Managementul Agenției de Turism Best Travel Bistrita

CAP. I FIRMA DE TURISM ŞI PERFORMANŢELE SALE

1.1 Istoricul apariţiei şi evoluţiei turismului

Interesul pentru călătorie şi turism s-a transformat de-a lungul anilor intr-un mare fenomen de masă, implicând milioane de oameni ce viziteaza alte ţări si multe alte milioane ce călătoresc in interiorul ţării lor. S-a dezvoltat o varietate de industrii, iar călătoria este în prezent cea de-a doua mare componentă a comerţului internaţional.Prin specificul şi potenţialul său social şi economic, viitorul turismului este promiţător.

Istoria turismului ne ajută să îmbunătăţim întelegerea asupra situaţiei din prezent şi să prefigurăm viitorul acestui domeniu. Turismul – ca fenomen de masă – înţeles, în principal ca timp liber de agrement, şi-a avut începutul numai în secolul al XIX – lea, odată cu dezvoltarea capitalismului în contextul revoluţiei industriale. Până în prezent dispunem de puţine informaţii despre timpul liber şi recreerea din perioada străveche a istoriei cetelor, a civilizaţiilor de vânători şi pescari. Un lucru este însă cert, că în acele etape de luptă a omului cu natura, luptă în principal pentru supravieţuire, se dispune de foarte puţin timp liber, în accepţiunea modernă a acestui termen. De asemenea, mai ştim că societăţile primitive nu făceau distincţie între muncă şi timp liber sau timp pentru plăcere. De exemplu, vânătoarea însemna muncă şi recreere în acelaşi timp; jocurile, distracţia şi formele de artă erau spontane şi asociate cu activităţi de fiecare zi.

Civilizaţiile străvechi au culminat cu cultura greacă şi cea romană. În fapt bazele filozofiei timpului liber în cadrul acestor culturi şi civilizaţii au fost puse. Timpul liber bine utilizat era un ideal greco – roman care contribuia la armonia dintre capacităţile fizice şi cele mentale. Acest ideal era cuprins în zicala “ Mens sana in corpore sano “ ( minte sănătoasă într-un corp sănătos). Condiţia fizică pentru sănătate şi pentru serviciul militar erau considerate o necesitate. Jocurile Olimpice din Grecia antică, au fost un exemplu edificator al acestor idealuri.

Primii oameni care au călătorit voluntar au fost comercianţii şi mesteşugarii.Călătoriile comerciale lungi, consemnate de istorie, au început în Orientul Mijlociu c-am cu 9000 de ani î.e.n, deci cu mult înainte de apariţia şi dezvoltarea oraşelor. Aceste legături comerciale s-au stabilizat în timp, ele regăsindu-se pe marile rute comerciale cum ar fi:” Drumul mătăsii “, “ Drumul sării” sau “ Drumul mirodeniile”. În paralel, alături de motivaţiile economice ale călătoriei, s-au adăugat motivaţiile religioase, sportive şi mai puţin importantă, dorinţa de a învăţa mai multe despre lume călătorind, practicată de intelectualii greci.

