Locul și Rolul Turismului Internațional în Grecia Posibilități de Dezvoltare a Relațiilor Turistice greco-române

CAPITOLUL I

1. Rolul şi locul turismului în economia mondială

1.1. Scurtă introducere

Industria călătoriilor şi a turismului este, în prezent, una din cele mai importante componente ale economiei mondiale, cu tendinţe semnificative de creştere în viitor deoarece, pe glob, încă există numeroase atracţii turistice neexplorate, necunoscute, pure si neatinse, spre care fluxurile turistice actuale sunt minime.

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală si economică de mare importanţă, în multe cazuri fiind un factor esenţial în balanţa de venituri a ţărilor. În unele ţări (Spania, Elveţia) turismul constituie una dintre cele mai importante ramuri economice dacă se au in vedere veniturile anuale iar in altele (Italia, Franţa, Austria) veniturile obţinute din turism se situează printre ramurile economice de frunte.

Trebuie menţionat de asemenea ca turismul oferă locuri de muncă pentru cei care se ocupă cu organizarea, transportul, cazarea şi alte forme de deservire a turiştilor.

Mutaţiile intervenite în viaţa social-economică a lumii după cel de-al doilea război mondial au oferit, printre altele, posibilităţi sporite de creştere a productivităţii muncii, cu multitple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, între care: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei şi a săptamânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă etc.

Iar acestea, la care se adaugă diversificarea şi modernizarea mijloacelor de informare, rapida dezvoltare a mijloacelor de transport etc., au favorizat desprinderea omului de mediul său cotidian, obişnuit, şi formarea deprinderii de a călători.

1.2. Rolul şi locul turismului în geografia economică mondială

La nivelul impus de rolul şi funcţiile sale, turismul rezultă din efectul conjugat şi combinat al mai multor ramuri. Unele dintre acestea – construcţiile, energia electrică şi termică, construcţiile de maşini, electronica şi electrotehnica, industria lemnului şi textilă, agricultura şi industria alimentară ş.a. – se află în situaţia de ramuri furnizoare, iar furnizările lor se înglobează fie în baza materială a turismului, fie în producţia oferită de unităţile de alimentaţie publică. Altele – transporturile, comerţul, comunicaţiile, cultura, asistenţa medicală etc. – concură independent la satisfacerea diverselor părţi ale cererii turiştilor. Numărul mare de ramuri care concură la efectuarea de prestaţii turistice indică faptul că “produsul” turistic nu poate fi de calitate superioară decât în măsura în care toate aceste ramuri intră în structura sa cu elemente de calitate ridicată.

Rolul turismului în economia unei ţări poate fi definit prin: aportul la nivelul naţional; valorificarea superioară a resurselor în profil teritorial; ridicarea economică a unei zone lipsite de bogăţii de sol sau subsol; stabilizarea forţei de muncă; asigurarea unei circulaţii băneşti normale; element dinamizator al sistemului economic global, mijloace de diversificare a structurilor economice; factor de instruire şi educaţie; regulator al balanţei de plăţi externe; vocaţie ecologică.

Potenţialul turistic mondial este asigurat atât de obiective naturale (forme de relief, râuri şi lacuri, ţărmuri marine, vegetaţie şi faună etc.) cât şi antropice, realizate de om (monumente istorice, arhitectonice şi de artă, muzee, obiective etnografice şi de folclor etc.), de regulă cele două mari categorii îmbinându-se armonios în unele areale.

1.3. Evolutia turismului european receptor si emitator in perioada 1990-2007

Europa are faţă de celelalte regiuni ale lumii o poziţie deosebită conferită de faptul că în această zonă se concentrează cel mai mare număr de ţări puternic industrializate, care deţin şi un valoros potenţial natural (peisaje de excepţie) şi antropic (monumente istorice, de artă şi arhitectură). Deşi din punct de vedere geografic Europa este o entitate unitară, există diferenţe importante de la o ţară la alta începând cu multitudinea limbilor vorbite şi terminând cu tradiţiile specifice fiecărei ţări. “Diversitatea culturală ” a Europei reprezintă de altfel elementul cheie, de atractivitate atât pentru turismul intern cât şi pentru cel internaţional.

a) Turism receptor

În ultimii 17 ani numărul sosirilor de turişti în Europa a crescut cu un ritm mediu anual de 4% de la 266 milioane în anul 1990 la 484.4 miloane în anul 2007 şi se preconizează că va ajunge la 717 milioane până în anul 2020, acest lucru însemnând aproape o dublare în numai două decenii. În interiorul continentului european s-au subdivizat patru subregiuni: Europa de Sud şi a Mediteranei, Europa de Vest, Europa Centrală şi de Est şi Europa de Nord.

În perioada studiată, circa 70% dintre sosirile de turişti din Europa s-au orientat spre Europa de Vest şi Europa de Sud si a Mediteranei. Această concentrare a sosirilor s-a datorat în mare parte nivelului de dezvoltare economică si experienţei acumulate în timp de ţările din zonele specificate.