Resursele Energetice - Motiv de Tensiuni, Crize și Conflicte

Introducere

Această lucrare abordează o temă de actualitate în domeniul relaţiilor internaţionale, şi anume Resursele energetice- motive de tensiuni, crize şi conflicte. În ultimii ani, problema epuizării resurselor energetice şi a securităţii energetice domină agendele actorilor scenei mondiale. Astfel, ipoteza de lucru a acestei teze se bazează pe următoarea supoziţie: cererea de hidrocarburi creşte intr-un ritm mult mai rapid decât oferta, iar rezervele majore de hidrocarburi sunt localizate în zone caracterizate de profunde dezechilibre politico-economice şi instabilitate, fapte ce au transformat competiţia pentru resurse energetice în lumea contemporană într-o sursă importantă de crize şi conflicte.

Resursele naturale, în special cele energetice, au influenţat permanent şi în mod covârşitor evoluţia societăţii umane, dezvoltarea economică, economiile naţionale, economia mondială şi, mai recent, economia globală. „Energia este esenţială pentru dezvoltarea economică şi socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii”, preciza ONU în Agenda 21 din 1992. În epoca actuală, dependenţa tot mai accentuată a economiilor lumii de hidrocarburi reprezintă o realitate de necontestat. Petrolul este resursa care pune în mişcare sectoarele transporturilor, alimentaţiei, agriculturii, petrochimiei şi chiar a forţelor armate. Interdependenţele dintre resurse şi dezvoltare, prosperitate, putere au fost demult decodificate şi au modelat în bună măsură evoluţia politică a lumii.

Astfel, acest început de secol este marcat de tendinţa marilor puteri şi actori de a obţine controlul asupra celor mai însemnate resurse materiale ale planetei şi, implicit, asupra preţutilor lor, în condiţiile în acre resursele energetice joacă un rol din ce în ce mai important în ceea ce priveşte poziţia şi rolul unui stat în sistemul relaţiilor internaţionale.

Lucrarea este structurată în trei capitole. Primele două capitole conturează cadrul teoretic de analiză, iar ultimul capitol prezintă studii de caz asupra unora dintre cele mai importante sau de actualitate conflicte energetice.

Primul capitol analizează concepte precum puterea, securitatea, relaţia de interdependenţă dintre aceste două concepte, cât şi influenţa deosebită a puterii politice asupra mediului de securitate actual. Pentru a obţine o definiţie cât mai completă a politicii de putere am prezentat diferitele abordări teoretice ale conceptului prin prisma unor curente diferite. Cea mai importantă este considerată a fi abordarea realistă care a propus ‘o resurecţie’ a politicii de putere. Toate teoriile realiste consideră că preocupările legate de putere, balanţa de putere, dinamica puterii reprezintă motorul sistemului internaţional.

Deasemena, în studiul politicii de putere un rol important îl ocupă analizarea surselor puterii . Acestea reprezintă un element esenţial în realizarea unor ierarhii sau comparaţii între state.

Tot în acest prim capitol am prezentat abordările teoretice ale conceptului de securitate, deoarece securitatea, studiul securităţii, este considerată a fi unul dintre aspectele cele mai importante abordate în relaţiile internaţionale. Actorii politici, din cadrul sistemului internaţional, sunt cel mai adesea dispuşi la eforturi considerabile şi la alocarea de resurse imense pentru a-şi asigura protecţia faţă de potenţialele ameninţări.

De vreme ce diferitele curente şi şcoli de gândire sugerează definiţii diverse ale securităţii naţionale şi internaţionale, dezacordurile şi dezbaterile aprinse sunt inerente, fiecare parte considerând că teoria proprie este cea optimă. Fiecare perspectivă în parte asupra relaţiilor internaţionale şi a securităţii depinde de identificarea actorilor- cheie, precum şi a puterii pe care aceştia o exercită. În prezentarea acestor abordări diferite am insistat asupra celei propusă de către reprezentanţii Şcolii de la Copenhaga care a avut o inlfuenţă covârşitoare asupra sistemului internaţional, deoarece propunea lărgirea sferei de definire a securităţii.

Ultimul subcapitol prezintă principalele tendinţe în mediul actual de securitate şi anume: predominarea SUA, extinderea securităţii şi democraţiei, accentuarea globalizării. Totodată, terorismul internaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele interetnice şi interreligioase, reţelele crimei organizate, problemele privind mediul, adâncirea periculoasă a decalajelor de dezvoltare între Nord şi Sud constituie principalii factori de insecuritate ai lumii contemporane ce nu pot fi trataţi independent unii de alţii. Combaterea lor necesită cele mai bune resurse şi direcţii de acţiune mult mai eficiente şi diversificate.

În cadrul celui de-al doilea capitol am prezentat politica de securitate energetică. Astfel, problema energiei a devenit o prioritate după ce tot mai mulţi actori de pe scena internaţională au conştientizat faptul că energia reprezintă condiţia eseţială pentru exercitarea puterii în economia politică internaţională şi că nici bogăţia sau securitatea nu pot fi realizate fără o aprovizionare sigură cu energie.

Am început analiza acestui concept prin prezentarea definiţiei, structurii şi conţinutului politicii de securitate energetică. O bună definire a conceptului de securitate energetică, trebuie să se sprijine pe una din paradigmele cu care operează principalele şcoli din teoria relaţiilor internaţionale. Am realizat astfel şi o trecere în revistă a celor mai importante abordări teoretice.

Securitatea energetică nu se poate realiza, indiferent dacă aceasta vizează o colectivitate umană sau o regiune a lumii, dacă nu există un actor legitim— statal sau non-statal— care să aibă capacitatea şi voinţa de a promova un set de decizii raţionale şi acţiuni eficiente şi coerente în această direcţie. Am realizat astfel o descriere succintă a principalilor actori ai politicii de securitate energetică. În ceea ce priveşte actorii statali am prezentat politica de securitate energetică a următoarelor state: SUA- considerate a fi cel mai mare consumator de pe glob la ora actuală; China – deasemenea un consumator important la nivel mondial datorită creşterii economice accelerate ce o înregistrează, precum şi cel mai mare producător mondial de cărbune ; Arabia Saudită- unul dintre „pilonii” politicii SUA în Orientul Apropiat şi Mijlociu şi unul dintre stâlpii de susţinere ai dezvoltării economice occidentale, cu imensele resurse de petrol, poziţie strategică şi loc proeminent în lumea musulmană; Irakul -a doua putere petrolieră a lumii, după Arabia Saudită; Iranul -un actor semnificativ în Orientul Apropiat şi Mijlociu, deţine aproximativ 7% din rezervele mondiale de petrol şi s esituează pe cea de-a doua poziţie internaţională în cazul gazelor naturale. Printre actorii non-statali cei mai importanţi sunt : Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS) precum şi marile corporaţii internaţionale.