Strategii de Flexisecuritate

Subiectul lucrării de licenţă este studiul strategiilor de flexisecuritate .

Lucrarea este structurată în opt capitole ce cuprind la rândul lor 23 subcapitole prezentate într-o ordine graduală pornind de la aspectele teoretice şi metodologice în abordarea apariţiei conceptului de flexisecuritate continuând cu definirea flexisecurităţii, modele de flexisecuritate, componentele flexisecurităţii, dezvoltarea conceptuală a flexisecurităţii la nivelul U.E. şi a partenerilor sociali, rolul parteneriatului şi dialogului social în dezvoltarea flexisecurităţii, modalităţi de realizare a flexisecurităţii, precum şi stadiul implementării flexisecurităţii în România.

Introducerea oferă o imagine de ansamblu a ideilor şi motivaţiilor care s-au constituit în puncte de plecare pentru subiectele abordate în cadrul lucrării.

Flexisecuritatea este strategia care are scopul de a sprijini simultan flexibilitatea şi securitatea în beneficiul atât al angajatorilor cât şi al angajaţilor, reprezentând un obiectiv cheie pentru pieţele muncii europene, aşa cum rezultă din Strategia Europeană de Ocupare şi Strategia Lisabona.

Lucrarea are ca scop analiza pieţei muncii româneşti pe baza indicatorilor relevanţi ai flexisecurităţii, pentru identificarea de noi coordonate ale politicii de flexisecuritate în condiţiile crizei economice actuale. De asemenea, lucrarea include o analiză a conceptului de flexicurity, având în vedere că nu există o definiţie universal acceptată de toţi partenerii; principalele modele de flexisecuritate, deoarece nu există un model universal valabil pentru toate ţările UE şi principalele abordări ale măsurării conceptului de flexisecuritate.

Accesul tinerilor pe piaţa muncii este un subiect sensibil pentru toate tările europene. O

legislaţie mai rigidă privind protecţia ocupării tinde să diminueze perspectivele de găsire a unui loc de muncă, mai ales în cazul acelor grupuri de persoane care manifestă dificultăţi de inserţie pe piaţa muncii cum sunt tinerii. Protecţia ocupării îi favorizează pe cei care au un loc de muncă, pe „cei din interior” şi îi defavorizează pe „cei din afara” pieţei muncii, care adesea sunt parte a unor grupuri de populaţie vulnerabila cum sunt tinerii.

Într-un context economic globalizat, statele şi firmele încearcă să identifice noi oportunităţi de dezvoltare şi noi chei ale competitivităţii. Această logică a condus la aplicarea de noi politici şi strategii în interiorul firmelor, una dintre acestea fiind flexibilitatea. Concept multidimensional, flexibilitatea desemnează capacitatea firmelor de a răspunde rapid şi eficient la schimbările la nivelul cererii şi vizează organizarea firmei şi politicile sale cu privire la gestiunea mâinii de lucru, dar şi organizarea timpului de lucru şi aspecte salariale. Modelele şi strategiile dezvoltate de firme se referă la aspecte cantitative şi calitative ale funcţionării lor, iar succesul acestora trebuie pus în legătură şi cu specificităţile culturale şi organizaţionale ale firmelor. În cadrul abordărilor flexibile, o metodă dinamică şi inovativă la care pot recurge firmele este flexibilitatea funcţională. Aceasta se referă la capacitatea unei firme de a-şi transfera angajaţii de pe un post pe altul fără costuri suplimentare, prin dezvoltarea polivalenţei.

Ca stat membru al Uniunii Europene şi în contextul unui mediu economic general extrem de concurenţial, România are nevoie de întreprinderi performante şi competitive pentru a putea deveni o economie capabilă să facă faţă presiunilor de pe piaţa muncii. Introducerea diferitelor strategii de flexibilitate funcţională poate oferi o pistă atrăgătoare, eficientă şi inovativă pentru firmele româneşti de a răspunde provocărilor multiple ale lumii contemporane.

