Strategii de dezoltare a zonei Horezu

INTRODUCERE

În această lucrare vreau să evidențiez oferta turistică actuală a orașului Horezu, care se compune din mai multe elemente și anume un cadru natural remarcabil și diversele activități tradiționale, cu valențe etnoculturale.

Datorită acestor elemente, Horezu este un adevărat centru turistic al României, care face ca țara noastră să fie recunoscută atât pe plan național cât și internațional.

Situat într-un peisaj natural deosebit - înconjurat de Munții Căpățânii, Măgura Slătioarei, dealurile Negruleștilor, Costeștilor si Tomșanilor, Horezu, este cel mai renumit centru de olărit din țară, unul dintre punctele turistice importante din țara noastră care a devenit oficial stațiune turistică.

Anual, turiștii romani și străini sunt atrași de ținutul de sub munte al Horezului, de mănăstirile amplasate într-un cadru natural pitoresc, cu peisaje de un farmec aparte, dar și de îndeletnicirea meșterilor ceramiști.

Turiștii care vizitează această zonă se opresc la atelierele meșterilor olari, pentru a afla secretul fabricării oalelor de lut, care au ca motive ornamentale: cocoșul, peștele, frunzele, florile, păunul și spicul de grâu. Diversitatea, volumul și valoarea potențialului turistic existent pe teritoriul orașului Horezu favorizează variate modalități de petrecere activă a timpului liber, de odihnă, de recreere și de practicarea unor forme de turism specifice.

Potențialul turistic natural și antropic trebuie susținut și de alte componente ale ofertei, respectiv structurile de cazare existente și de forța de muncă din turism, fără de care nu ar exista produsul turistic final, propus spre comercializare.

Toate componentele ofertei turistice se pot constitui în motivații ale deplasării turiștilor în Orașul Horezu. Datorită volumului și valorii resurselor turistice din Horezu, se pot practica variate forme de turism, de la turismul etnocultural, turismul religios, turismul rural și până la turismul de afaceri și chiar turismul pentru sporturi extreme.

Descoperirile facute în urma cercetarilor arheologice din zona Ferigile, de lânga Horezu au scos la iveala marturii arheologice din secolele al IX-lea si al XIIl-lea privind localizarea unor așezări umane. Menționez că regiunea subcarpatică a actualei zone Horezu a făcut parte din Cnezatul lui Farcaș, menționat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei.

Dezvoltarea așezărilor horezene este legată de traseele de transhumanta, de drumurile haiducilor, care traversau zona precum și de drumul sării care „pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos și din Horezu continua către Slatioara și ajungea la Cernesti”.

Localitate, astăzi orașul Horezu, este atestat documentar într-un hristov apartinând domnitorului Vlad Călugărul din anul 1487, care pomenea de satul Hurez.

CAPITOLUL I

POTENȚIALUL TURISTIC AL ZONEI HOREZU

1.1 Scurt istoric

Descoperirile făcute în urma cercetărilor arheologice de lângă Horezu de la Ferigile, au scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea și al XIIl-lea. Regiunea subcarpatică Horezu a făcut parte din Cnezatul lui Farcaș, menționat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei .

Dezvoltarea așezărilor horezene este legată de drumurile haiducilor care traversau zona,de traseele de transhumanță, precum și de drumul sării care „pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos și din Horezu continua către Slătioara și ajungea la Cernești ”.

Numele unor conducători politici, cu rol marcant în istoria Țării Românești ca: Vlad Țepes în secolul al XV-lea și mai ales Constantin Brâncoveanu în secolul al XVII-lea au făcut istoria locului. Mănăstirea Hurez, ctitorită de Constantin Brâncoveanu a devenit un reper major al zonei și este astăzi un reprezentativ element, emblematic al localității.

De asemenea un factor de coeziune social al comunității horezene de-a lungul timpului, l-a reprezentat prezența moșnenilor, țărani liberi proprietari de terenuri (păduri, pășuni, terenuri arabile), în devălmășie (în comun). A fost desființată de regimul comunist forma de proprietate „obștească” asupra terenurilor care a fost până în anul 1948.