Turismul Cultural și de Afaceri în Sibiu

Introducere

Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate.

Turismul a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta precum cea desfăşurată în alte sectoare-cheie din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi. Primele menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon.

Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.

Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat în mediul înconjurător.

Privit ca un fenomen social-economic creator de benifici, turismul a fost defint în variante dinte cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţi de refacere a sănătăţi şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca rezultat al dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o larga dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cura climaterică şi practicarea sporturilor de iarna; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere pe plan naţional şi internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne şi internaţionale , până la manifestări sportive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safari), practicat de ţările occidentale, in general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, în teritoriile artice şi antartice. Este o forma de turism “distractiv”, a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.

Tipurile de turism de diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea şi, prin acesta, atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini.

Una dintre bogăţiile actuale de bază în domeniul turismului priveşte studiul elementelor regionale, în funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice anumitor zone, şi se pun în evidentă posibilităţile de amenajare complexă a acestora. Deşi nu s-a ajuns la o viziune taxonomică unitară în domeniu, diferitele accepţiuni utilizate pe plan internaţional şi în ţara noasta relevă următoarele unităţi ce pot fi luate în consideraţie:

Regiunea turistică, concepută ca un spaţiu de mari dimensiuni, cu o structură organizatorică bine consolidată şi un patrimoniu turistic diversificat (de exemplu, regiunea Alpilor Dianarici, iar pentru România – cea a Carpaţilor Orientali)

Zona turistică – un areal mai restrâns consacrat pentru activitatea turistică de un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivaţii pentru turism (exemplu : zona turistică a Coastei Dalmaţiei din Alpii Dinarici sau zona Bucovinei din Carpaţi Orientali)

Centre turistice, reprezentând puncte de convergenţă (puncte de plecare pentru zonele montane, porturi, alte centre consacrate prin patrimoniul lor turistic) a unor fluxuri de turism, putând fi, în general, staţiuni alpine (Plitvice, în Alpii Dinarici) sau balneare şi de odihnă (Dubrovnik, Split, Rijeka – pe coasta Dalmaţiei). Pentru România, rămânând în acelaşi cadru al Carpaţilor Orientali, se pot menţiona Vatra Dornei şi Borşa.

Puncte turistice amenajate (peşteri, defilee, gheţari, mănăstiri, case memoriale, hoteluri alpine etc.)

În literatura recentă de specialitate sunt depistate, în funcţie de potenţialul natural (geomorfologic, climatic, hidrologic, floristic-faunistic) şi antropic o serie de unităţi turistice cu vocaţie polarizatoare, în jurul cărora s-au dezvoltat veritabile noduri turistice cu vocaţie locală ce susţin activitatea nucleului central. Este cazul unor localităţi satelit ce apar pe rivierele franco-italiene, Coasta Brava şi Coasta del Sol în Spania, unele microstaţiuni apărute pe litoralul marocan în apropiere de Agadâr sau între Rabat şi Casablanca. Alte asemenea centre polarizate apar în zonele montane, oraşul Chamonix (din Alpi Francezi) fiind un astfel de exemplu. Practic, aceste staţiuni nu sunt altceva decât centre de primire şi redistribuire a fluxurilor turistice în funcţie de “apetitul” individual sau colectiv pentru un anumit element al potenţialului turistic al zonei.