Comunicarea politica

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Comunicarea politica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 99 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Stiintele Comunicarii

Cuprins

Introducere ...
CAPITOLUL I- COMUNICAREA
1.1 Comunicarea ...
1.2 Funcțiile și tipurile comunicării
1.3 Comunicarea verbală .
1.3.1 Comunicare orală
1.3.2 Comunicarea scrisă .
1.4 Comunicarea nonverbală ...
1.4.1 Funcții și disfuncții ale comunicării nonverbale ..
1.4.2 Caracteristicile comunicării nonverbale ...
1.4.3 Formele comunicării nonverbale .
1.5 Comunicarea mediatică ..
1.5.1 Funcțiile comunicării mediatice .
1.5.2 Efectele comunicării mediatice
CAPITOLUL II- COMUNICAREA POLITICÃ
2.1 Comunicarea și politica ..
2.2 Contextul în care trebuie înteleasă comunicarea politică .. 2.3 Fenomene care influențează comunicarea politică ..
2.4 Canale de transmitere a comunicării politice ..
2.5 Limbajul politic ..
2.6 Forme ale comunicării politice ..
CAPITOLUL III- PARTEA PRACTICĂ
Metodologia .
Obiectivele cercetării .
Definirea termenilor ...
Instrumente de cercetare
Studiu de caz
Concluzii ...
Bibliografia

Extras din document

1.1Comunicarea

Comunicarea (de la termenii latini „communicatio, communis”) semnifică încercarea de a stabili o comunitate cu cineva, de a pune în comun informatii, idei, atitudini, de a le asocia, raporta sau de a stabili legaturi între ele.

Cuvântul comunicare a fost folosit pentru prima dată în secolul al XIV-lea în Franța, cu semnificația de „comuniune, împărtășire, participare”. Începând cu secolul al XVI-lea el devine sinonim cu „acces, trecere”, semnificație care este legată de dezvoltarea mijloacelor de transport, a drumurilor, a șoselelor, iar în secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea instrumentelor moderne de comunicare, s-a impus treptat semnificația de „transmitere”, care, însă , a fost aplicată cu adevărat în mijloacele de comunicare în masă, ca radioteleviziunea sau presa scrisă abia la jumătatea secolului al XX-lea. Din punct de vedere etimologic, cuvântul comunicare provine din latinescul comunicare și înseamnă acțiunea de „a face comun, a fi în relație cu”.

Știința comunicării a determinat foarte multe discuții de-a lungul timpului, deoarece fiecare domeniu utiliza acest termen într-o acceptiune particulară, specializată, care, de cele mai multe ori se afla în contradicție cu semnificațiile acestui termen din alte sectoare ale cunoașterii. Fiecare autor oferea o definiție comunicării, definiție pe care o considera cea mai potrivită. De-a lungul timpului au existat foarte mulți autori care au încercat să dea o definiție cât mai amplă și care să cuprindă cât mai multe din din disciplinele interesate de problemele comunicării.

Profesorul britanic de telecomunicații Colin Cherry este autorul uneia dintre primele lucrări de comunicare, iar definiți formulată de el este remarcabilă prin concizia ei: „comunicarea este ceea ce leagă organismele între ele” . Aceasta definiție a fost aspru criticată de Louis Forsdale, care spune că, dacă ne luăm după această definiție înseamnă că și lesa cu care ne plimbăm câinele constituie tot o formă de comunicare. Dacă analizăm ceea ce a spus Forsdale putem remarca faptul că acea lesă poate stabili o legătură comunicațională între stăpân și câine. Această legătură comunicațională poate fi reprezentată de smâncituri ale lesei, care îl ajută atât pe stăpân, cât și pe câine să-și transmită anumite mesaje legate de intențiile de deplasare sau atenționări și avertismente. Astfel, o simplă lesă devine un canal de comunicare.

Carl I. Hovland, Irving I. Janis și Harold H. Kelley afirmă : „comunicarea este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)” . Apoi, Charles Morris are o viziune mai largă în ceea ce priveste comunicarea, pe care o defineste ca fiind „punerea în comun, împărtășirea, transmiterea unor proprietăți unui număr de lucru. Orice mediu care servește acestui proces de punere în comun e un mijloc de comunicare: aerul, drumul, telefonul, limbajul” .

O definiție mult mai aproape de sensul comunicării din zilele noastre este dată de Jean- Claude Bertand în lucrarea sa „O introducere în presa scrisă și vorbită”, pentru care comunicarea este: „ceea ce permite stabilirea unei relații între persoane, între obiecte sau între persoane și obicte. Ea desemnează fie acțiunea de a comunica, fie rezultatul acelei acțiuni” . Comunicarea se transmite prin semne (vederea) și prin sunete (auzul), iar pentru ca aceasta să fie posibilă este necesară prezența unui emițător, a unui mesaj și a unui receptor.