Subliniază valoarea teoretică, dar şi practică a studierii strategiilor de flexisecuritate.Lucrarea de licenţă prezintă o formă complexă a modului în care poate fi studiată şi analizată strategia de flexisecuritate.

La baza studiului a stat un bogat material documentar, urmate de studiu de caz, concluzii, o bibliografie înscrisă în plină actualitate şi de mare actualitate pentru viaţă.

Introducere

În plin proces evolutiv ce reconfigurează ordinea mondială, globalizarea aduce în faţă o nouă provocare majoră legată de ocuparea şi munca din lumea întreagă şi implicit în spaţiul european. În contextul socio-economic din ultimele decenii, intensificarea globalizării pieţelor comerciale, financiare, tehnologice este însoţită pe pieţele muncii de manifestări noi, dinamice,de amploare şi cu impact deosebit asupra dezvoltării sociale şi sărăciei. Una dintre tendinţele în evoluţia pieţelor muncii este creşterea insecurităţii economice şi a inegalităţilor sociale „şi aceasta compromite posibilitatea, pentru fiecare, de a trăi dintr-o muncă decentă şi o ocupaţie satisfăcătoare ” . Văzută ca un fenomen negativ, globalizarea este pentru unii o ameninţare pentru locurile de muncă şi mijloacele lor de existenţă. Pe de o parte, procesul de globalizare antrenează importante mişcări migratorii, existând teama ca forţa de muncă mai ieftină din alte ţări să nu invadeze piaţa de muncă naţională. Totodată, ea antrenează şi o migraţie a locurilor de muncă, prin transferul unor activităţii ale companiilor transnaţionale peste graniţă în căutarea unor spaţii de producţie ce oferă condiţii de lucru mai avantajoase, inclusiv posibilitatea angajării de forţă de muncă mai ieftină. În paralel cu cele câteva dintre temerile provocate de dezvoltarea globalizării, avantajele pot fi multiple, de la crearea de locuri de muncă până la potenţialul de creştere economică, odată ce companiile şi lucrătorii îşi îmbunătăţesc competenţele şi cresc astfel productivitatea.

Piaţa muncii de azi arată o divizare clară între lucrătorii bine protejaţi şi cei mai puţin protejaţi. Multe ţări au încercat să-şi facă piaţa muncii mai flexibilă prin crearea de tipuri variate de contracte mai puţin protective. Angajaţii cu astfel de contracte riscă să ajungă într-o situaţie mai puţin sigură , fără a avea posibilitatea de a se muta la un loc de muncă mai bun.

În scopul îndeplinirii obiectivelor Lisabona privind locurile de muncă mai multe şi mai bune, sunt necesare noi forme de flexibilitate şi securitate pentru indivizi şi companii atât în ţările membre cât şi la nivelul Uniunii. La nivel de individ creşte mai degrabă nevoia de securitate a ocuparii decât de securitate a locului de muncă, în condiţiile în care tot mai puţini au acelaşi loc de muncă pe toată durata vieţii. Companiile, în special IMM-urile, au nevoie să fie capabile să-şi adapteze forţa de muncă la schimbările datorate condiţiilor economice. Ele trebuie să fie capabile să îşi recruteze personal cu abilităţi mai bune, care va fi mai productiv şi adaptabil conducând la o competitivitate şi inovare mai mare.

Răspunsul pieţei muncii la aceste noi provocări induse de procesul de globalizare, de dezvoltările tehnologice actuale este cuprins într-un termen relativ nou: flexisecuritate (“flexisecurity”). Conceptul politic, prin care Uniunea Europeană propune să adapteze piaţa europeană a muncii la noile provocări, a fost preluat din limba engleză, rezultând din combinarea altor doi termeni ce reflectă nevoi fundamentale pe piaţa forţei de muncă, respectiv flexibilitatea şi securitatea.