Strategii de dezvoltare a turismului privind stațiunea Vatra Dornei

INTRODUCERE

Tema din prezenta lucrare de diplomă este self-managementul învăţării, este o temă foarte interesantă în alegerea căreia am avut mai multe motive: motive personale şi motive care ţin de importanţa ei.

În primul rând tema mi s-a părut foarte interesantă încă de la citirea titlului. Termenul care m-a impresionat este acela de self-management, pe care nu am avut ocazia să-l aud până în acel moment. În cadrul cursurilor am discutat destul de mult tema managementului şi aceasta m-a captivat, mai ales că a căpătat dimensiuni în multe din domeniile de activitate. Acesta e motivul pentru care am dorit personal să aflu mai multe informaţii despre acest subiect, iar realizarea unei lucrări de diplomă pe marginea lui mi-a permis foarte bine acest lucru. Fiind în pragul licenţei, terminând facultatea am considerat că este necesar să aflu mult mai multe informaţii despre cum pot deveni managerul propriei mele activităţi, cum o pot face să funcţioneze mai bine.

În al doilea rând acest subiect are şi va avea din ce în ce mai multă importanţă în cadrul planurilor de învăţământ academic. El este unul din motivele restructurării învăţământului la ora actuală.

Învăţământul tradiţional, nu mai este eficient, metodele de învăţare bazate doar pe transmiterea de cunoştinţe nu mai sunt suficiente. Explozia informaţională i-a determinat pe specialiştii în educaţie să ia măsuri, să găsească soluţii în urma cărora, elevii şi studenţii să fie capabili să se descurce după terminarea şcolii sau a facultăţii, să facă faţă multitudinii de cereri şi de responsabilităţi, să se poată adapta la orice situaţie. Elevul trebuie astfel instrumentat pentru a deveni managerul propriei activităţi de învăţare, aceasta însemnând: planificarea şi organizarea muncii intelectuale; programarea eficientă a ritmului de studiu prin raportare la timpul disponibil, experienţele de succes în domeniu, dispozitivele mintal-energetice, factorii de mediu; automotivare pentru studiul constant, intensiv, potrivit situaţiei concrete; obişnuinţa antrenamentului focalizat al proceselor, activităţilor şi condiţiilor psihologice generale.

Individul trebuie să ia iniţiativa şi responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. El selectează, organizează şi evaluează propriile lui activităţi, care pot fi urmate în orice loc şi în orice timp prin orice mijloace şi la oricare vârstă. Însă pentru a fi pregătit să participle sigur la formarea lui trebuie mai întâi învăţat cum să facă acest lucru. Rolul şcolii este acela de a-i transmite individului suficiente informaţii de a-i forma acele capacităţi care îl pot ajuta să-şi continue singur formarea şi în special să stimuleze interesul indivizilor pentru acest lucru.

Lucrarea este structurată pe trei capitole şi ultima parte care conţine concluzii.

Primul capitol este rezervat definirii termenilor, dezbaterii planului teoretic al temei, surprinderea teoriilor formulate despre self-managementul învăţării sau despre învăţarea autoreglatoare, acesta fiind un teremen utilzat mai des de către noi.

În cel d-al doilea capitol sunt surprinse clasificări ale strategiilor de învătare, deosebit de utile pentru student.

În cel de-al treilea capitol este dezbătută problema de cercetare având ca tema aflarea opiniilor studenţilor despre necesitatea învăţării autodirijate, despre utilitatea urmării unui curs în cadrul facultăţii în care să învăţăm cum să învăţăm, despre importanţa studierii ghidurilor de învăţare autodirijată.

Sperăm că acest subiect va avea un impact puternic asupra studenţilor în general şi astfel aceştia vor deveni mai interesaţi în această problemă. Important este ca studenţii să încerce să afle şi ei la rândul lor mai multe informaţii şi să ia masuri în acest punct de vedere, în special pentru că unii dintre ei poate vor deveni specialişti în educaţie şi vor deveni părtaşi la construirea programelor şi planurilor de învăţământ.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTE TEORETICE ALE ÎNVĂŢĂRII ŞI ÎNVĂŢĂRII AUTODIRIJATE

1. Conceptul de învăţare şi conceptul de management

Pentru înţelegerea sintagmelor cheie ale acestei lucrări este necesară definirea termenilor care le compun şi anume învăţare şi management.

