Sisteme electorale și procese de democratizare în spațiul sud est european, analiză comparată în patru state post totalitare - România, Bulgaria, Polonia, Ungaria

INTRODUCERE

După cum sugerează şi titlul, epicentru acestei lucrări este dat de abordarea unor subiecte legate de sistemele electorale şi procese de democratizare în spaţiul Sud Est European, analizând aceste două aspecte (sisteme electorale şi procese de democratizare), într-o perspectivă comparativă, având ca subiect al comparaţiei patru ţări foste comuniste: România, Ungaria, Bulgaria şi Polonia, iar ca obiect sistemele electorale, privite ca elemente încadrate în fenomenul construcţiei instituţionale menită a susţine procesul democratizării din aceste ţări. Cadrul teoretic al acestei analize îl constituie stabilirea corelaţiilor existente între diferite componente ale sistemelor electorale (metoda de conversie a voturilor în locuri, pragul electoral, magnitudinea circumscripţiei) şi consolidarea democratică, privită atât din perspectiva consolidării instituţionale cât şi la nivel de „comportament”, expresia des amintită în literatura de specialitate fiind aceea de însuşire a unei culturi democratice. Aceste corelaţii vor fi stabilite ca urmare a analizei efectelor „mecanice” şi „psihologice” ale sistemelor electorale asupra celor doi poli care dau sens conceptului de „reprezentare politică” (electorii şi actorii politici, în principal partidele politice), iar la sfârşit pe baza ca urmare a interpretării rezultatelor obţinute se va stabili care dintre sistemele electorale a obţinut rezultatele cele mai satisfăcătoare din prisma contribuţiei pozitive la procesul democratizării. Aceste rezultate vor fi stabilite pe baza interpretării rezultatelor la alegeri, în cele patru ţări, în intervalul cuprins de la organizarea primelor alegeri „libere” (după prăbuşirea regimului comunist) până la desfăşurarea ultimelor alegeri (2001 în Polonia şi Bulgaria, 2002 în Ungaria şi 2004 în România)

Demersul comparativ s-a îndreptat asupra Poloniei, Ungariei, Bulgariei şi României, pentru că pe de o parte, s-a dorit alegerea un câmp cât mai omogen (pentru a uşura demersul comparativ şi a face cât mai observabile diferenţele care apar ca urmare a practicării uni anumit tip de sistem electoral). Acest câmp este considerat omogen, din două puncte de vedere, unul al „trecutului” şi celălalt al „viitorului”. Al trecutului întrucât, toate cele patru ţări au cunoscut practica unui regim comunist, regim care a creat un anumit tip de reprezentare, etichetată în această lucrare pseudo-reprezentare electorală, şi al viitorului datorită scopului final pe care aceste societăţi doresc să-l atingă din punct de vedere al organizării politice şi anume „idealul democratic”. Pe de altă parte, s-a optat pentru analiza acestor patru ţări datorită faptului că s-a dorit menţinerea unui echilibru, în ceea ce priveşte, pe de o parte, opţiunea pentru un anumit sistem electoral (Ungaria şi Bulgaria în 1990 au aplicat un sistem mixt, România şi Polonia un sistem de reprezentare proporţională), cât şi a unor elemente ce ţin de construcţia instituţională, dar care sunt în strânsă legătură cu conceptul de reprezentare politică, tipul de regim (România şi Polonia sunt regimuri semiprezidenţiale, iar Bulgaria şi Ungaria regimuri parlamentare), şi structura legislativului (România şi Polonia au un Parlament bicameral, iar Ungaria şi Bulgaria unul unicameral). Iar ultimul motiv pentru care s-a optat pentru analiza acestor patru ţări, este aprecierea stării actuale din perspectiva evoluţiilor privind gradul de consolidare democratică. În urma unor studii comparative, efectuate în domeniu, în spaţiul fostului bloc comunist, ţările au fost clasificate în democraţii consolidate, printre care se numără Ungaria şi Polonia şi ţări care încă cunosc deficite la acest capitol şi aici sunt incluse România şi Bulgaria.