Termenul de comunicare poate fi folosit și cu sensul de „a aduce la cunoștință” sau „a informa”, sens care este redat dicționarul explicativ, în care sunt menționate trei semnificații ale cuvântului comunicare:

Înștiințare, aducere la cunoștință

Contacte verbale în interiorul unui grup sau colectiv

Prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relațiile spirituale

Comunicarea are foarte multe seminificații, astfel încât poate raspunde mai multor tipuri de situații, dar, deși este un domeniu atât de vast, se fac în general trei distincții ale comunicării: comunicare verbală-comunicare nonverbală, comunicare intrapersonală-comunicare interpersonală, comunicare de grup-comunicare de masă sau mediatizată.

Comunicarea verbală folosește vorbirea și scrisul

Comunicarea nonverbală se bazează pe gesturi, mimică; mai este numită si limbajul trupului

Comunicarea intrapersonală se referă la o singură persoană;acest tip de comunicare ne poate ajuta foarte mult să ne eliberăm de probleme, fiindcă vorbim cu noi înșine

Comunicarea interpersonală necesită cel puțin două persoane pentru a avea loc

Comunicare de grup, comunicarea între mai multe persoane

Comunicarea mediatizată este procesul prin care un emițător transmite un mesaj cu ajutorul unui suport tehnic către un receptor

Comunicarea de masă este procesul prin care specialiștii în comunicare folosesc un suport tehnic de a transmite mesaje spre o audiență largă

Caracteristicile si clasificările comunicării

O comunicare între două persoane este completă atunci când acestea înteleg două semnale în același fel, deci atunci când fac apel la același sistem de decodificare. Mai multe persoane care comunică formează un lanț de comunicare sau o reșea de comunicare.

Orice comunicare poate decurge direct ( nemijlocit, natural) între emițător și receptor sau indirect( mijlocit, artificial) prin intermediul mijloacelor sau mediilor comunicaționale.

Comunicarea reprezintă un câmp al interdependențelor. Toți factorii care concură la realizarea ei o pot influența în campul comunicațional creat. Comunicarea este deci un proces complex, ai cărui factori se interconditioneaza reciproc. Pot fi imaginate trei modele ale comunicării: liniară(comunicarea este unidirecțională); interacțională (comunicare bidirectională) și tranzacționala (emițătorul și receptorul mesajului joacă roluri permutabile, alternate pe toata durata comunicării).

Comunicarea poate fi:

a) directă sau indirectă;

b) unilaterală sau reciprocă;

c) privată sau publică.

Combinarea primelor patru tipuri de comunicare de la a) si b) poate naște alte patru forme de comunicare- cele mai întalnite de altfel:

1)reciproca directă ( fața în fața);

2)reciproca indirectă sau interactivă ( prin intermediul radioului, telefonului);

3)unilaterala directă ( intr-o conferintă);

4)unilaterala indirectă ( prin intermediul discului, suporturi magnetice în mișcare, filmului, scrisorii).

După tipurile de activităti umane, J.L. Aranguren deosebește comunicarea : obisnuită (comună), stiințifică și/sau tehnică, de noutăți, publicitară, pedagogică, estetică, socială, economică, politică, religioasă, etc.

O forma cu totul aparte o reprezintă comunicarea empatică pe care H. Pieron o numește o specie de comunicare afectivă prin care cineva se identifică cu altcineva, masurându-și sentimentele, iar H.Sillamy-un fenomen de rezonanță psihică,de comunicare afectivă cu altul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea politica.doc

Bibliografie

Adler, Ronald, Rodman, George, Understanding human communication, Editura Oxford University Press, New York, 2006
Balaban, Delia, Comunicarea mediatică, Editura Triton, București, 2005
Balandier, George, Scena puterii, Editura Aion, Oradea, 2000
Beciu, Camelia, Politica discursivă-practici politice într-o campanie electorală, Editura Polirom, Iași, 2005
Beciu, Camelia, Comunicare și discurs mediatic. O lectură sociologică, Editura Comunicare.ro, București, 2009
Beciu, Camelia, Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, București, 2002
Bertrand, Claude-Jean, O introducere în presa srisă și vorbită, traducere de Lazăr Mirela, Editura Polirom, Iași, 2001
Coolet, Peter, Cartea gesturilor europene, Editura Trei, București, 2006
Chelcea, Septimiu, Ivan, Loredana, Chelcea, Adina Comunicarea nonverbală:gesturile și postura, Editura Comunicare.ro, București, 2008
Chelcea, Septimiu( coordonator), Comunicarea nonverbală în spațiul public. Studii, cercetări, aplicații, Editura Tritonic, București, 2004
Chiru, Irina, Comunicarea interpersonală, Ediția a II - a, Editura Tritonic, București, 2009
Coman, Cristina, Relații publice: tehnici de comunicare cu presa, Editura All, București, 1999
Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, București, 2004
Coman, Mihai, Manual de journalism, Editura Polirom, București, 2004
Dinu, Mihai, Comunicarea, Editura Științifică, București, 1997
Dinu, Mihai, Fundamentele comunicării interpersonale, Editura All, București, 2008
Dobrescu, Emilian, Sociologia comunicării,Editura Victor, București, 1998
Fârte, Ghe- Ilie, Comunicarea politică în filosofii și științe politice, Editura Universității “ Alexandru Ioan Cuza” , Iași, 2004
Frigioiu, Nicolae, Imaginea publică a liderilor și instituțiilor, Editura Comunicare.ro, București, 2004