Întru-cât învăţarea este un termen foarte complex este normal să existe o mare varietate de definiţii acordate înţelegerii acesteia. Managementul, un termen relativ nou, este un proces folosit nu doar de cei care se numesc manageri ci, din ce în ce mai profesional, este folosit într-o arie diversă incluzând educaţia, ingineria, medicina şi chiar artele.

Toate organismele sunt înzestrate încă de la naştere cu însuşirea de a reacţiona la un asamblu de modificări ale mediului, dispunând de un anumit număr de modalităţi de reacţie la stimuli externi. Fiinţa umană este un sistem deschis de autoreglare, aflându-se în permanentă interacţiune cu ambianţa naturală şi socială, cu lucrurile, cu oamenii, cu sinele însăşi.

În accepţiunea ei cea mai largă, învăţarea reprezintă dobândirea de către subiect a unei achiziţii, a unei experienţe în sfera comportamentului, a unei noi forme de comportare, ca urmare a repetării situaţiilor sau exersării. Învăţarea specific umană, în sensul larg reprezintă însuşirea experienţei sociale, în forme generalizate; în sens restrâns particular din perspectivă psihologică, învăţarea rerprezintă orice noua achiziţie a organismului ca urmare a interiorizării informaţiilor externe, achizitie care are ca efect o schimbare în comportament, iar din perspectiva pedagogică ea este procesul de asimilare a cunostinţelor şi de formare a priceperilor şi deprinderilor.

Prin învăţare subiectul uman dobândeşte noi comportamente. Începând cu deprinderile şi priceperile şi terminând cu cunoştinţele şi operaţiile intelectuale, toate se dobândesc prin activitatea de învăţare. A.N. Leontiev definea învăţarea ca fiind “procesul dobândirii experienţei intelectuale de comportare”, înţelegând prin aceasta asimilarea de informaţii şi, mai mult decât atât, formarea gândirii, a sferei afective, a voinţei, deci formarea sistemului de personalitate.

O scurtă incursiune în istoria diferitelor teorii ale învăţării arată complexitatea acestui proces, care a fost abordat în mod diferit de-a lungul timpului de către oamenii de ştiinţă şi nici astăzi învăţarea nu este un subiect lipsit de controverse.

Primele teorii apărute ale învăţării au fost cele ale lui I.P. Pavlov, E. Thorndike si Watson, care căutau explicarea învăţării prin prisma teoriilor asociaţioniste ale lui H. Spencer si H. Taine (Ausubel, Robinson – Învăţarea în şcoală, 1981). Pavlov definea învăţarea într-un mod simplist, ca pe o substituire de stimuli, realizată intern prin formarea temporară a unor legături între diferiţi centri nervoşi; considera drept factori principali ai învăţării întăririle aplicate subiectului, imitaţia şi curiozitatea lui. Thorndike a formulat “legea efectului”: învăţarea este o succesiune de încercări şi erori, din care subiectul reţine încercările soldate cu succese şi respinge căile ce au dus la eşec. Învăţarea, în concepţia lui Thorndike, este o substituire de reacţii, având la bază formarea de conexiuni în creier, de unde şi numele de “conexionism”. Watson a fost adeptul unei psihologii strict obiective, pe baza observaţiei comportamentului (behaviorism). După Watson, învăţarea era o succesiune de reflexe condiţionate. Aceste teorii asociaţioniste au fost infirmate de experienţele ulterioare, care au dovedit că, până şi în cele mai simple forme ale ei, învăţarea antrenează întreaga viaţă psihică: procesele de cunoaştere, afectivitatea, priceperile motorii, voinţa.