Totuşi, după cum se va vedea, comparaţia este şi contrastantă într-o anumită măsură (cauze diferite, produc efecte diferite, sau chiar şi aceeaşi cauză, în contexte diferite, determină producerea unor efecte diferite). Iar în această lucrare cauzele sunt sistemele electorale, iar efectele diferiţi indicatori „măsurabili” care vor fi analizaţi (deviaţia de la proporţionalitate, numărul efectiv de partide, participarea la alegeri, indicele volatilităţii electorale etc).

Cum orice analiză empirică, are ca punct de referinţă un cadru teoretic, primele două capitole au rolul de a defini acest cadru. Primul capitol, este o analiză mai generală şi va avea în centru conceptul de reprezentare politică şi sisteme electorale, începând cu al doilea capitol analiza se va îndrepta pe particularităţile ce diferenţiază cele patru ţări, cu efecte asupra opţiunii pentru un anumit sistem electoral şi stabilirea cadrului legal al desfăşurării alegerilor.

În primul capitol vor fi stabilite conexiunile existente între „conotaţiile” termenilor de reprezentare politică, democraţii reprezentative, alegeri, electori şi partidele politice. Vor fi stabilite pe baza acestei analize rolurile sistemelor electorale în democraţiile moderne reprezentative: de desemnare a reprezentanţilor şi de legitimare a noilor aleşi. Analiza va fi reperată apoi asupra spaţiului analizat, şi cum toate cele patru ţări au cunoscut practica a ceea ce se va numi democraţie populară, şi cum această experienţă va determina într-o oarecare măsură evoluţia ulterioară din aceste ţări, se va discuta pe marginea pseudo-reprezentării electorale din comunism. Ca urmare a prăbuşirii regimurilor comuniste, ţările sunt puse în situaţia de a opta între diferite alternative în ceea ce priveşte construcţia cadrului instituţional, alternative care vor determina dimensiunile reprezentării în post-comunism. Cum subiect al acestei lucrări sunt sistemele electorale şi procesele de democratizare, atenţia se va îndrepta asupra elementelor legate de aceste două concepte (tip de regim, structura parlamentului, elemente ale sistemelor electorale). Iar în încheierea primului capitol, cu rol de „ghid” pentru tinerele democraţii vor fi prezentate cât mai succint tipurile de sisteme electorale cu avantajele şi dezavantajele aferente.

Al doilea capitol, are în centru analizei două mari „probleme”. Semnificaţia anului 1989, semnificaţie privită din perspectiva triumfului valorilor liberal democratice şi organizarea primelor alegeri ca legitimare a noului regim şi debutul procesului de consolidare democratică (în acest sens se va stabilii înţelesul conceptului de consolidare democratică cu care se va opera în această lucrare, înţeles corelat cu acela al rolului primelor alegeri libere, fiind prezentate conceptualizările unor politologi ca Juan Linz, Alfred Stepan – atitudinal, comportamental şi constituţional – şi S. Huntington). A doua problemă este stabilirea cadrului legal al sistemelor electorale (cadru reglementat de constituţii şi legile electorale), cadru menit a asigura organizarea unor alegeri libere şi corecte, care să respecte prevederile legale.

Subiectele capitolelor trei şi patru este dat de câteva analize empirice. În capitolul trei vor fi prezentate particularităţile sistemelor electorale din fiecare ţară analizată, şi vor fi stabilite efectele „mecanice” ale acestor sisteme, asupra „reprezentării politice” (în sens de elementele care îl alcătuiesc), fiind calculate în acest sens deviaţia de la proporţionalitate, numărul efectiv de partide, partide care participă la alegeri, partide care obţin locuri în legislativ, procentul voturilor „irosite”, şi legătura între alegerile prezidenţiale şi cele legislative. Iar în ultimul capitol, demersul va fi continuat analiza efectelor „psihologice” ale sistemelor electorale, studiindu-se participarea la vot, încrederea în instituţiile reprezentative sprijinul pentru alternative nedemocratice, coaliţii ale partidelor în vederea depăşirii pragului electoral şi indicele volatilităţii electorale. La sfârşitul lucrării vor fi trasate concluziile acestui studiu, unde rezultatele efectelor „mecanice” şi „psihologice” vor fi interpretate integrându-le în cadrul procesului amplu al democratizării.