Analiza turismului în județul Gorj

CAPITOLUL I. TURISM – ISTORIC ȘI CONCEPTE TEORETICE

În România turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un potențial valoros de dezvoltare ce poate devein o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini.

1.1 Conceptul de turism și turist

Turismul – în sens restâns – apare ca un fenomen economico-social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața socială și ca atare influențat de evoluția acesteia. Datorită faptului că se adresează unor segmente sociale largi și răspunde pe deplin nevoilor acestora, turismul se detașează printr-un înalt dinamism atât pe plan național cât și internațional. Prin caracterul său de masă și prin conținutul complex, turismul antrenează un vast potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economice și sociale, asupra relațiilor interumane naționale și internaționale . Cu alte cuvinte prin turism se înțelege, în primul rând ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară,pentru a vizita oameni și locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru odihnă sau tratament, iar în al doile rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor și serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un înalt nivel calitativ, și în condițiile protecției și conservării resurselor turistice,în special, și a protecției mediului înconjurător, în general .

Din punct de vedere etimologic, cuvântul turism provine din termenul englezesc “to tour” – a călători, a colinda, având deci semnificația de excursie rezultând că în consecință, noțiunea de turism exprimă acțiunea de a vizita diferite locuri și obiective turistice, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atât deplasarea cât și șederea temporară în localitatea aleasă ca destinație pentru petrcerea timpului liber. Acest fenomen, a atras încă de demult atenția cercetătorilor. Astfel că s-a recunoscut unanim de aceștia că funcția de consummator a vizitatorului aduce o creștere a veniturilor în locurile unde acesta se deplasează temporar, datorită faptului că turistul, pe lângă serviciile de cazare solicitate, mai recurge și la serviciile de alimentație sau comerciale.

Printre definițiile date de-a lungul timpului turismului, se remarcă cea dată de profesorul elvețian W. Huziker. Acesta afirma că turismul este ansamblul de relații și fenomenele care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrativă. Această definiție a fost percepută de unii specialiști ca fiind prea general, iar alții i-au reproșat caracterul limitative, pentru că exclude o serie de manifestări care au conținut turistic.

Însă pentru a se evita controversele privitoare la definirea fenomenului turistic, se poate apela la metoda inductivă, urmărindu-se reținerea principalelor caracteristici care marchează activitatea turistică, pentru a se ajunge la o definiție cât mai cuprinzătoare. Astfel se pot reține următoarele elemente caracteristici ale activității turistice: deplasarea persoanelor în cursul călătoriei efectuate, sejurul într-o localitate în afara reședinței permanente a persoanelor care se deplasează, sejurul trebuie sa aibă o durată limitată, sejurul nu trebuie să se transforme într-o reședință definitivă. Folosind metoda inductivă, profesorul Claude Kaspar – președintele Asociației Internaționale a Experților Științifici în Turism – în articolul publicat în revista „Revue du Tourisme” a propus următoarea definiție:” Turismul este ansamblul relațiilor și faptelor constituite din deplasarea și sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este domiciliul și nici locul primcipal al activității profesionale”.

Luându-se în calcul rolul și importanța economic-socială a turismului național. Organizația Națională a Turismului ( O.M.T) a propus și o definiție pentru turismul național din care rezultă că poate fi considerat turist național orice persoană care vizitează un loc ce nu constituie domiciliul său stabil, situate în interiorul țării sale de reședință și având un scop diferit de acesta al exercitării unei activtăți remunerate și efectuând o ședere cu o durată de cel puțin o înnoptare ( 24 ore).

Trebuie menționat că majoritatea defințiilor elaborate – atât în cazul turismului intern, cât și internațional – pun în evidență nu doar manifestarile turistice ale persoanelor, ci și latura economic și statistic-organizatorică a activități de turism. Aceleași problem au fost puse și în cazul elucidării noțiuni de turist. Printre definițiile date în literature de specialitate noțiuni de turist, remarcăm definiția dată de economistul englez F.W.Ogilve. Acesta vedea în turiști toate persoanele care întrunesc două condiții: toate acele personae care se află departe de casă pentru o perioadă ce nu depășește un an și cheltuiesc bani în acele locuri făra a-i câștiga. Compatriotul său A.C. Norwal considera că turistul este aceea persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop decât acela de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care își cheltuie în aceea țară unde își stabilește domiciliul temporar bani câștigați în altă parte. Rezută că atât noțiunea de turism cât și cea de turist pot fi interpretate în mai multe sensuri.

Pentru a compara diferitele modalități de înregistrare statistică privind mișcarea turiștilor, la recomandarea Comtitetului de statisticieni experți ai Ligii Națiunilor Unite, în anul 1937, s-a acceptat următoarea definiție a turistului străin: „orice persoană care se deplasează pentru o durată de cel puțin 24 ore într-o altă țară diferită de cea în care se află domiciliul stabil al acesteia”. Conform acestei definiții pot fi considerate turiști: persoanele care efectuează o călătorie de plăcere sau pentru orice alte motive, persoanele care călătoresc cu scopul de a participa la conferințe, reuniuni, și misiuni diverse, persoanle aflate în călători de afaceri, persoanele aflate în croaziere maritime chiar în cazul în care durata șederii lor într-o șară vizitată este mai mică de 24 ore. Nu sunt considerate turiști conform acestei definiții: persoanele care sosesc într-o țară, cu sau fără un contract de muncă, pentru a ocupa o funcție sau pentru a exercita o activitate profesională, persoanele care vin să se stabilească cu reședința definitivă într-o anumită țară, studenții și elevii care locuiesc temporar în străinătate, persoanele care circulă provizoriu în zonele de frontier, precum și persoanele care domiciliază permanent într-o țară, dar lucrează în altă țară, călători în tranzit care nu se opresc în țara pe care o traversează, chiar dacă durata traversări durează 24 ore. Această definiție a fost, în anul 1950, acceptată de Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism. La această definiție Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism a introdus o modificare, și anume aceea a includerii tot în categoria turiștilor a studenților și elevilor care locuiesc temporar în străinătate. Conform cu această definiție, excursioniștii și călătorii în tranzit nu sunt considerați turiști. Însă în conformitate, cu terminologia adoptată, în turismul internațional se consideră excursionist orice persoană care călătorește pentru plăcerea proprie, pentru o durată mai mică de 24 ore, într-o altă țară decât cea de reședință și care nu exercită nici o ocupație lucrativă în aceea țară, iar noțiunea de călător în tranzit desemnează orice persoană care traversează o țară. Chiar dacă rămâne mai mult de 24 ore, cu condiția ca toate opririle să fie de scurtă durată și să aibă alte motive decât turistice. În turismul național, a fost definită noțiunea de turist ca fiind orice persoană care vizitează un loc – altul decât acela unde are domiciliul stabil în interiorul țării de reședință – pentru un motiv, altul decât acela de a efectua o activitate remunerată și efectuează cel puțin o înnoptare ( sau 24 ore) . Prin analogie, pe plan național, excursioniști sunt considerate a fi toate persoanele care călătoresc pentru plăcerea proprie , pe o durată mai mică de 24 ore.Nu intră în această categorie persoanele care se deplasează zilnic sau ocazional dintr-o localitate în alta , în scopul de a efectua o activitate profesională.