Muntele Sfintei Treimi de la Nușfalău

Argument

Am ales ca temă pentru lucrarea de licenţă „Muntele Sfintei Treimi de la Nuşfalău.Tu- rismul de pelerinaj” din mai multe motive.

Trăim într-o lume tot mai puternic robotizată,cibernatizată şi automatizată în care stre- sul atinge valori maxime apărând astfel nevoia populaţiei de recreere, refacere atât fizică cât şi psihică. Tot mai mulţi turişti alegând astfel ca modalitate de recreere turismul rural, ecoturis- mul, turismul cultural cu formele lor.

O formă a turismului cultural o reprezintă pelerinajul, iar unul dintre motivele pentru care am ales această temă este încercarea de a face cunoscută această zonă din judeţul nostru, care este atât de aproape, accesibilă oricui şi bineînţeles un alt factor ar fi cel economic. Fiind în judeţul nostru, aceasta, pe lângă faptul că reprezintă un loc de pelerinaj, rugăciune, recreere atât pentru credincioşi cât şi pentru „curioşi” este şi accesibil din punct de vedere economic.

Un alt motiv este acela al valorificării acestei zone.Muntele Sfintei Treimi se găseşte lângă Nuşfalău, într-o zonă pitorească a lanţului muntos care înconjoară comuna. Pe lângă posibilităţile prezentate mai sus aici te poţi recrea şi privind panorama de ansamblu pe care muntele o oferă asupra comunei Nuşfalău care se află la doar 2 km de munte şi unde puteţi vizita biserica reformată (monument istoric şi de arhitectură; construită între anii 1450-1480), castelul Banfy cu parcul înconjurător.Alte elemente de atracţie fiind portul popular şi folclorul autentic,iar la o distanţă de doar 10 km comuna Boghiş cu staţiunea balneară „Băile Boghiş” şi cel mai apropiat oraş Şimleu-Silvaniei cu alte forme şi tipuri de turism.

Nu în ultimul rând, am ales această temă deoarece nu a mai fost făcut nici un studiu în ceea ce o priveşte şi sper ca prin acest studiu să atrag atenţia asupra acestui spaţiu pitoresc, li- niştitor care te face să uiţi pentru câteva ore de tumultul şi agitaţia acestei lumi în care trăim şi care reprezintă un factor de stres tot mai accentuat.

Sper ca această lucrare – care cu siguranţă nu este completă,unele fapte fiind omise,al- tele amintite doar – să fie folositoare şi să reprezinte un punct de plecare pentru noi studii în legătură cu această temă.

Le mulţumesc pe această cale tuturor celor care m-au încurajat, sprijinit, sfătuit, ajutat în realizarea acestei lucrări: lect.univ.dr. Pop Călin-Cornel, preot Csilik János, administrator

În final îmi rămâne să spun doar câteva cuvinte pe care le-am auzit şi eu şi cărora am ajuns în timp să le dau dreptate: „Decât să auzi de o mie de ori, mai bine să vezi o dată”, să urez tuturor celor care vor dori să parcurgă paginile acestei lucrări o lectură cât mai plăcută, să sper că va fi pe gustul lor şi se va ridica la înălţimea aşteptărilor lor.

Absolvent:

INTRODUCERE

Creştinismul

„Dar nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede întru mine,

după cuvântul lor.Ca toţi să fie una ,după cum, tu, Părinte întru mine şi eu întru

tine, ca şi ei să fie pentru noi, aşa încât lumea să crează că tu m-ai trimis. Şi

mărirea pe care tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum noi una

suntem:Eu întru ei şi tu întru mine, ca să fie, în una, desăvârşiţi şi să cunoască

lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, cum m-ai iubit pe mine.”

(Ioan 17,20-23)

C

reştinimul este „religia întemeiată pe învăţătura, persoana şi viaţa lui Iisus Hristos” , o altă definire ar fi „ansamblul religiilor la baza cărora se află credinţa în persoana şi învăţăturile lui Iisus Hristos” , iar etimologic vorbind, cuvântul creştinism –for -mat din creştin+suf. -ism – provine din limba franceza, „christianisme”.

