Știința administrației publice - administrația și mediul juritic în care funcționează

INTRODUCERE

În România, capacitatea de adaptare a instituţiilor la cerinţele în schimbare ale mediului

socio-economic, precum şi la statutul de stat membru al Uniunii Europene constituie una din

priorităţile reformei administraţiei publice româneşti. Acest proces, care se desfăşoară atât la

nivel central, cât şi la nivel local, are ca obiective de referinţă elaborarea şi promovarea

politicilor publice şi a actelor normative naţionale în conformitate cu standardele Uniunii

Europene şi cu acquis-ul comunitar şi crearea cadrului instituţional adecvat pentru

desfăşurarea procesului de descentralizare administrativă şi financiară. Atingerea acestor

obiective presupune adoptarea unor instrumente şi metode moderne de management în

diferite domenii de interes public şi creşterea capacităţii de gestionare eficientă a programelor

cu finanţare externă, în contextul creşterii gradului de transparenţă în relaţiile publice.

După cum se va evidenţia, administraţia publică, fenomen social complex - respectiv

sistem şi acţiune socială - inclusiv de natură juridică, are la bază o serie de legităţi sau

principii care-i fundamentează existenţa şi modul de manifestare. Principiile administraţiei

publice reprezintă un ansamblu unitar de reguli de bază având o natură politică, economică,

socială şi juridică care determină în mod esenţial organizarea, funcţionarea şi activitatea

sistemului executiv de organe al statului. În acest sens Constituţia României, republicată în

anul 2003 prevede că „administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”.

Aceste principii sunt amplu evidenţiate pe parcursul acestei lucrări fiind analizate

principalele dispoziţii cuprinse în Legea administraţiei publice locale - Legea nr. 215/2001,

republicată în anul 2007 şi modificată prin O.U.G. nr. 20/2008 şi prin Legea nr. 35/2008.

Acest act normativ, reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi

organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale. Serviciile publice din

România ating într-o mică măsură standardele europene. Din acest motiv, autorităţile publice locale au nevoie să se modernizeze pentru a fi capabile să îmbunătăţească serviciile pe care le oferă.

Administraţia publică ca sistem de autorităţi reprezentând puterea executivă este un subsistem în cadrul autorităţilor statului şi, implicit, o componentă a sistemului social global. Ea reprezintă o reunire de elemente dispuse într-o anumită structură şi supuse unor interacţiuni atât între părţile care o compun, cât şi între ansamblul propriu-zis raportat la mediile social, politic şi juridic în care acesta se integrează.

Studiul de faţă îşi propune o analiză detaliată a problemelor legate de Administraţia publică din România şi mediul juridic. Administraţia publică din societatea modernă, pe de o parte, constituie, prin ea însăşi, un mediu juridic, ca expresie şi instrument al numeroaselor reguli de drept, iar, pe de altă parte, se găseşte inserată într-o reglementare juridică, formulată de principiile puterii politice.

Rezultă că, în întreaga sa activitate, administraţia publică se subordonează normelor juridice, însăşi raţiunea existenţei sale fiind organizarea executării şi asigurarea înfăptuirii acestora.

Am ales această temă de lucrare de licenţă deoarece este foarte important de ştiut cum administraţia publică satisface interesul public, cum administraţia asigură organizarea executării şi executarea în concret a legilor, precum şi principiile pe care se fundamentează administraţia publică locală.

CAPITOLUL I:

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA SISTEMULUI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.1. Noţiunea de administraţie publică

Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor Preşedintelui României,

Guvernului, autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor administrative

autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere

publică se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice1.

La nivelul statului, alături de interesele generale se regăsesc şi interesele locale, între

acestea existând o interdependenţă reciprocă. Într-un stat există interese generale alături de

interesele judeţene şi de cele locale. Aceste interese sunt realizate, satisfăcute prin

administraţia publică centrală şi locală, de serviciile publice destinate să satisfacă aceste

interese.

Prin urmare sistemul administraţiei publice cuprinde două componente majore:

administraţia publică centrală şi administraţia publică locală. Cele două componente au în

principal aceleaşi funcţii, însă administraţia publică centrală acţionează la nivel naţional, în

timp ce administraţia publică locală are scopul de a satisface nevoile colectivităţii locale pe

care o reprezintă. Cele două sisteme administrative sunt complementare şi independente, iar

funcţionalitatea unuia dintre ele influenţează, în mod decisiv, eficaciatea celuilalt.

1.2. Ştiinţa administraţiei

Administraţia publică are un rol important în societatea contemporană ca expresie a intervenţiei multiple şi diferenţiate a puterii executive în asigurarea organizării şi desfăşurării normale a raporturilor sociale în cele mai diverse domenii de activitate - economică, financiară, culturală, educativă, sanitară, etc.- ceea ce explică necesitatea cunoaşterii ei aprofundate în vederea sporirii gradului de eficienţă a structurilor şi acţiunilor sale.