Din punctul de vedere al alegerii si consolidării rutelor de călătorie, grecii au fost maeştrii şi stăpânii călătoriilor pe mare, iar romanii au dezvoltat o vastă reţea de drumuri de cca. 100 000 km pentru nevoile militare şi administrative ale imperiului. Drumurile romane erau presărate cu cârciumi care ofereau hrană şi adăpost şi asigurau cai odihniţi ce puteau fi schimbaţi la următorul popas.La vremea respectivă, traficul turistic însemna, in principal, distanţe scurte de călătorie recreativă a cetaţenilor romani bogaţi la vilele lor din zona mărilor ori ţinutul munţilor. Ei erau nerăbdători sa evadeze, să scape de căldura sufocantă a verilor şi/sau de plictiseala oraşelor mari. Într-o anumită măsură aceste deplasări turistice pe litoral şi la staţiunile termale aveau ca scop sănătatea, cura, tratamentul la sursele de apă termală abundente din Italia, dar elementul plăcerii se pare ca predomina. Romanii au dezvoltat un număr mare de staţiuni balnearo – termale in colonii, puţin insă frecventate de masele dezavantajate economic.Călătoria recreativă pe distanţe scurte a predominat în Roma antică din cauza piedicilor evidente existente, concretizate în greutatea şi încetineala unei călătorii pentru destinaţii mai îndepărtate ( 10 pâna la 60 de zile sau chiar mai mult ). Şi totuşi, vizita cu caracter recreativ intr-o frecvenţă tot mai înaltă a obiectivelor turistice create de oameni nu s-a lăsat aşteptată. Şi aceasta pentru că cele mai multe din cele şapte minuni ale lumii antice au fost localizate în arealul reprezentat de Egipt, Grecia, Asia Mică. Vechea Romă avea conexiuni navale regulate, oficii de călătorie, organiza festivaluri, dispunea de muzee si de ghizi turistici specializaţi. Într-adevăr, romanii au fost primii călători cu motivaţii recreative din istorie.

În Evul Mediu activităţile majore de recreere erau: turnirurile, teatrul, concertele etc., dar cea mai importantă era vânătoarea. De-a lungul Evului Mediu călătoria s-a schimbat radical în comparaţie cu Antichitatea. Nici ideologia ascetică a bisericii, nici situaţia economică precară n-au putut creea o structură pentru expansiunea călătoriei. Viaţa a devenit mai rustică şi, astfel, mai sedentară decât perioada trecută. Cei mai mulţi oameni erau legaţi de pământ, de ţară, de parohie, erau deci imobili. Într-o asemenea situaţie, nefavorabilă desigur, călătoria spre destinaţii pentru sănătate sau pentru vizitarea unor obiective turistice a fost aproape abandonată în uitare.Cea mai importantă categorie de călători o constituiau pelerinii spre locurile sfinte creştinilor, Roma, Santiago de Compostella sau ţinutul Sfânt. Şi totuşi, aceste pelerinaje nu erau călătorii desfaşurate în timpul liber pentru distracţie, ci mai degrabă călătorii spirituale spre porţile eternităţii, frecvent luându-se parte la pedepse pentru diferite ofense. O altă categorie de călători din ultima parte a Evului Mediu o constituiau oamenii care se deplasau în căutarea de informaţii si noi experienţe: oamenii de ştiinţă şi tinerii studenţi, care au pus bazele şi au consolidat universităţile europene din secolele XIV şi XV; lor li se adaugă indivizii ce călătoreau în căutarea şansei calificării: ucenici si marinari, membrii breslelor diferitelor meserii. Revigorarea vieţii economice şi dezvoltarea culturală din vestul şi centrul Europei în ultima parte a Evului Mediu, începând cu secolul al XI – lea, induc unele creşteri ale transportului şi călătoriei, în special a deplasărilor comerciale şi religioase. Dar, adevăratul început al înăbuşurii izolării feudale a Evului Mediu îl constatăm în epoca Renaşterii. Principala influenţă asupra călătoriei în general, celei recreative în special, în timpul Renaşterii a fost exercitată de noile idei individualiste despre lume ale umanismului şi aşezarea omului în centrul atenţiei. Noile dezvoltării culturale şi progresul material au creat condiţii mult mai favorabile pentru călătorii educaţionale şi culturale. Filosofii, scriitorii şi artiştii Renaşterii au întreprins călătorii între diferite ţări europene pentru a oferi şi împărtăşi noua realizare culturală. O reaţea de hanuri şi case de oaspeţi s-au alăturat facilităţile medievale de cazare şi hrană din mănăstiri şi castele. La începutul secolului al XVI –lea au apărut transporturile regulate de trăsuri si diligenţele comerciale.