Paralelă între Comunism și Capitalism

INTRODUCERE

Odată cu înfrângerea Germaniei şi cu prăbuşirea sistemului nazist, Europa avea nevoie de un nou sistem ideologic. Şi, când spun asta, mă gândesc la nevoia în trinsecă a oamenilor simpli (în sensul de rudimentari din punct de vedere în telectual) de a avea ceva la care să se raporteze, a avea ceva deasupra lor care să le ghideze întreaga existenţă. Religia a reprezentat şi reprezintă încă principalul catalizator al acestei nevoi omeneşti de dependenţă faţă de un principiu considerat imuabil, plasat deasupra oricărei posibilităţi de eroare. Este evident însă că, după prăbuşirea naţional-socialismului (un regim care eliminase treptat în fluenţa religioasă, desacralizând statul) în Europa, într-un moment în care penuria ideologică ajunsese la un vid existenţial de amploare, concepţia socialistă a reprezentat soluţia unică oferită unor oameni răvăşiţi, aflaţi sub puternica în fluenţă exercitată de spectrul războiului. Populaţia decimată era în acel moment dezgustată de ruinele vechiului regim. Se căuta o soluţie de salvare,iar miza era întreaga Europă. Rusia a fost cea care a reuşit să câştige cursa pentru Berlin şi odată cu aceasta o mare parte din continet. Apatia în credibilă şi proasta organizare pe care au dovedit-o trupele aliate le-au permis trupelor sovietice să ajungă primele în Berlin. Disperarea germanilor, care fugeau din estul ţării pentru a se arunca în braţele în vadatorilor occidentali, spune totul despre starea de fapt care domnea în acele zile în Europa. Şi, cu toate că poporul german a înţeles pericolul iminent, conducătorii săi, captivi într-o lume himerică, fie au refuzat să ia măsurile necesare, fie le-au luat când era prea târziu. Prin ofensiva din anul 1944 în Ardeni, Hitler a secătuit rezervele şi aşa aproape de limită de care dispunea Wermacht-ul. Practic, în acest moment, era clar că Rusia va ajunge prima la Berlin. Şi toţi cei implicaţi în acel război, în afară poate de conducătorii nazişti, înţelegeau că această victorie totală pe care Rusia se pregătea s-o obţină, corobarată cu succesul diplomatic în credibil obţinut în februarie 1945 la Ialta, conferea regimului socialist o poziţie privilegiată, o poziţie care favoriza teoria enunţată de Marx şi Engels şi completată de Lenin.

Socialismul avea nevoie de o mare suprafaţă de desfăşurare, se potrivea perfect situaţiei în care se găsea în acel moment Europa. Marx şi Engels concepuseră socialismul ca pe un curent muncitoresc, care să antreneze pătura cea mai de jos a societăţii de tip burghez într-o mare revoltă care să răstoarne vechea rânduială, în staurând o nouă dictatură, a proletariatului. Pentru cei doi filosofi, această fază a socialismului era doar una provizorie. Aşa au explicat ei nevoia de păstrare a unor concepţii burgheze, a unei elite conducătoare menită doar să asigure desfăşurarea acestei etape de tranziţie. Pentru că scopul ultim al socialismului este abolirea noţiunii de clasă. Abia atunci când nu se vor mai face diferenţe între oameni va putea să fiinţeze societatea perfectă. O societate în care toţi sunt egali. Sau, după cum spunea Marx: "De la fiecare după posibilităţi şi fiecăruia după nevoi" Acesta era idealul spre care tindea societatea socialistă, însă, după cum oricine realizează, acest ideal nu a fost încă atins. Spun încă pentru că mai există China, ţară care se declară oficial socialistă şi care ar putea deci să ducă teoretic mai departe moştenirea sovietică şi să atingă ţelul suprem al doctrinei marxiste. Menţionez deci acest ultim bastion al socialismului, adăugând însă precizarea că doctrina maoistă este fundamental schimbată faţă ideea în iţială. Mao a realizat în China un altfel de comunism, impunându-şi partidul prin metode populiste. Marşul cel lung organizat de Mao a reprezentat un catalizator, declanşând imensa forţă socială aflată în stare latentă în teritoriul chinez. De aceea a rezistat şi continuă să reziste socialismul chinez Pentru că Mao a adaptat doctrina condiţiilor locale din China şi nu a aplicat orbeşte principiile a căror funcţionalitate fusese deja dovedită în Rusia. Din cauza aceasta Mao s-a îndepărtat de Rusia, nu a fost ajutat de partidul socialist rus. Dar, graţie acestei naşteri cu dificultăţi, socialismul chinez supravieţuieşte şi astăzi. Este o problemă spinoasă, pentru că, situaţia din Europa postbelică a permis socialismului sovietic să se extindă rapid, însă în acelaşi timp, i-a afectat fundaţia ideologică Probabil că, dacă nu ar fi fost războiul, evoluţia rapidă a socialismului ar fi fost imposibilă Dar trebuie să realizăm că această evoluţie lacunară a permis prăbuşirea în evitabilă a sistemului. Poate că, în absenţa unui catalizator de o asemenea amploare, beneficiind de o gestaţie îndelungată, socialismul ar fi devenit un sistem imposibil de înlăturat. Exemplul Chinei este cea mai bună demonstraţie în acest sens, ilustrând perfect acest paradox.