Strategii de dezvoltare a parteneriatului dintre administrația publică și organizații nonguvernamentale

Introducere

Am ales tema „Strategii de dezvoltare a parteneriatului administraţie publică-organizaţii nonguvernamentale”, deoarece parteneriatul dintre aceste entități reprezintă o colaborare, un schimb de idei, de informaţii, de scopuri, de viziuni, bazându-se pe interesele și valorile comune, pe care doresc să le promoveze.

Consider că este interesant de urmărit evoluția relaţiei dintre administraţia publică locală (Primăria Municipiului Iași) și o entitate din comunitate (Asociația „Mai Bine” Iași), din prisma colaborării, a parteneriatului, a finanţării.

Instituţia publică deține și oferă fonduri bănești organizaţiilor nonguvernamentale, comunitatea fiind cea care va beneficia de pe urma colaborării, a parteneriatului. În cadrul relaţiei de parteneriat, rolurile entităților implicate sunt bine determinate; partenerii încearcă să-și ducă la îndeplinire scopurile, fără, însă, a interveni în misiunea şi în rolul celuilalt.

În conținutul acestei lucrări am dorit să ating o serie de obiective, pe care le-am detaliat şi explicat în paginile următoare, ele referindu-se la următoarele aspecte:

• Conceptul de parteneriat (metoda parteneriatului, elemente ce țin de organizaţie) şi cel de organizaţie nonguvernamentală (percepţia ONG-urilor în mediul public, contractarea socială);

• Potenţialul de partener al Primăriei Municipiului Iași (al administrației publice locale);

• Parteneriatul strategic.

Metodologia prin care am surprins obiectivele menționate s-a realizat detaliat în capitolele II şi III, unde am prezentat etapele strategiei de impunere a punctului de vedere, de stabilire a modalității de acţiune, de realizare a unui proiect, în condiţii optime, prin studiul de caz observat la Asociaţia „Mai Bine” şi la Primăria Municipiului Iaşi.

Am observat în timp real această organizaţie și, astfel, am reuşit să înţeleg mai bine modul de realizare a parteneriatului, de construire a unei strategii, am descoperit etapele realizării unui proiect.

Capitolul I. Parteneriatul dintre administraţia publică şi organizaţiile nonguvernamentale

1.1. Conceptul de organizaţie nonguvenamentală

Încă din perioada postbelică, în România, termenului de organizaţie nonguvernamentală au început să îi fie atribuite o serie de accepţiuni. În anul 1958, Dicţionarul limbii române moderne a definit acest termen ca fiind „o asociaţie de oameni cu concepţii şi preocupări comune, uniţi conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate” (Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1958).

În 1975, Dicţionarul politic a formulat o altă definiţie (Bucureşti, Editura Politică, 1975), și anume: „asociaţie de persoane care au aceleaşi interese, concepţii şi preocupări, unite în vederea întreprinderii unor acţiuni pentru atingerea unor obiective comune”. Organizaţia dispune de un regulament sau de un statut, în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, acesta având menirea de a asigura un caracter unitar organizat al acţiunii sale. Organizaţia deține o diversitate de scopuri, printre care: politica profesională, cultural sportivă, de masă şi obştească, guvernamentală, nonguvernamentală, militară, paramilitară etc.

În 1978, Dicţionarul de drept constituţional şi administrativ (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică), a definit organizaţia obştească ca fiind „o organizaţie constituită pe baza liberului consimţământ, al unor categorii de cetăţeni pe diferite criterii (profesie, preocupări, interese comune), a cărei activitate se desfăşoară pe baza participării voluntare şi neremunerate a membrilor ei sau prin unirea altor organizaţii şi instituţii sau organele constituite pe baza alegerilor de către colectivitate, fie direct în adunări obşteşti, fie prin intermediul unor organisme de stat şi obşteşti etc.”

În 1981, Dicţionarul de psihologie socială (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică), a definit organizația nonguvernamentală ca „o unitate sau grupare socială, conştient întemeiată, corespunzător unor necesităţi obiectiv determinate şi care urmăreşte atingerea unui scop bine stabilit”.

În 1985, Dicţionarul de Conducere Politică şi Organizare (Bucureşti, Editura Politică), definește și el organizația nonguvernamentală ca fiind „o asociaţie de persoane cu aceleaşi interese, concepţii şi preocupări, unite conform unui regulament sau a unui statut, în vederea desfăşurării unor activităţi organizaţionale pentru atingerea unor obiective comune. În funcţie de scopurile urmărite, de împrejurările şi formele în care îşi desfăşoară activitatea, organizaţiile pot fi: politice, profesionale, cultural sportive, teroriste”.

Ordonanţa Guvernului nr. 81/1997, privind stimularea cercetării, dezvoltării şi inovării, stipulează o definiție a termenului de organizaţie neguvernamentală (fiind și cel mai des utilizat în România pentru descrierea entităţilor sectorului nonprofit), astfel: „persoana juridică română de drept public sau privat, de interes obştesc, nepolitică, fără scop lucrativ, recunoscută potrivit legii ca având personalitate juridică şi care nu este investită cu exerciţiul autorităţii de stat şi nici nu face parte din sistemul administraţiei publice”. Această definiţie poate pune problema independenţei reale de structurile statale a acestui tip de organizaţie.

Organizaţiile nonguvernamentale (asociaţii, fundaţii, ligi, societăţi) sunt, în realitate, structuri independente de administraţie, care nu urmăresc accesul la puterea politică (la nivel local sau naţional) sau obţinerea vreunui profit (a resurselor financiare necesare activităţii lor, de aceea dispun de alte surse decât activitatea economică, specifică agenţilor economici). Atât în România, cat şi în alte ţări, organizaţiile nonguvernamentale dețin diversele denumiri, ce tind să evidențieze diferite caracteristici ale acestora. Așadar, organizaţiile nonguvernamentale pot avea denumirea de: „organizaţii voluntare”, „organizaţii cu scop ideal”, „organizaţii non-profit” sau „organizaţii fără scop lucrativ”.