Transporturile feroviare

Istoric

• Secolul al XIX- lea a marcat începutul istoriei Căilor Ferate din România, a căror tradiţie solida este demonstrata şi atestata de documenţe şi imagini de arhiva...

Căile Ferate din România au o istorie de mai bine de 125 de ani. De-a lungul acestora, calea ferată a fost un motor al progresului tehnic şi uneori, chiar economic al societăţii. De asemenea, a fost un factor de stabilitate care, in mare măsură, nu a putut fi influenţat de curentele politice.

Începutul secolului al XIX-lea marchează naşterea căii ferate, adevărată aventură tehnică feroviară schimbând viaţa şi condiţiile existenţiale ale locuitorilor planetei.

Apariţia căii ferate a înlăturat un concurent: tracţiunea animalelor, nu după mult timp de la primul drum făcut de locomotiva cu abur. Inevitabil căile ferate vor lupta din greu cu un concurent puternic: transportul auto, pentru a-şi menţine importanţa transportatorilor.

O dată ce nu poate fi uitată: 15 septembrie 1830, se deschidea în Anglia prima cale ferată din lume, între Liverpool şi Manchester. La 27 octombrie 1831 linia a fost vizitată de tânărul bursier român Petrache Poenaru, care, în raportul său oficial, spunea printre altele:

"Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi..."

A fost primul român care a călătorit cu trenul.

• Prima cale ferată construită pe teritoriul României: "Linia cărbunarilor" - Oraviţa - Baziaş

Directorul districtului minier din munţii Banatului, Gustav Granzsteim, prin memoriul său adresat Baronului Kubek - şeful Administraţiei Averilor Imperiale de la Viena - în anul 1845, atrăgea atenţia asupra importanţei economice a extragerii cărbunelui din zona Aninei. Aceasta era o importantă sursă de alimentare cu cărbune, la Baziaş, a liniilor de navigare pe Dunăre.

Între anii 1845-1846 statul austriac pune stăpinire pe toate minele particulare de cărbune din Munţii Aninei.

La 31 octombrie 1846 Cancelaria de la Viena aprobă planul de construire a unei căi ferate cu tracţiune cabalină, care să transporte cărbunele de la Anina la Oraviţa, ca şi construcţia fără întârziere a unei căi ferate normale de la Oraviţa până în portul Baziaş de la Dunăre.

La 20 august 1854 s-a inaugurat linia Oraviţa-Baziaş, în lungime de 62,5 km, numai pentru transportul cărbunelui, aceasta fiind prima cale ferată construită pe teritoriul de astăzi al României.

Preluată la 12 ianuarie 1855 de către "Societatea Cezaro-Craiasca privilegiată a Căilor Ferate Austriece" (St.E.G.), după unele îmbunătăţiri, la 1 noiembrie 1856 a fost deschisă şi pentru transportul călătorilor.

Prima linie din lume construită pentru transportul mărfurilor a fost în Anglia, "linia cărbunelui": Stokton-Darlington (1825), pentru ca în România, prima cale ferată pentru transportul mărfurilor să fie tot o "linie a cărbunelui": Oravita-Baziaş.

• Construcţia de căi ferate în România

Perioada concesiunilor străine

1864-1880 În Principatele Române construcţia de drumuri de fier a început prin câteva linii construite de concesiuni străine: Barkley, Strousberg şi Offenheim.

Concesiunea Barkley. La 1 septembrie 1865, sub Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Guvernul Român dă în construcţie companiei engleze John Trevor-Barkley, linia Bucureşti-Giurgiu, linie care a fost terminată la 26 august 1869. Atunci regele Carol I a putut pleca cu primul tren românesc de la Bucureşti la Giurgiu şi de acolo, cu vaporul, mai departe la Viena.

După inaugurarea oficială, linia a fost dată în exploatare pentru transportul de călători la 19 octombrie 1869, sub direcţia francezului Dubois.Concesiunea Strousberg. În septembrie 1866 Parlamentul Român votează legea pentru concesia construcţiei liniei Varciorova - Bucureşti - Buzău - Brăila - Galaţi - Tecuci - Roman şi Tecuci - Bârlad, în lungime totală de 915 km, unui consorţiu german în frunte cu doctorul Strousberg. Concesiunea era dată pentru o perioadă de 90 de ani, preţul construcţiei fiind de 270.000 franci aur/km. Statul Român garanta 7,5% din capitalul investit, drept dobânda şi amortisment.

Pentru obţinerea capitalului necesar construcţiei, consorţiul era autorizat să emită obligaţiuni a căror dobândă era plătită pe timpul construcţiei de către consorţiu, iar după terminarea lucrărilor şi darea liniilor în exploatare, de către Statul Român, din venitul obţinut prin exploatarea căii ferate. La 10 septembrie 1868 se pune piatra fundamentală a Gării de Nord din Bucureşti, iar la 27 decembrie 1870 se deschide provizoriu linia Bucureşti - Buzău - Brăila - Galaţi - Tecuci - Roman. În primavara anului 1871 ploile distrug o parte a liniei întrerupând circulaţia. Guvernul Român refuză în consecinţă plata cuponului pe ianuarie 1871. Compania Strousberg neîndeplinindu-şi obligaţiunile a fost înlocuită prin "Noua Societate a Acţionarilor CFR".

La 13 septembrie 1872 se deschidea oficial linia Piteşti - Bucureşti - Buzău - Galaţi - Tecuci - Roman, iar la 9 mai 1878, linia Piteşti-Varciorova.

În decembrie 1879 şi ianuarie 1880 Parlamentul, sub presiunea Germaniei, care condiţiona de aceasta recunoaşterea independenţei noastre, votează răscumpărarea liniilor construite şi administrate de consorţiul Strousberg şi apoi de "Noua Societate a Acţionarilor CFR", şi asfel ia fiinţă la 1 aprilie 1880 prima direcţie a CFR, constituită din domnii Kalinderu, Statescu şi Fălcoianu.

Concesiunea Offenheim. La 24 mai 1868 şi în condiţii aproape similare cu concesiunea Strousberg, Statul Român încheie cu consorţiul Offenheim o convenţie pentru construcţia liniilor Roman-Iţcani; Paşcani-Iaşi şi Vereşti-Botoşani, în lungime totală de 224 km.

În decembrie 1869 se dă în circulaţie linia Roman-Iţcani; în iunie 1870 linia Paşcani-Iaşi şi în noiembrie 1871 linia Vereşti-Botoşani.

Exploatarea liniilor se face însă în condiţii foarte proaste, statul trebuind în mod continuu să plătească anuitatea (amortismentul şi dobânda cumulate în baza unui credit şi care se plătesc anual) până când, la 18 decembrie 1888 este nevoit să sechestreze liniile, iar în ianuarie 1889 să le răscumpere, oblîgandu-se la plata unei anuităţi de 3.865.173 lei aur.

Între timp, în urma războiului de independenţă din 1877, Dobrogea redevenind teritoriu românesc, Statul Român răscumpără în 1882 şi linia Cernavodă- Constanţa, construită sub Imperiul Otoman în 1860 de către aceeaşi companie Barkley, care construise şi linia Giurgiu-Bucureşti şi care o exploata. Astfel Statul Român devine proprietarul tuturor liniilor de cale ferată de pe teritoriul său, în lungime totală de 1377 km, pe care le exploatează de acum înainte în regie, cu personalul şi controlul său.