Potențialul turistic al spațiului rural și valorificarea lui în Depresiunea Făgăraș

INTRODUCERE

Activitatea turistică reprezintă călătoria de plăcere, pentru recreere. Această noţiune a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călǎtorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călǎtorii de o zi până la vacanţe în străinătate. Turismul se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsăturǎ caracteristică secolelor XX şi XXI.

Termenul de turism are un conţinut cât se poate de complex, specialiştii atribuindu-i sensuri diferite. Plecând de la originea sa (de la cuvintele latineşti turnare – a se întoarce şi turnus – mişcare circularǎ), termenul desemneazǎ o cǎlǎtorie cu întoarcere în punctul de plecare, acesta regǎsindu-se în majoritatea limbilor de largǎ circulaţie (în francezǎ – tourisme, în englezǎ – tourism, în italianǎ – tourismo, în germanǎ – tourismus, în rusǎ – turizm etc.)

În prezent, activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa permanentǎ constituind una dintre principalele tendinţe ale secolului nostru şi, în special, a celei de-a doua jumătăţi a acestuia, când se poate vorbi cu adevarat de o „explozie turistică” Ca mijloc de utilizare în mod plăcut şi în condiţii de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală şi economică de mare importanţă, fiind un element esenţial care contribuie la echilibrarea balanţei de plăţi a unei ţări.

România dispune de un important potenţial turistic, atât natural, cât şi cultural-istoric. Potenţialul natural este dat de marea varietate a peisajului (de la peisajul marin şi deltaic la cel montan – împădurit, cu pajişti întinse sau, din contră, cu creste ascuţite şi stânci golaşe) şi, de asemenea de marea bogaţie a izvoarelor minerale şi termale ce o plasează pe unul din primele locuri în Europa. Potenţialul cultural este dat de varietatea vestigiilor (ale culturilor neolitice, greceşti, romane, dacice), monumentelor istorice, arhitectonice, de artă şi de foarte bună conservare a civilizaţiei populare (folclor, etnografie, artă populară).

Pentru a-şi satisface nevoia de mişcare fizică, oamenii doresc să-şi petreacă mai mult timp liber în mijlocul naturii, în zone cu un cadru natural cât mai pitoresc şi cât mai puţin poluate. Aceste zone se găsesc cu precădere în spaţiul rural, agroturismul afirmându-se ca o soluţie de evadare a orăşenilor din mediul urban deosebit de stresant.

Din 1990, în România a început să se dezvolte turismul rural (agroturismul). Nucleul l-a constituit zona Moeciu – Bran. Apoi, fenomenul s-a extins în toată ţara. Pe de o parte turiştii au început să prefere liniştea şi aerul nepoluat din mediul rural în locul hotelurilor. Turismul rural oferă turiştilor străini posibilitatea de a cunoaşte direct tradiţiile poporului român, ospitalitatea acestuia şi bucătăria autentică din fiecare zonă. Frumuseţea cadrului natural şi monumentele istorice de valoare naţională şi internaţională, creează premisele obţinerii unui important aport economic din sfera turismului rural.

Dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural – EUROGITES. ANTREC are 31 de filiale judeţene, un numar de 2500 de membrii şi pensiuni turistice şi agroturistice în 770 de sate româneşti

Turismul rural se desfăşoarǎ în ariile extraurbane, utilizează pensiunile şi fermele agroturistice pentru cazare şi servirea mesei, beneficiază de un mediu nepoluat şi de atracţiile turistice naturale sau create de om. Ca formă de „loisir” el se practicǎ pentru odihnă şi recreere, cură de aer, sporturi, instrucţie şi educaţie, tratament balnear etc.

Turismul rural se practică în România din anii `20-`30, dar abia între 1973-1974 s-a încercat revitalizarea acestuia prin identificarea a 33 de „sate turistice” din toate zonele etnografice şi omologarea gospodăriilor ţărăneşti, însă, acţiunea a fost stopată din raţiuni politice. Ulterior, au fost omologate 13 sate, dar au funcţionat numai două: Lereşti (Argeş) şi Sibiel (Sibiu) După 1990, s-au iniţiat acţiuni de promovare a turismului rural, la nivel organizatoric, legislativ, formativ, de cercetare şi cooperare internaţională. Astfel, s-a înfiinţat Comisia Zonei Montane, care avea şi sarcini de organizare şi promovare a turismului în mediul rural, apoi au apărut agenţi economici specializaţi. Apoi, constituirea ANTREC, a dat un nou impuls acestei forme de turism.

România are mari posibilităţi de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar şi necesară în etapa actuală. Veniturile băneşti realizate vor duce la ridicarea nivelului de civilizaţie a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba radical imaginea României în lume.

Turismul rural în Depresiunea Făgăraşului a cunoscut o importantă dezvoltare datorită potenţialului său natural şi antropic, fapt ce i-a determinat pe localnicii din zonă, dar şi pe alţii să realizeze importanţa acestei ocupaţii.

Astfel, lucrarea îşi propune să evidenţieze patrimoniul turistic al depresiunii, analizând principalele forme de turism ce pot fi practicate în această zonă, să studieze stadiul actual de valorificare al potenţialului turistic, prin determinarea indicatorilor ce caracterizează circulaţia turistică, şi să propună câteva strategii de promovare a acestei regiuni la nivel naţional.