Valorificarea potențialului turistic al Județului Argeș

INTRODUCERE

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată în alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi.

Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind puternic articulat în mediul înconjurător. Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit în variante dintre cele mai felurite: "arta de a călători pentru propria plăcere" (M. Peyromarre Debord); "activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute" (Jan Medecin); "fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi al perfecţionării mijloacelor de transport" (Guy Freuler).

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic - natural antropic - diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeţie, cură climaterică şi practicarea sporturilor de iarnă; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termale şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, care cunoaşte o mare extindere pe plan naţional şi internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive, interne şi internaţionale , până la manifestări sportive de amploare (olimpiade, competiţii sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safari), practicat de ţările occidentale, în general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, în teritoriile arctice şi antarctice. Este o formă de turism "distractiv", a cărui dezvoltare, marcată de spectaculos şi inedit, aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau, după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.

Tipurile de turism de diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea şi, prin acesta, atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini. Una dintre bogăţiile actuale de bază în domeniul turismului priveşte studiul elementelor regionale, în funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice anumitor zone, şi se pun în evidentă posibilităţile de amenajare complexă a acestora.

În ultimii ani, România a devenit o destinaţie preferată pentru mulţi europeni (mai mult de 60% dintre turiştii străini provin din ţările membre UE), rivalizând şi fiind la concurentă cu ţări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania.

Potenţialul turistic constituie o componentă esenţială a ofertei turistice şi o condiţie indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile şi diversitatea elementelor sale, prin valoarea şi originalitatea acestora, el reprezintă motivaţia principală a circulaţiei turistice. Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităţilor de valorificare eficientă a acestora presupune elaborarea unui sistem naţional şi categorial adecvat care să permită conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activităţii turistice. Atracţia turistică este motivul fundamental şi imboldul iniţial al deplasării către o anumită destinaţie turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracţie a căror amenajare poate determina o activitate de turism. Din această perspectivă, potenţialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracţii turistice şi care se pretează unei amenajări pentru vizitarea şi primirea călătorilor. Scopul lucrării este de a prezenta potenţialul turistic al judeţului Argeş şi în special reliefarea identităţii istorice, culturale, tradiţionale şi a resurselor naturale specifice spaţiului rural delimitat de Valea superioară a Argeşului, în contextul dezvoltării şi consolidării turismului în regiune prin creşterea atractivităţii acestei zone rurale ca destinaţie turistică.

CAPITOLUL I

Aşezarea geografică şi caracterizarea judeţului Argeş

I.1 Scurt istoric şi limitele geografice

Atestarea istorică a zonei

Cele mai vechi marturii ale prezenţei umane pe aceste meleaguri, descoperite pe văile râurilor Argeş, Dâmboviţa, Mozacu, Neajlov şi Cotmeana, datează din paleoliticul inferior.

Epoca bronzului a lăsat urme în zonele Râncaciov, Bucşeneşti, Stolnici, Zărneşti, acestea constituind dovezi ale etnogenezei traco-geto-dacice. Istoria geto-dacilor este prezentă fără întrerupere din secolul VI î.Hr., prin descoperirile de la Tigveni, Cepari, Rodoveanu, Ţitesti , Cetăţeni (sec. III i.Hr.şi secolul I d.Hr.), acesta din urmă fiind un important centru de schimb între daci şi lumea greco-romana. Cetatea de la Cetăţeni a jucat un rol de seamă în formarea primului stat dac centralizat şi independent, condus de Burebista.

Tezaurele de monede şi podoabe de la Cetăţeni, Rociu, Bălăneşti, Bogaţi, ceramica, uneltele şi armele de la Cetăţeni, Conteşti etc. reflectă înaltul nivel material atins de societatea geto-dacica în perioada Burebista-Decebal.

Stăpânirea romană în Dacia şi simbioza daco-romană, ce au avut ca rezultat naşterea poporului şi limbii române, sunt probate de descoperirile din castrele romane de la Urluieni, Fâlfani-Isbăşeşti, Săpata, Jidava. Continuitatea daco-romană şi asimilarea popoarelor migratoare au lăsat urme în zonele Mătăsaru, Vrăneşti, Mogoşani, Podul Dâmboviţei, Ţitesti, Piteşti (secolele II-V d.Hr.), Bârlogu (secolele VIII-IX d.Hr.).