Dezvoltarea integrată a spațiului rural din zona localității Curtici

CAPITOLUL I.

ANALIZA EVOLUŢIEI STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE RURALĂ PE PLAN MONDIAL Şl ÎN ŢARA NOASTRĂ

1. Conceptul de Dezvoltare Rurală

Dezvoltarea rurală este demers de dezvoltare teritorială, adică incluzând aspecte economice, sociale, culturale, politice, prin favorizarea dezvoltării endogene, mobilizând ansamblul mijloacelor umane şi financiare care concura la aceasta şi asigurând convergenta lor.

Dezvoltarea rurală defineşte o formă de trecere de la o stare calitativă la alta, creşterea deosebită a importanţei ruralului. În accepţiunea economică, noţiunea defineşte trecerea de la economia de subzistenţă la o economie eficienta, bazată pe principiile fundamentale ale economiei de piaţă într-un stat de drept, racordarea economiilor rurale locale la mecanismele

Macroeconomice, ambele aspecte având ca scop final reconstruirea şi consolidarea identităţii rurale, protecţia şi conservarea mediului natural şi îmbunătăţirea nivelului de trăi.

Din punct de vedere integrator, noţiunea defineşte crearea unui “spaţiu rural viu“, bazat pe un sistem agricol viabil, pe crearea unei infrastructuri optime (căi de comunicaţie, servicii şi dotări), refacerea condiţiilor de mediu prin aplicarea diverselor măsuri de protecţie, reconsiderarea şi conservarea patrimoniului cultural rural.

1.1. Spaţiul rural. Conţinut, semnificaţii, concepte definitorii

Astfel în literatura de specialitate numeroşi specialişti în domeniu au definit noţiunea de spaţiu rural şi dezvoltare rurală sub diferite aspecte. Mulţi specialişti definesc spaţiul rural prin opoziţie cu spaţiul urban ca fiind „zona caracterizată printr-o populare şi densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţii agricole”.

În timpul celui de-al Doilea Forum European pe probleme de agricultură din octombrie 1992 preşedintele Comisiei de agricultură, de atunci, a propus elaborarea unei carte a dezvoltării rurale europene.

Primul proiect de Cartă Europeană a Spaţiului Rural a fost prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 28 iulie 1995, la Strasbourg.

Forma definitivă a Cartei a fost obţinută la Sesiunea Ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe 23 aprilie 1996 sub denumirea de Recomandarea 1296 (1996) cu privire la Carta europeană a spaţiului rural.

Această Cartă a fost realizată pentru a crea principiile directoare dezvoltării durabile a agriculturii, silviculturii şi spaţiului rural european. Aceste principii ar trebui să servească statelor membre şi nemembre ca bază de plecare pentru a putea pregăti o reformă a politicii lor în aceste domenii.

Definiţia spaţiului rural a trecut şi ea prin diferite forme în cursul diferitelor etape ale naşterii Cartei.

Conform articolului 2 din Proiectul de Cartă Europeană a Spaţiului Rural elaborată de Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală a Consiliului Europei, prin spaţiu rural se înţelege: terenul agricol, aferent culturilor şi creşterii animalelor şi spaţiului funciar neagricol aferent altor întrebuinţări decât agricultură şi anume locuirea sau activităţile oamenilor care trăiesc în mediul rural.

Forma definitivă a noţiunii de spaţiu rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural, în următoarea definiţie: „expresia (noţiunea) de spaţiu rural are în vedere o zonă interioară, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru:

A) agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit;

B) activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.);

C) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale);

D) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit)”.

Noua concepţie despre rural spune că spaţiul rural în Europa constituie un spaţiu peisager, preţios, rezultat al unei lungi istorii şi a cărui salvare este o vie preocupare pentru societate.

Spaţiul rural îşi poate îndeplini funcţiile de aprovizionare, de destindere şi de echilibru, din ce în ce mai cerute în societate, doar dacă el va rămâne un spaţiu de viaţă atrăgător şi dotat cu o bună infrastructură, o agricultură şi o silvicultură viabilă, condiţii locale favorabile activităţilor economice neagricole, un mediu intact şi cu un peisaj îngrijit.

În România, o localitate poate fi considerată oraş (potrivit normelor statisticii populaţiei şi a reglementărilor pe linia administraţiei centrale), dacă are un anumit număr de locuitori (de regulă peste 5.000, dar nu se specifică cu exactitate) şi îndeplineşte concomitent anumite standarde privind dezvoltarea economică, dotările edilitare şi o anumită infrastructură. Prin legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, se face o ierarhizare a localităţilor pe ranguri astfel:

a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană;

b) rangul I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;

c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi;

d) rangul III - oraşe;

e) rangul IV - sate reşedinţă de comună;

f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.