Puterea politică - sferele de putere și împărțirea lor la nivel mondial

Puterea politica. Conţinut si trasaturi

Ca urmare a rolului important pe care politicul il exercita in orice societate, puterea politica, ca forma specifica a puterii sociale, joaca in cadrul acestuia un rol major.

Noţiunea de putere, inclusiv cea de putere sociala este extrem de vaga, de generala, fara a fi in măsura sa aibă nişte delimitări clare, precise.

Unii autori definesc puterea prin stat, având in vedere rolul acestei instituţii in cadrul puterii. Pentru Franz Neuman "puterea politica este puterea sociala concentrata in stat". O poziţie apropiata o are si G Burdeau, nici pentru el neexistând o delimitare clara intre puterea de stat si cea politica "Prin intermediul politicului - apreciază Burdeau- grupul releva conştiinţa pe care o are despre sine, prin putere tinde s-o facă activa pentru a-si croi prin ea viitorul sau". Un fapt incorect, întrucât statul este numai o componenta a puterii, si nu puterea in totalitate. In sistemul puterii in afara de stat, intra si alte instituţii politice cu rol important in derularea vieţii politice, cum ar fi partidele politice, forma de guvernare, regimul politic, etc.

Intr-adevăr, statul concentrează in cea mai mare măsura puterea politica, dar nu in totalitate si nici in situaţia de a se identifica cu ea, întrucât fiecare din aceste concepte acoperă realitati sociale distincte si, in acelaşi timp, intercondiţionate.

Alţi autori reduc puterea politica la forţa social-politica care o deţine si o exercita. Este o abordare simplista, reductionista. Daca pentru un regim autoritar, cum ar fi cazul celor comuniste, o asemenea definitie se poate apropia de realitatea politica, in teorie, faptele stau si in acest caz altfel. Chiar si in aceste regimuri alături de forţa social-politica care deţine si exercita puterea, exista si se manifesta, este adevărat in anumite limite, si alte elemente ce constituie puterea.

In regimurile democratice situaţia este si mai puţin relevanta, unde, in afara de elementele instituţionalizate ale puterii, in cadrul acesteia trebuie sa includem si opoziţia politica.

In definirea puterii politice trebuie pornit de la faptul ca aceasta este in primul rând o notiune ideologica, ce exprima, interpretează si fundamentează de pe poziţiile si din perspectiva intereselor unei forte social-politice, realitatea politica.

Orice forţa social-politica si cu atât mai mult una care se afla la conducerea societatii, are o anumita viziune despre societate si pe care si-o impune in practica prin putere.

Acest fapt este valabil atât in cazul societatilor totalitare unde exista o unica forţa social-politica care prin putere, organizează si conduce societatea, isi promovează interesele, cat si in societăţile democratice. In cazul acestora din urma unde întâlnim forte politice aflate la putere si forte politice ale opoziţiei si intr-un caz si in altul avem de-a face cu o putere politica bazata pe aceleaşi principii fundamentale, urmărind in esenţa aceleasi scopuri si interese, ceea ce le deosebeşte fiind modalitatea proprie de înfăptuire, căile, mijloacele, ritmurile, intr-un cuvânt paradigmele doctrinare. Componenta ideologica a puterii este data de emitentul politic, de cel care o deţine si o exercita in scopul sau.

Rolul oricărei puteri politice este acela de a asigura corespunzător cu interesele claselor sau categoriilor sociale aparţinătoare, coeziunea si funcţionalitatea diferitelor structuri si organisme, echilibrul colectivităţilor ce alcătuiesc societatea cu compatibilitatea activităţilor ce se desfăşoară.

Aceasta calitate a puterii politice decurge din faptul ca orice putere este, in esenţa ei, purtătoarea intereselor comune ale unei comunităţi, in cazul societăţii democratice, a majorităţii. Prin urmare, ea trebuie sa apere si sa promoveze interesele acestei majorităţi, care, cel puţin teoretic, exclude imixtiunea din afara ei, întrucât in orice condiţie, o eventuala forţa de imixtiune se afla in contradicţie cu majoritatea. Altfel spus, scopul puterii politice este de a asigura existenta societăţii, posibilitatea funcţionalităţii acesteia. Reputatul politolog roman Anton Carpinski considera ca puterea politica este "capacitatea de a-i obliga pe actorii unui sistem social dat sa-si îndeplinească obligaţiile pe care le impun obiectivele colective, mobilizând resursele societatii in vederea asigurarilor obiectivelor propuse" Din aceasta perspectiva am putea spune ca puterea politica este mijlocul prin care se constituie, fiinţează si durează o societate. In literatura marxista româneasca puterea politica era definita ca "o funcţie sociala generalizata care consta in luarea deciziei la nivelul întregii societati, in conformitate cu interesele clasei dominante si in a le asigura îndeplinirea prin autoritatatea suverana, prin mijloacele forţei publice".

In raport cu celelalte forme ale puterii sociale, puterea politica are următoarele trasaturi:

1. Caracterul integrator ce consta in capacitatea pe care puterea politica o are de a-si subordona celelalte forme ale puterii, de a se manifesta prin ele, de a le constitui drept instrumente prin care sa-si exprime propriile sale scopuri si interese. Subordonarea celorlalte forme ale puterii sociale de către puterea politica, este condiţia esenţiala a realizării actului de conducere sociala. Nu exista fapt politic care sa nu fie in acelaşi timp un fapt social si, cu atât mai mult, nu exista procese si fenomene sociale care sa nu fie susceptibile de a imbraca un caracter politic. Tocmai aceasta îngemănare intre social si politic permite puterii politice sa-si subordoneze si sa-si folosească celelalte forme ale puterii sociale, in mai multe situaţii acestea fiind chiar forme ale miscarii si exprimării politicului.

2. Caracterul suveran. Puterea politica este singura si unica instanţa suprema dintr-o societate. In aceasta calitate ea este singura care prin instituţiile sale legitime are dreptul de a lua si aplica decizii, de a exercita controlul fara amestecul sau influenta unei alte puteri din interior, cat mai ales din exterior. Altfel spus puterea politica este suverana, unica, indivizibila, exclusiva si inalienabila.