Logica eșantionării

În cadrul capitolului „Logica eșantionării” din „Practica cercetării sociale” de Earl Babbie se vorbește despre vizibilitatea folosirii eșantionării în sondaje. În ciuda îndoielilor privind acuratețea sondajelor ce au la baza eșantionarea, acestea au fost testate în timpul alegerilor când Roper Center a copilat o listă a sondajelor realizate în timpul campaniei care au ieșit surprinzător de consistente și apropiate de rezultatul final.

În cadrul sondajelor politice sau orice altă formă de cercetare, la baza lor găsim observații selectate printr-un proces numit eșantionare, prin care pentru a ajunge la o soluție când aveam de a a face cu o populație mai mare ne folosim de eșantionarea probalistică implicând o selecție aleatorie. Logica simplă care stă la baza eșantionării nu este greu de înțeles. De altfel, simplitatea logică a acestui subiect îl face mai ușor de înțeles decât conceptualizarea, de exemplu.

Din punt de vedere istoric, eșantionarea în cercetarea socială s-a dezvoltat laolaltă cu sondajele de opinie politice. În 1936, Digest a realizat cel mai ambițios sondaj al său : 10 milioane de buletine au fost trimise oamenilor trecuți în cărțile de telefon și în listele deținătorilor auto. Peste 2 milioane de oameni au răspuns, oferind candidatului republican, Alf Landon, un avantaj uimitor de 57 la 43 la sută față de președintele în funcție, Franklin Roosevelt. Două săptămâni mai târziu, editorii de la Digest au înțeles și mai bine limitările sondajelor de dinaintea alegerilor: alegătorii l-au votat pe Roosevelt pentru un al doilea mandat, cu cea mai mare diferență din istorie, 61% din voturi, Landon a câștigat doar 8 voturi față de cele 523 ale lui Roosevelt. O parte a problemei a fost cu siguranță rata de răspuns de doar 22% obținută în sondaj, precum și cadrul de eșantionare. Pe de altă parte George Gallup a prezis corect cine va învinge prin eșantionare pe cote ce are la bază cunoașterea caracteristicilor populației și selectând oamenii conform unui set de astfel de caracterisitici, o metodă de altfel care nu mereu este precisă.

Eșantionarea aleatorie simplă presupune selectarea membrilor esantionului prin tragere la sorti dintr-o urna în care au fost introduse numele tuturor membrilor populație.

Eșantionarea probabilistă se caracterizează prin faptul că ne permite indicarea probabilității pe care o are fiecare unitate de eșantionare de a face parte din eșantion.

Eșantionarea nonprobabilistică(nealeatorie) nu permite indicarea probabilității de selecție a cazurilor, ca urmare, nu există garanția că eșantionul va fi compus din cazuri care să descrie în mod fidel populația de referință.

Eșantionanarea nonprobabilistică este de patru tipuri : eșantionare bazată pe un scop predefinit, selecția subiecților cei mai disponibili, eșantionarea în bulgărele de zăpadă și eșantionarea pe cote.

a) Eșantionarea de tip ”bulgăre de zăpadă” se desfășoară în două faze. În prima fază cercetătorul identifică o serie de subiecți care îndeplinesc condițiile de includere în eșantionul cercetării. În faza a doua aceștia sunt rugați să caute alți subiecți care îndeplinesc anumite criterii explicite (vârstă, nivel de pregătire, apartenență la anumite grupuri de preocupări etc.).

b) Eșantionarea pe cote este similară cu metoda stratificată proporțională, cu diferența că subiecții nu sunt selectați aleatoriu, ci în funcție de disponibilitatea și accesibilitatea lor, până la constituirea numărului corespunzător. De exemplu, dacă într-o anumită populație femeile sunt în proporție de 63%, atunci și în eșantion va fi inclusă aceeași proporție de femei. Desigur, pot fi utilizate mai multe tipuri de cote simultan, astfel încât să fie incluse în eșantion diverse categorii de subiecți, proporțional cu reprezentarea lor la nivelul populației.

c) Eșantionarea bazată pe un scop predefinit selectează un eșantion pe baza cunoașterii unei populații, a elementelor sale și a scopului studiului.