Instituția Cenzurii în Primul Deceniu al Puterii Populare

Introducere

Anul 1944 marchează instalarea Armatei Roşii în România şi, odată cu aceasta, venirea comuniştilor la putere. Pe 23 august, la ora 22, regele Mihai a citit Proclamaţia către Ţară, la radio, anunţând ieşirea României din Axă şi continuarea războiului alături de Puterile Aliate. La sfârşitul lui 1947, comuniştii mai aveau un singur hop de trecut: regele. S-a rezolvat şi cu asta pe 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost silit să abdice. În aceeaşi zi, denumirea oficială a ţării devine Republica Populară România. După câştigarea puterii de către comunişti, tot ceea ce vor face de-acum înainte este o totală negare a ce fusese înainte de ei. Schimbă imnul de stat, confecţionează o stemă copiată după model sovietic şi neagă din răsputeri tot ceea ce înseamnă naţional în istoria şi cultura românească. La şcoală nu se mai studiază autori români sau vestici, ci doar ruşi şi sovietici, mulţi dintre ei de mâna a şaptea.

Cenzura nu a apărut în România odată cu venirea tancurilor sovietice, dar, spre deosebire de formele şi manifestările ei cunoscute de secole, noua cenzură implementată de consilierii sovietici nu se ocupa atât de „corectarea” ideologică a creaţiei artistice, cât de (re)educarea minţilor umane, manipularea tuturor informaţiilor asimilate de un public (în cazul de faţă un popor) sau emise de artişti, savanţi sau jurnalişti Sistemul cenzorial are structura unei piramide, vârful căreia se numeşte Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, care a activat oficial pe lângă Consiliul de Miniştri din 1949 până în 1977. Aici se făceau legile (cenzurii), se hotăra ce şi cine trebuie interzis, se dădeau ordine pentru întreaga ţară, aici se recruta personalul şi se educa corespunzător pentru a controla diverse domenii social-artistice.

În funcţie de necesităţile momentului, în funcţie de cei care se succedau în posturile de conducere sau cădeau în dizgraţie, istoria era rescrisă. Cărţile, articolele de ziare, documentele erau rescrise şi noile forme le înlocuiau în arhive pe cele vechi, care erau distruse, pentru a nu rămâne nicio urmă despre cea ce se întâmplase cu adevărat cândva, sau măcar despre care fusese ultima variantă agreată de conducători

Trecutul era adaptat atât pentru a motiva acţiunile din realitatea imediată, cât şi pe cele din viitor. Pentru a justifica o acţiune sau alta erau inventate permanent inamici, conflicte, dezastre

Referitor la cea ce se petrecea în ţară, presa, radioul erau obligate să prezinte doar realizările, modul de prezentare era de multe ori exagerat. Suprafaţa raportată ca recoltată era mai mare decât suprafaţa arabilă a ţării, inaugurarea obiectivelor industriale se făcea cu multe luni înainte de finalizare doar pentru a fi bifate în planul de investiţii, bunurile nu se scumpeau ci „se reaşezau preţurile”, propaganda îndeplinind alături de cenzură un loc extrem de important în supravieţuirea regimului comunist.

În acelaşi timp, toate informaţiile ce veneau din exterior erau cenzurate şi deformate pentru a arăta „degradarea societăţii capitaliste aflate în putrefacţie” pentru a împiedica „răspândirea concepţiilor retrograde reacţionare”.

În scopul remodelării trecutului au fost puse în mişcare colective întregi de cercetători, istorici scriitori. Astfel, întreaga istorie a fost rescrisă.

Venirea comuniştilor la putere prin forţă, impusă de sovietici, a fost prezentată ca un rezultat al voinţei întregului popor român, toate evenimentele trecutului au fost reinterpretate pentru a folosi doctrinei comuniste

Cenzura reprezintă aspectul cel mai drastic dintre caracteristicile regimului comunist asupra presei scrise, fiind suprimat, chiar înainte de publicare, orice cuvânt sau expresie a unei păreri sau a unei idei în contradicţie cu ideologia socialistă. Din nefericire, măsurile restrictive nu se impuneau doar în presa scrisă, cenzura şi cenzorii de diferite specializări subzistau şi în cinematografie, teatru, operă sau literatură, unde nicio carte, film sau alta operă artistică nu putea fi exploatată dacă nu primea viza de control

În ziaristică de exemplu, drept de editare aveau doar organizaţiile politice, de stat, de masă, şi obşteşti sau alte persoane juridice, deşi chiar şi acestea trebuiau să obţină o autorizaţie specială din partea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste pentru precizarea clară a denumirii, profilului, tirajului, condiţiile de apariţie şi finanţare, preţul abonamentelor şi al exemplarelor publicaţiei Consiliul de conducere avea atribuţii de organ de conducere şi era format din diferiţi reprezentanţi ai organelor centrale şi locale de partid. Din acest consiliu făceau parte şi ziarişti din redacţia publicaţiilor Ziaristul era asimilat printr-o astfel de lege propagandistului, devenind un instrument al directivelor oficiale care impuneau statutul presei. Gazetarul trebuie să aibă o concepţie înaintată, o temeinică pregătire ideologică marxist-leninistă

Presa, radioul şi mai apoi televiziunea trebuiau permanent să se implice în acţiuni de promovare a concepţiilor înaintate ale partidului. Propaganda impune combaterea cu fermitate a concepţiilor străine. Idealismul devine retrograd, iar sănătoase sunt doar cunoştinţele ştiinţifice despre natură şi societate. În aceste condiţii mass-media românească nu s-a aflat în slujba serviciului public, ci a devenit o componentă a partidului comunist, fără nici un fel de libertăţi ori autonomii editoriale.