Cuprins
- Introducere
- Capitolul 1: Noţiuni introductive.pag 6
- 1.1. Delimitări conceptuale: pacea şi securitatea internaţională.pag 6
- 1.2. Teorii cu privire la regimurile securităţii internaţionale.pag. 9
- Capitolul 2: Regimurile internaţionale de menţinere a păcii.pag. 14
- 2.2. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.pag. 14
- 2.3. Uniunea Europeană.pag. 18
- 2.4. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.pag. 24
- 2.5. În loc de concluzii.pag. 27
- Capitolul 3: Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.pag. 28
- 3.1. Scurt istoric.pag. 28
- 3.2. Structura şi instituţiile OSCE.pag. 30
- 3.3. Acţiuni şi misiuni de menţinere a păcii.pag. 32
- Capitolul 4: Studiu de caz. Conflictul Îngheţat din Moldova.pag. 36
- 4.1. Cauzele şi prezentarea conflictului.pag. 36
- 4.2. Implicarea OSCE în atenuarea conflictului.pag. 39
- Concluzii
- Bibliografie
- Anexe
Extras din licență
Introducere
Menţinerea şi asigurarea păcii este un subiect de interes general şi foarte fragmentat în prezent.
Pacea internaţională poate fi considerată un proces de pace ce se poate realiza într-un oarecare sistem în care statele joacă rolul de reprezentanţi ai popoarelor şi naţiunilor. Pacea poate fi considerată un drept; putem spune că obligaţia statelor de a menţine pacea este egală cu dreptul la pace al popoarelor şi indivizilor.
Din nevoia şi dorinţa statelor europene de a-şi asigura şi a-şi menţine pacea s-a născut idea unei organizaţii pentru securitate. Mai întâi sub numele de Conferinţă pentru Securitate şi Cooperare în Europa iar mai târziu ca şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, aceasta s-a implicat creându-şi misiuni în cadrul conflictelor şi crizelor internaţionale.
Din acest motiv am ales să studiez această organizaţie, rolul său şi modul de acţionare în diferite conflicte ce au luat amploare pe teritoriul continentului european dar şi în prevenirea crizelor internaţionale.
În primul capitol al lucrării voi prezenta conceptele de securitate şi pace la nivel internaţional şi necesitatea existenţei unei cooperări între state. Starea de pace desemnează lipsa unui conflict armat, iar securitatea se referă la lipsa ameninţărilor. Securitatea este starea în care o entitate este sigură de supravieţuirea sa, obiectul referent fiind statul. Securitatea internaţională poate fi menţinut adoar ţinând cont de interesele fiecărui stat, indiferent de mărimea sa, de nivelul său de dezvoltare sau de zonă geografică în care este situat. Securitatea, cooperarea, destinderea şi dezarmarea în lume au căpătat atributee acelor probleme fără soluţionarea cărora nu ne putem gândi la rezolvarea altor probleme. Securitatea impune renunţarea la folosirea forţei sau ameninţării cu forţa, reglementarea pe cale paşnică a problemelor dintre state, respectarea principiilor independenţei şi a suveranităţii naţionale, egalitatea în drepturi.
Capitolul al doilea va conţine o prezentare a organizaţiilor internaţionale care contribuie la menţinerea păcii, la prevenirea conflictelor şi a crizelor şi ajuta la o mai bună cooperare între statele lumii. Un regim internaţional este definit ca un set de prevederi administrative sau legale pentru organizarea unei instituţii. Regimurile internaţionale de menţinere a păcii pe care le voi descuta mai jos sunt NATO, UE şi OSCE. Fiecare regim în parte are în frunte un conducător care gestionează şi controlează activităţile fiecărei structură de rang mai jos. Dacă OSCE şi NATO sunt organizatii ce cuprind aproape întreg globul, UE este o alianţă între statele europene. Fiecare regim luptă pentru o mai bună cooperare în domeniul securităţii dar şi în cel economic, propunând un plan, o strategie de a rezolva conflictele sau o posibilă ameninţare din interiorul alianţei, pe cale paşnică. NATO îşi evidenţiază unicitatea prin structurile sale militare şi politice originale, prin diferenţele dintre aliaţi, prin sistemul instituţional instituit şi, nu în ultimul rând, prin respectarea suveranităţii şi independenţei membrilor săi, după cum am arătat şi mai sus. Uniunea Europeană este considerată o alianţă unică prin faptul că şi-a apropiat membrii că nici o altă alianţă de până atunci şi înglobează aprope toate aspectele vieţii politice, sociale şi economice ale membrilor săi. OSCE ocupă un loc important pe scenă internaţională prin particularităţile ce o caracterizează: abordarea în cooperare a securităţii, instrumentele de prevenire a conflictelor, dialogul şi consensul, valorile comune împărtăşite de statele membre, modelele de cooperare cu celelalte organizaţii şi instituţii internaţionale.
În al treilea capitol voi prezenta pe larg Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, conflictele în care s-a implicat şi modul de acţionare în cazul acestora. OSCE a fost numită iniţial Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi a fost deschisă oficial în 3 iulie 1972, din dorinţa statelor lumii de a consacra mai mult timp ideii unei cooperări la nivel internaţional în domenii variate. Datorită dezvoltării instituţionale, CSCE devine OSCE în urma summit-ului de la Budapesta din 5/6 ianuarie 1994 şi devine efectivă în 1 ianuarie 1995. Organizaţia este un instrument primar de alertă rapidă, prevenire a conflictelor şi gestionare a crizelor. În cazul unui conflict, modalitatea de intervenţie a OSCE constă în următoarele elemente: constatarea situaţiei de fapt şi misiunile raportoare; misiunile; reprezentanţii personali ai preşedintelui în exerciţiu; grupurile ah-hoc; mecanisme pentru soluţionarea paşnică a conflictelor; operaţiuni de menţinere a păcii. Instrumentul principal pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor, gestionarea crizelor şi reabilitarea postconflict sunt misiunile. Totuşi, folosirea mijloacelor preventive în cazul conflictelor îngheţate a dus la menţinerea acestora şi nu la soluţionarea lor. Cauzele principale ale slăbiciunii OSCE sunt lipsa unor instrumente efective de constrângere şi modalitatea de luare a deciziilor, prin unanimitate.
Preview document
Conținut arhivă zip
- anexa.doc
- Rolul OSCE in Mentinrea Pacii.doc