Transporturile de mărfuri în Uniunea Europeană

Politica Uniunii Europene în Domeniul Transporturilor

1.1 Principalele orientări incluse in Cartea Albă

Elementele esenţiale în funcţionarea unor economii moderne, Transporturile se confrunta cu o contradicţie permanenta între o societate mereu în căutarea unei mobilităţi crescînde şi o opinie publică care suportă din ce în ce mai puţin întîrzierile cronice şi calitatea mediocră a prestărilor oferite de anumite servicii. Ca urmare a unei cereri de transport in continuă creştere, Comunitatea nu poate răspunde acestora doar prin construirea de noi infrastructuri si deschiderea unor noi pieţe de desfacere. Dublul imperativ pe care îl reprezinta largirea si dezvoltarea durabilă asa cum au fost stabilite in cadrul Consiliului European de la Goteborg impune o optimizare a sectorului transporturilor. Un sistem de transport modern trebuie să fie un sistem durabil in acelaşi timp din punct de vedere economic, social şi al mediului natural.

Trebuie să fim conştienţi, prin proiectarea viitorului acestui sector, de importanţa sa economica. Acest sector reprezinta, incluzînd toate cheltuielile, aproximativ 1000 miliarde euro, deci mai mult de 10% din produsul intern brut. Tot acesta are mai mult de 10 milioane de angajaţi. De asemenea, creaza infrastructuri şi tehnologii al căror cost pentru societate nu trebuie neglijat. Acest lucru datorită importanţei investiţiilor din transporturi, dar şi a rolului determinant în cadrul creşteriii economice, pe care autorii Trataului de Roma le prevazuseră prin realizarea unei politici comune stabilite pe baza unor reguli specifice.

1.2 Bilanţul contrastant al Politicii Comune din Domeniul Transporturilor

Pentru mai mult timp, Comunitatea Europeana nu a ştiut, sau nu a vrut, să aplice politica comună a transporturilor prevazuta prin Tratatul de la Roma. Consiliul de Miniştrii a fost incapabil timp de 30 de ani să transforme in acţiuni concrete propunerile Comisiei. În fapt, aceasta reprezintă o constatare a lipsurilor Consiliului, făcută de către Curtea de Justiţie in anul 1985, care a obligat statele membre să accepte legiferarea aceteia de către Comunitate.

Tratatul de la Maastricht a intărit mai tarziu bazele politicii instituţionale şi bugetare ale politicii transporturilor. Pe de altă parte, Tratatul de la Maaastricht a introdus conceptul de reţea transeuropeană, care a permis dezvoltarea unui plan al infrastructurii de transport la nivel european, ce beneficiaza de susţinere financiară comunitară.

Pe aceste baze, prima Carte Albă a Comisiei privind „dezvoltarea viitoare a politicii comune a transporturilor” a fost publicată in decembrie 1992. Cea mai mare parte a acestui document era dedicată deschiderii pieţei transporturilor. În 11 ani cu excepţia sectorului feroviar acest obiectiv a fost în linii mari atins. In prezent, un camion nu mai este obligat să se întoarcă gol după un traseu internaţional. Acesta poate să încarce şi să transporte mărfuri în interiorul unui stat care nu reprezintă ţara sa de origine. Transportul regional rutier a devenit o realitate. Traficul aerian a fost deschis unei concurenţe ce nu mai poate fi criticată, cu atat mai mult cu căt aceasta a determinat aplicarea celui mai ridicat nivel de securitate din lume. Această deschidere a fost facută în special în folosul industriei şi este demonstrată ăn Europa dintr-o crestere mai accentuată a traficului faţă de cea a economiei.

Primul rezultat semnificativ al politicii comune a transporturilor a fost scăderea sensibila a preţurilor pentru consumatori, combinată cu o calitate sporită a serviciilor şi o multiplicare a posibilitaţtilor de deplasare, care au produs schimbări majore în modul de viaţă şi de consum al cetaţenilor europeni. Mobilitatea obtinuţa in cazul persoanelor, care a crescut de la 17Km/zi la 35km/zi în 1998, este consideratş un caştig incontestabil, îin esenţa, un drept.

Un al doilea rezultat al acestei politici, a fost dezvoltarea unor tehnici dintre cele mai moderne în cadrul european de interoperabilitate. Proiectele lansate la sfarşitul anilor ’80 îşi arată in prezent rezultatele, prin realizarea unei reţele transeuropene de trenuri de mare viteza şi prin lansarea programului de navigaţie prin satelit Galileo.

1.3 Dificultaţile majore din sistemul de transport european

Absenţa unei dezvoltări armonioase a politicii comune îin domeniul transporturilor explică de ce in prezent sistemul de transport european se confruntă cu un anumit număr de dificultăţi majore.

1.3.1. Dezvoltarea inegală a diferitelor modalitaţi de transport.

Dacă acest lucru reprezinta o mai buna adaptare a unora dintre acestea la nevoile economiei moderne, acesta reflectă de asemenea o ignorare a ansamblului de costuri externe în cadrul preţtului de transport şi la fel, nerespectarea anumitor reglementări sociale şi de securitate, mai ales îin cadrul transportului rutier. În consecintă, transportul rutier reprezintă 44% din transportul de mărfuri, faţă de 41% pentru navigaţia pe distanţe scurte, 8% pentru căile ferate şi 4% pentru căile navigabile. Dominaţia căilor rutiere este încă şi mai marcantă în cazul pasagerilor, transportul rutier reprezentînd 79% din piaţa, în timp ce sectorul aerian cu 5%, este pe cale să depasească transportul pe căile ferate, care este plafonat la 6%.