Aplicarea tehnologiilor informaționale în activitatea hotelieră. Studiu de caz - Hotel Ambient Brașov

CAPITOLUL I: HOTELĂRIE ŞI INDUSTRIE HOTELIERĂ

În prezent, hotelăria participă activ tot mai mult la viaţa economică şi socială; fiind o creaţie a epocii moderne, ea constituie un element de bază al turismului.

1.1. Concepte de bază

Sectorul hotelier sau industria hotelieră, este considerată în cele mai multe ţări ca o activitate distinctă a economiei. Ea s-a dezvoltat şi adaptat permanent exigenţelor mereu sporite ale călătorilor şi în special ale turiştilor, intrând în angrenajul circulaţiei turistice. Industria hotelieră cuprinde totalitatea structurilor de primire respectiv a capacităţilor de cazare, având ca domeniu de referinţă totalitatea proceselor desfăşurate în cadrul acestor unităţi de cazare în legătură cu primirea, sejurul şi plecarea turistului. Conţinutul industriei hoteliere a evoluat paralel cu dezvoltarea capacităţilor de cazare şi implicarea lor în activitatea turistică, îmbogăţindu-se cu noi funcţii şi forme de prestaţie.

1.1.1. Rolul şi caracteristicile industriei hoteliere

Unităţile de cazare reprezintă un factor esenţial in ceea ce priveşte stimularea circulaţiei turistice si valorificarea cât mai completă a patrimoniului turistic. Atractivitatea unor obiective turistice nu este condiţionată numai de interesul pe care îl pot provoca, ci şi de amenajările care permit punerea lor în valoare.

Evoluţia sectorului hotelier are la bază transformările substanţiale intervenite în concepţia de viaţă a oamenilor, ca urmare a variaţiilor produse de motivaţiile de călătorie şi necesitatea adaptării la ritmul vieţii social-economice.

Factorii care au influenţat dezvoltarea sectorului hotelier se identifică cu trăsăturile caracteristice ale societăţii moderne: producţie de masă, densitate demografică, concentrare urbană, ridicarea nivelului de trai, creşterea proporţiei cheltuielilor pentru agrement, destindere, îngrijirea sănătăţii, etc. Sectorul hotelier reflectă gradul de dezvoltare a civilizaţiei al unei naţiuni, fiind un factor de prim ordin în promovarea turismului.

Hotelăria ocupă, în cadrul economiei unei ţări, un loc bine delimitat, datorită specificului ei, fiind o ramură de activitate deosebită, ai cărei factori de eficienţă se situează mai mult la nivelul concepţiei decât la cel al exploatării, unde posibilităţile de îmbunătăţire sunt lente.

Sectorul hotelier are un caracter complex şi eterogen datorită rolului şi funcţiilor ce le îndeplineşte; are trăsături comune comerţului şi industriei şi trăsături specifice.

Cea mai semnificativă particularitate a hotelăriei este sezonalitatea pronunţată ca urmare a sezonalităţii activităţii turistice. Distribuţia neuniforma a activităţilor hoteliere afectează organizarea şi eficienţa sectorului, cu implicaţii privind forţa de muncă; de asemeni, sunt afectaţi indicatorii de eficienţă a investiţiilor, în principal asupra duratei de recuperare şi asupra indicatorilor care reflectă eficienţă acestei activităţi

1.1.2. Funcţiile unităţiilor hoteliere

Hotelul reprezintă componenta principală a bazei tehnico-materiale a industriei hoteliere; el are menirea să ofere călătorului cazare, fiind completat de o serie de prestaţii suplimentare în condiţii de confort corespunzător exigenţelor.

Aceste atribuţii ale unităţilor hoteliere se realizează în cadrul funcţiilor specifice:

- cazare;

- alimentaţie;

- agrement

În totalitatea lor, aceste funcţii concură la acoperirea nevoilor consumatorilor, caracterizând activitatea desfăşurată în sectorul hotelier.

Cazarea este funcţia principală a unităţilor hoteliere, fără a ţine cont de mărimea, tipul sau categoria de confort, de gradul de dotare al acestora. Ea presupune existenţa unui spaţiu şi a echipamentului necesar asigurării unor condiţii de odihnă şi igienă corespunzătoare. Odihna turiştilor în spaţiile de cazare este condiţionată de amplasarea acestora, de insonorizarea camerelor în raport cu zonele de mare circulaţie (scări, lifturi, culoare de trecere, holuri de staţionare) din interiorul unităţii, de mişcarea personalului, etc.; condiţiile de igiena sunt dependente de calitatea echipamentului sanitar, de buna funcţionare şi întreţinere a acestuia, de existenţa obiectelor de inventar necesare igienei personale şi de frecvenţa înlocuirii lor. Pe lângă aceasta, realizarea serviciului de cazare vizează crearea condiţiilor pentru desfăşurarea unor relaţii sociale; este astfel necesară existenta unor spaţii special amenajate pentru primirea turiştilor, etc.

Funcţia de cazare este întregită de serviciile hoteliere complementare: păstrarea obiectelor de valoare , servicii de schimb valutar, primirea şi distribuirea în hotel a corespondenţei turiştilor, spălatul şi călcatul lenjeriei, manipularea bagajelor, asigurarea parcării autoturismelor, etc., la cererea turiştilor.

Alimentaţia reprezintă una dintre laturile importante ale servirii turistice, dinamica ei fiind influenţată de evoluţia circulaţiei turistice, ea determinând calitatea prestaţiei turistice în ansamblul ei, influenţând conţinutul şi atractivitatea ofertei turistice.

Asigurarea hranei călătorilor se poate realiza în mai multe variante: servicii în cameră, în unităţile de alimentaţie proprii, servicii în alte unităţi de alimentaţie cu care hotelul are anumite relaţii, eventual contractuale. În hotelurile mari funcţionează mai multe unităţi cu variate profile: bar de zi, bar de noapte, braserie, cofetărie, care asigură nu numai satisfacerea nevoilor de hrană, ci şi a celor de agrement.

Paralel cu modernizarea formelor de comercializare şi servire (unităţi de autoservire şi “fast-food”) are loc o diversificare a prestaţiilor cu caracter complementar oferite de unităţile de alimentaţie, servicii diferenţiate structural în funcţie de beneficiari (turişti sau populaţie rezidentă). Modernizarea acestor obiective va asigura participarea sporită a alimentaţiei la satisfacerea nevoilor consumatorilor, creşterea rolului său economic şi social.

În cadrul unităţilor hoteliele din zonele cu pronunţat caracter turistic se regăseşte şi funcţia de agrement-divertisment. Această funcţie este definită prin ansamblul mijloacelor şi formelor capabile să-i asigure individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie, de plăcere, să dea senzaţia unei satisfaceri, să lase o impresie şi o amintire plăcută. Desfăşurarea activităţilor de agrement presupune existenţa unor echipamente adecvate (puncte de închirieri, piscine, săli de sport, terenuri, etc.), personal cu pregătire de specialitate (animatori), programe şi, de asemeni, presupune implicarea efectivă a turistului în desfăşurarea programelor de divertisment.