alta parte, dezideratul unui echilibru necesar între organele statului se naste în urma repartitiei puterii între aceste organe.

Astfel, în doctrina clasica a dreptului constitutional, se considera ca statul îndeplineste trei functii: functia legislativa, executiva si judecatoreasca .

Functia legislativa are ca obiect adoptarea de catre Parlament a normelor general-obligatorii, impersonale si care au un caracter primar. Aceasta se deosebeste de celelalte functii ale statului si prin faptul ca are un caracter originar, adica regulile generale adoptate prin lege exprima vointa suverana a organului reprezentativ la nivel national, format din membrii desemnati de corpul electoral .

Ca reprezentanti ai poporului,parlamentarii au vocatia si capacitatea de a exprima vointa legislativa a acestuia. Titularul dreptului de a exercita functia legislativa este Parlamentul, în calitatea sa de organ reprezentativ al natiunii si de autoritate legiuitoare unica, aceste caracteristici fiind stabilite în constitutia fiecarui stat.

Însa, Parlamentele moderne nu detin un monopol asupra activitatii legislative, întrucât exercitiul acesteia poate fi transferat, în anumite conditii, de catre forul legislativ, Guvernului. De asemenea, în exercitarea functiei legislative, Parlamentul colaboreaza si cu alte autoritati publice guvernul si seful statului -, precum si cu cetatenii, în sistemul constitutional în care acestora li se recunoaste dreptul la initiativa legislativa.