Descentralizare și dezvoltare regională

CAPITOLUL 1. DESCENTRALIZARE-PRINCIPIU DE ORGANIZARE A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

1.1. Conceptul de descentralizare administraţiei publice ṣi formele sale

Ansamblul serviciilor într-o ṭară este amenajat după un sistem de centralizare sau descentralizare, de autonomie sau subordonare.

În centralism, autoritatea vine de sus ṣi puterea de decizie este în mâna guvernului central ṣi al reprezentanţilor săi. Nu există, sau sunt prea puţine organe alese. Atribuţiile autorităţilor inferioare sunt restrânse.

Ȋn cadrul unui sistem centralizat statul este singura persoană publică pe întreg teritoriul naţional, care asigură singur prin bugetul ṣi agenţii săi, satisfacerea (de fapt pseudo-satisfacerea) tuturor nevoilor de interes general. Un regim centralizat pur acceptă împărţirea teritoriului în circumscripţii (pentru a permite o implantare naţională a serviciilor de stat pe întregul teritoriu), dar nu sunt recunoscute comunităţiile ce corespund ansamblelor umane preexistente organizării centralizate.

Admnistraţia de stat este riguros ierarhizată. Numirile se fac în cea mai mare parte fără concurs, în funcţie de preferinţele organelor superioare ṣi nu există dreptul de stabilitate al funcţionarilor publici.

Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic opus centralizării, în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcţionarii numiţi de la centru, ci de cei aleṣi de corpul electoral sau desemnaţi de aceṣtia.

Ȋn sistemul administrativ descentralizat, colectivităţile locale, reprezentate prin autorităţi locale au dreptul de a lua decizii singure în ceea ce priveṣte domeniul vizat. În acest regim juridic, autorităţile locale nu mai sunt subordonate celor centrale, iar actele lor (chiar neconforme cu legea) nu mai pot fi anulate de acestea din urmă, în cadrul sistemului administrativ, ci de către autorităţi precum prefectul, care este reprezentantul guvenului în teritoriu.

Descentralizarea înseamnă transferul competenţelor administrative şi financiare privind procurarea unor servicii publice de la nivelul administraţiei publice centrale la cel al administraţiei publice locale. Prin acest transfer se urmăreṣte oferirea de servicii publice de cea mai bună calitate la un preţ cât mai redus.

Descentralizarea admite scoaterea de sub competenţa puterii şi autorităţii centrale a anumitor servicii publice de interes local sau din domenii speciale de activitate şi transferate în sarcina unor autorităţi ale administraţiei publice locale. Autorităţile respective se bucură de o anumită independenţă faţă de puterea centrală, având patrimoniu propriu, organizare de sine stătătoare şi au libertatea de a acţiona în mod autonom.

Descentralizarea creează instituţii şi mecanisme locale şi presupune înfiinţarea unor subiecte de drept speciale care beneficiează de autonomie pe plan local (descentralizarea teritorială) sau cărora li se stabilesc anumite competenţe materiale (descentralizarea serviciilor publice). Descentralizarea funcţionează pe principiul potrivit căruia conducătorii locali cunosc mai bine interesele comunităţii din care fac parte şi pe care o reprezintă şi pot gestiona cu mai multă eficienţă resursele ce li se alocă în acest scop.

Descentralizarea îmbracă două forme:

• descentralizarea teritorială, presupune acea formă, porţiune din teritoriul de stat (judeţ, oraṣ, comună), porţiune în care există interese comune ale locuitorilor, diferite faţă de cele de la nivel naţional. Aceste interese desfăṣurându-se pe mai multe domenii de activitate. Strict sociologic vorbind, solidariatatea cetăţenilor în jurul acestor interse depinde de dimensiunile cadrului teritorial, ea fiind foarte puternică într-o mică localitate rurală ṣi foarte superficială într-o aglomeraţie sau la nivelul unei regiuni.

• descentralizarea tehnică, constând în descentralizarea serviciilor publice, presupune existenţa unor persoane morale de drept public care prestează servicii publice de interes local, detaşate din sfera serviciilor statale.

Doctrina actuală reţine ideea că descentralizarea teritorială este o repartizare de afaceri administrative comandată de diversitatea socială ṣi politică a ţărilor asupra ansamblului teritoriului, pe când descentralizarea tehnică corespunde exigenţelor unei repartizări armonioase a funcţiilor între diferitele ramuri ale administraţiei. Prima răspunde, astfel unor aspitaţii politice, pe când a doua unor preocupări de eficacitate, ceea ce face ca ideea de autogestiune să fie mai pronunţată în cazul descentralizării tehnice, decât în cel al descentalizării teritoriale.

Administraţia publică, ca activitate, se realizează prin activităţi executive cu caracter de dispoziţie şi prin activităţi executive cu caracter de prestaţie. Administraţia publică poate fi considerată atât din punct de vedere formal-organizatoric, cât şi material-funcţional, ca o totalitate de servicii publice menite să satisfacă interesele şi variatele nevoi ale cetăţenilor şi ale societăţii.