Crestinismul se desfăşoară la nivelul istoriei în Biserica catolică şi ortodoxă,apoi în bi- sericile apărute în urma Reformei. Această religie s-a născut în sec.I în Imperiul Roman con- form mărturiei unor istorici precum Tacitus (55-120 d.Hr.), Suetoniu (10-128 d.Hr.) şi un scri- itor, guvernator al Britaniei, Pliniu cel Tânăr. Un istoric evreu, credincios al Romei, Flavius Josephus (37-100 d.Hr.) a descris apariţia şi extinderea sa.Dar această religie ne este cunos- cută de la originea sa şi până în zilele noastre în primul rând datorită discipolilor lui Iisus Hristos,creştinii.Mai multe scrieri elaborate pe vremea primelor generaţii de creştini constituie o referire obligatorie:

-cele 4 Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca, Ioan, sunt o mărturie despre viaţa, vorbele şi faptele, moartea şi învierea lui Iisus Hristos (primele trei sunt „sinoptice”, deoarece pot fi puse în paralel, constastându-se astfel ce au în comun sau specific);

-faptele Apostolilor, opera lui Luca, relatează despre începuturile Bisericii, primele sale forme de organizare şi expansiunea sa misionară, predicile şi activităţile celor doi mari apostoli Petru şi Pavel;

-epistolele, scrisori adresate unor Biserici locale, unui discipol sau tuturor Bisericilor de către Pavel (cele mai numeroase), Iacob, Petru, Ioan şi Iuda; apostolii îsi expun în ele credinţa, dau indicaţii comunităţilor şi sfaturi pentru viaţa creştină;

-epistola către evrei, al cărei autor nu este cunoscut, este o sinteză care scoate în evidenţă Noul Legământ, pecetluit de Iisus Hristos, comparându-l cu Vechiul Legământ;

-apocalipsul, atribuit lui Ioan, foloseşte deseori un limbaj simbolic pentru a dezvalui sensul şi sfârşitul istoriei „izbăvirii”, conform proiectului lui Dumnezeu.

Cele 27 de scrieri: 4 Evanghelii, Faptele Apostolilor, 13 scrisori ale lui Pavel, scrisoarea către evrei, 1 scrisoare a lui Iacob, 2 scrisori ale lui Petru, 3 scrisori ale lui Ioan, 1 scrisoare a lui Iuda, Apocalipsul alcătuiesc Noul Testament, recunoscut de creştini drept „Sfânta Scriptură” împreună cu Vechiul Testament pe care îl au în comun cu evreii, dar care este citit de ei creştineşte, după însuşi exemplul lui Hristos, care, în ziua Învierii, explică ucenicilor ceea ce se referă la El în „Legea lui Moise, în proroci şi în psalmi” (Luca, 24,27 şi 44). Biblia creştină se compune din cele două Testamente sau „legăminte” conform înţelesului cuvântului grec originar.

Creştinismul se defineşte ca o religie relevată, pentru că Dumnezeu s-a făcut El însuşi cunoscut oamenilor şi le-a dezvăluit promisiunile de legămînt pe care El le propune pentru fericirea lor.Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru credincioşi.

Adresându-se oamenilor, Dumnezeu le-a dezvăluit deci tainele fiinţei sale intime, ale creaţiei şi ale mântuirii. Această revelaţie s-a făcut treptat de-a lungul istoriei şi creştinii cred că ea s-a împlinit în Iisus Hristos, numit de Evanghelia de la Ioan „Cuvântul” care este Dumnezeu şi care s-a făcut trup (Ioan 1,1-14;ef. Evreii 1, 1-14).

Dumnezeu i-a dezvăluit numele său lui Moise în vestita scenă a rugului în flăcări (Ieşirea 3, 14). Sunt posibile mai multe traduceri din ebraică şi chiar şi acest lucru este semnificativ pentru taina lui Dumnezeu, al cărui nume nu este un substantiv, ca pentru toate realităţile acestei lumi ci un verb... „Eu sunt cel ce sunt”, în timp ce idolii nu sunt; „Eu sunt cel ce este acolo cu voi” cu o prezenţă activă; „Eu sunt cine sunt”, în taina inaccesibilă a fiinţei mele; „Eu sunt cine eu voi fi”, cu o prezenţă imprevizibilă pentru istoria voastră.

Noul Testament adoptă această revelaţie a lui Dumnezeu, unul şi adevărat (Iisus face El însuşi referire în Ioan 8, 58 şi 13, 19): „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.”

Iisus Hristos

S-a născut la Betleem, în Iudeea ocupată pe atunci de romani; naşterea Lui fiind situată prin anul 4 sau 6 înaintea erei noastre, sub domnia Împăratului Augustus, conform unui recensământ efectuat în tot Imperiul.