Introducere în Relațiile Internaționale

CAPITOLUL I - CONCEPTE ALE RELAŢIILOR INTERANŢIONALE

1.SISTEMUL INTERNAŢIONAL

1.1.Introducere

Abordarea sistemică defineşte o modalitate de abordare care este valabilă şi în domeniul relaţiilor internaţionale, pe care ne ajută să-l înţelegem mai bine aşa. În context, se remarcă rezultate diferite ale aplicabilităţii sale în ştiinţele exacte unde legăturile dintre elementele componente ale sistemului, precum şi regulile sale de funcţionare sunt mai precise şi cele sociale, unde atât legăturile, cât şi regulile de funcţionare sunt mai puţin conturate, rezultatul constituindu-l o predictibilitate mai redusă (însă nu absenta) comparativ cu ştiinţele exacte.

Alcătuirea sistemului internaţional actual începe cu existenţa unor sisteme locale incipiente, care evoluează mai întâi până ajung la stadiul de sisteme cât de cât conturate ca atare. Urmează apoi faza expansiunii lor, ceea ce le pune în legătură cu sisteme similare fie pe calea legăturilor paşnice, fie prin intermediul războiului. Rezultatul în timp al interacţiunii care are loc aşa îl constituie transformarea sistemelor locale respective în subsisteme ale sistemului mai larg creat prin includerea lor într-un ansamblu mai amplu, compus din totalitatea interacţiunilor dintre componentele/subsistemele sale.

Principala regulă de funcţionare a acestui tip de sistem o reprezintă ,,autoreglarea”, caracterizată prin luptă pentru putere intre componentele sale. Concret, Europa – un sistem local care evoluează el însuşi, ajunge, prin expansiune şi înglobare în structura sa a altor zone (lumi/sisteme) ale lumii, centrul sistemului internaţional global. În fapt, aceasta înseamnă o dublă calitate: pe de o parte, calitatea de iniţiator al sistemului, pe de alta, principalul său factor reglator.

Odată atinse limitele geografice ale sistemului (provenind din caracterul finit al planetei), evoluţia sistemului se realizează prin intermediul adâncirii interdependentelor din cadrul sau, precum şi prin apariţia unor noi actori (chiar şi de alt tip). Are, deci, loc un proces concomitent de multiplicare şi adâncire a legăturilor dintre elementele componente ale sistemului.

În ce priveşte caracterizarea sistemului internaţional actual, se poate spune că acesta este:

- un sistem (geografic) închis, care se autoreglează (prin procesul de redistribuire continua a puterii în cadrul sau);

- un sistem lipsit de autoritate centrală (al doilea motiv pentru care se autoreglează);

- un sistem competitiv (fiind închis, de la un punct, adâncirea şi multiplicarea interdependentelor impune cu necesitate colaborarea chiar şi între adversari şi chiar şi în timpul conflictului);

- care evoluează prin structurare, urmată de de-structurare, urmată, la rândul ei de un nou proces de structurare; în felul acesta, sistemul se “regenerează“ (vezi perioada de după 1989 în Europa)

Începuturile le constituie “lumile”, privite ca insule de organizare statală, care îşi dezvoltă în timp şi un set de valori comportamentale, ce, la rândul lui, contribuie şi mai mult la coeziunea lor. A existat astfel lumea grecească, regatele din Orientul Mijlociu şi Africa de nord, apoi lumea romană. Comunicarea dintre aceste lumi a existat, îndeosebi pe calea comerţului şi a războiului, fără ca să ajungă însă la gradul de integrare al unei singure lumi.

Acest lucru s-a petrecut abia odată cu câştigarea supremaţiei de Roma, care, prin diplomaţie şi război – aşa cum arata şi Machiavelli într-una din lucrările sale pregătitoare pentru sfaturile din “Principele” – a reuşit să-şi creeze imperiul. Abia acesta a fost un sistem relativ integrat, care a cuprins în interiorul sau organizările social-statale din spaţiul mediteranean. Este de remarcat că, încă dinaintea cuceririi romane, în alte zone ale globului – vezi Asia de Est, sau de Sud, ori America – aveau loc, în mod independent, procese relativ asemenatoare. Problema care se punea era aceea a stabilirii legăturilor între aceste focare de organizare pe care le reprezentau lumile respective.

Prima mare legătura de acest gen o reprezintă invazia migratorilor, rezultat al acţiunii marii centrifugi asiatice. Sub loviturile ei repetate, Imperiul Roman, ca prima etapă a integrării europene şi tentativă de creare a unui sistem relativ unitar în zona noastră, se dezintegrează. Drept rezultat apar nucleii viitorului proces de re-integrare, care a evoluat de atunci până în prezent – oraşele, pe de o parte, şi fermele întărite, pe de altă parte.