ONU și soluționarea litigiilor internaționale

INTRODUCERE

O veche maximă a lui Cicero spunea „ Dacă sunt două feluri de luptă, unul cu cuvântul şi altul cu forţa şi dacă unul e propriu omului, iar celălalt animalelor, suntem datori să recurgem la cel din urmă, numai când primul nu poate fi folosit”.

Lumea din ziua de azi, cu totul alta decât cea din antichitate, încă găseşte maxima lui Cicera ca fiind valabilă. Eliminarea neînţelegerilor, a contradicţiilor, a diferendelor dintre state şi crearea unui climat de pace în viaţa societăţii internaţionale, a unei atmosfere de înţelegere şi cooperare, propice dezvoltării societăţii, nu pot fi realizate decât prin apelul la înţelepciune.

Dar este oare posibil, în stadiul actual al dezvoltării societăţii umane, realizarea acestui deziderat- Dispun statele de mijloace necesare în acest sens-

Dacă privim lucrurile în perspectiva lor istorică, răspunsul nu poate să fie decât afirmativ. Statele au la dispoziţie în prezent o gamă variată de mijloace paşnice pentru reglementarea diferendelor care s-ar putea ivi între ele. Dreptul internaţional a creat totodată şi cadrul adecvat pentru ca aceste mijloace şi în primul rând tratative să fie utilizate cu maximă eficienţă. Revine statelor datoria de a acţiona cu toată fermitatea pentru aplicarea neabătută a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, cerinţă de o deosebită însemnătate pentru destinele păcii, securităţii şi cooperării, imperativ major al epocii noastre.

Perioada curpinsă între cel de-al doilea Război Mondial şi destrămarea URSS a fost cunoscută în istorie sub numele de Războiul Rece. Protagoniştii principali, SUA şi URSS care au luptat împreună împotriva ambiţiilor expansioniste ale Germaniei şi Japoniei, au ieşit din al doilea Război Mondial cu o nouă titulatură, cea de superputeri.

În faţa marilor schimbări care au loc în lume, trebuie acordată o mare atenţie securităţii, în tripla sa ipostază, individuală, naţională şi internaţională. În condiţiile în care cetăţenii multor ţări dezvoltate au considerat că instituţiile specializate ale statului nu pot furniza securitate pe măsura nevoilor lor, statele democratice erau de părere că este necesară ruperea de modul tradiţional de asigurarea a securităţii, sub forma sporirii puterii militare naţionale şi militarizării politicilor, economiei sau a vieţii sociale.

Redefinirea conceptului de securitate, are loc într-un context în care actorii statali şi cei nonstatali au viziuni diferite asupra provocărilor la adresa securităţii. Elaborarea unei viziuni comune asupra securităţii este posibilă numai prin conştientizarea faptului că multe dintre actualele provocări sunt de fapt rezultatul existenţei unor vulnerabilităţi şi ameninţări comune ce necesită soluţii de aceeaşi natură. Din această cauză au apărut concepte de genul securitate colectivă, securitate comună sau securitate prin cooperare.

Securitatea internaţională este scopul suprem al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în a cărei Cartă se găsesc drepturile şi îndatoririle internaţionale ale statelor membre, şi este, de asemenea, o expresie concentrată a obiectivelor majore ale politicii mondiale.

Deoarece este singura organizaţie globală cu vocaţie de securitate colectivă, aceasta posedă o serie de avantaje, printre care faptul că, toate cele peste 190 de state, membre ale Naţiunilor Unite, au acceptat să îşi rezolve diferendele într-un mod paşnic, abordând cauzele conflictelor, respectând drepturile omului şi totodată acţionând în sensul justiţiei sociale şi economice.

Conform articolului 24 din Carta Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate, unul dintre organele principale ale O.N.U., este însărcinat cu menţinerea păcii şi a securităţii. În cazul unei ameninţări la adresa păcii ori al unui act de agresiune, Consiliul adoptă decizii cu caracter obligatoriu pentru toatele statele care sunt prevăzute în capitolul VII din Cartă.

În lucrarea, am introdus Consiliul de Securitate, unul dintre principalele organe ale O.N.U. ca şi un factor important în soluţionarea litigiilor internaţionale, şi am încercat să evaluez atitudinea şi pozoţia adoptată de către acesta în cazul Războiului din Coreea şi în cazul Războiului din Kosovo.