Conflictele Post Război Rece din Zona Caucazului

INTRODUCERE

În Caucaz, ca și în toate celelalte regiuni periferice ale URSS-ului, tendințele naționaliste, încurajate de politica lui Mihail Gorbaciov, câștigă teren în a doua jumătate a anului 1980 și conduc la proclamarea, în anul 1991, a independenței Armeniei, Azerbaidjanului și a Georgiei. Secesiunea acestor trei state este însoțită de conflicte etnice armate, prezentate sub forma unor conflicte religioase.

În decembrie 1991, după o jumătate de deceniu de eroziune, Uniunea Sovietică se destramă, iar regiunile din Caucaz încep să-și construiască un destin propriu. După colapsul Uniunii noile societăți încep să înlocuiască instituțiile sovietice cu un set nou de instituții, suceptibile unui nou mod de guvernare.

Statele post-sovietice în curs de dezvoltare au fost predispuse unor conflicte violente, tocmai datorită faptului că au fost prinse în luptele pentru putere dintre noile și vechile elite.

Spre deosebire de alte regiuni care s-au destrămat, de la căderea Imperiului Roman și până la destrămarea Iugoslaviei, „colapsul Uniunii Sovietice și schimbările de regim din statele succesoare au avut loc, în mod surprinzător, pașnic” . Într-adevăr, au avut loc numeroase conflicte armate, dar acestea au fost de proporții mici și, de cele mai multe ori, nu au reușit să atragă atenția comunității internaționale. Însă, zona Caucazului a devenit o excepție, în acest spațiu întâlnindu-se numeroase conflicte. Un prim conflict a apărut între Armenia și Azerbaidjan, în perioada 1988-1994, pentru regiunea Nagorno Karabah, regiune autonomă în cadrul Republicii Sovietice a Azerbaidjanului, dar a cărui populație majoritară este de origine armeană. În Georgia, republică multietnică din Caucazul de Sud, în perioada 1989-1993, au avut loc alte trei conflicte, și anume: războiul pentru statutul regiunii separatiste Osetia de Sud, războiul civil pentru putere din Tbilisi și războiul pentru statutul regiunii separatiste Abhazia. De asemenea, în august 2008, Georgia s-a confruntat cu un alt război, cu Osetia de Sud și Abhazia, pe de o parte, și cu Rusia, pe de altă parte.

În prezent, Nagorno Karabah, Abhazia și Osetia de Sud sunt state de facto independente, dar nici unul din cele trei cvasi-state nu au un statut de stat suveran recunoscut pe plan internațional.

În anii care au urmat Războiului Rece, Rusia a încercat să-și impună din nou autoritatea în regiune, fie prin acordarea de sprijin unor regiuni separatiste din statele vecine, fie prin întreruperea aprovizionării cu gaze a unor state precum Ucraina sau Belarus.

Prezența acestor conflicte înghețate în vecinătatea strategică a Uniunii Europene și a Alianței Nord Atlantice constituie o amenințare la adresa securității europene și euroatlantice și, de asemenea, existența lor „împiedică evoluția mediului de securitate către forme îmblânzite ale anarhiei sistemice, către regimuri internaționale de securitate și, ulterior, către comunități de securitate” .

Prin urmare, tensiunile etnice, bazate pe traume istorice, intervenția unor imperii prin inventarea unor noi națiuni, inegalitatea socio-economică dintre diverse grupuri identitare și ajutorul acordat de unele puteri terțe au reprezentat cauzele acestor conflicte. Conflictele au escaladat, mai ales, datorită faptului că acești lideri locali s-au bazat pe ajutorul Federației Ruse, iar țările de care doreau să se separe nu au putut pune capăt acțiunilor întreprinse de aceștia.

Această lucrarea este structurată pe trei capitole, cum urmează:

Primul capitol, intitulat Evoluția regiunii în prima jumătate a secolului al XX-lea, face referire la ocuparea spațiului caucazian de Armata Roșie, precum și impactul Primului Război Mondial în regiune. De asemenea, tot în acest capitol există și un subcapitol în care am încercat să abordez problema creării unor noi state în urma evenimentelor din anii ’90. Aceste state care au încercat să-și consolideze o politică proprie și să-și creeze un stat independent sunt Armenia, Azerbaidjan și Georgia.

Cel de-al doilea capitol, Sfârșitul Războiului Rece și consecințele sale asupra securității regiunii analizează, într-un prim subcapitol, problema epuizării resurselor energetice și importanța Rusiei pentru menținerea securității și stabilității în Europa. În cel de-al doilea subcapitol sunt analizate conflictele armate din anii ’90 din zona Caucazului. Între acestea o importanță aparte o au conflictele din Abhazia și Osetia de Sud, regiuni separatiste ale Georgiei și conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan pentru regiunea Nagorno Karabah, iar ultimul subcapitol este dedicat evidențierii importanței țării noastre în asigurarea securității în Regiunea Extinsă a Mării Negre. Datorită poziției sale geostrategice, România poate juca un rol foarte important în asigurarea securității europene și euroatlantice.

Ultimul capitol, Consecințele războiului ruso-georgian din august 2008 și consecințele sale asupra mediului internațional de securitate analizează cauzele care au dus la izbucnirea conflictului armat din august 2008, dintre Rusia și Georgia, precum și consecințele pe care acesta le-a avut asupra securității internaționale.

Astfel, prin această lucrare am încercat să analizez conflictele post Război Rece din zona Caucazului și modul în care aceste conflicte au afectat, atât securitatea din această regiune, cât și securitatea zonelor din apropierea imediată. De asemenea, am încercat să evidențiez rolul unor state terțe, precum Federația Rusă, în procesul de separare al unor regiuni de statele din care fac parte, deci gradul de implicare al acestor state în treburile interne ale altor state.

În vederea realizării acestei lucrări, am consultat numeroase surse bibliografice, site-uri pentru securitate și apărare, articole și lucrări naționale, precum și ale unor autori străini, lucrări care tratează problematica conflictelor din zona Caucazului de Sud.