Produse și Servicii Bancare

Primele case de compensări au apărut la Edinburg în 1760 şi la Londra în 1773, ca asociaţii ale bancherilor din aceste localităti. Ulterior, case de compensaţii s-au infiinţat al New York în 1853, la Paris în 1872, in unele oraşe din Italia în jurul anului 1880, la Berlin în 1883. La Bucureşti, “Casa de Compensaţiune” incepe să funcţioneze în 1920 ca asociatie a bancilor cu participarea a 14 bănci importante, condusă de Banca Naţională a României printr-un delegat.

Putem defini compensarea ca fiind stingerea obligaţiilor de plată către o bancă cu drepturile de creanţă pe care le are de încasat de la aceiaşi bancă şi stabilirea unui sold care se decontează prin casa de compensaţii.

Casele de compensaţii sunt instituţii specializate in asemenea operaţiuni şi pot fi de stat sau particulare, dar sub controlul băncii centrale. De cele mai multe ori, casele de compensaţii aparţin asociaţiilor bancare, acţionarii fiind băncile din cadrul asociaţiei. Compensarile pot fi bilaterale sau multilaterala.

Compensările bilaterale presupun relaţii reciproce între două bănci şi au loc atunci când există un volum apreciabil de operaţiuni între acestea şi cu caracter de permanenţă. Compensările bilaterale au avut un rol important in perioada in care sistemul bancar era mai puţin dezvoltat, în prezent practicându-se pe unele segmente de piaţă ca plăţile externe, incasările şi plăţile bugetare, piaţa de capital.

Compensările multilaterale sunt cele mai numeroase şi practic antrenează intreg sistemul bancar. Obiectivele principale ale unui sistem de compensare multilaterală sunt economia de resurse de lichiditate, reducerea timpului de decontare, diminuarea costurilor şi simplificarea procedurilor de contabilizare a operaţiunilor de incasări şi plăţi. Compensarea multilaterală presupune existenţa unei case de compensaţii.

In Romania, compensarea multilaterală s-a implementat în 1995 prin infiinţarea casei de compensaţii interbancare care a concentrat toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de băncile comerciale cu excepţia celor privind bugetul statului. Casa de compensaţii interbancare a functionat in cadrul Băncii Naţionale fiind organizată pe două paliere: casa de compensaţii la nivel central şi 41 de case de compensaţii la nivel judeţean. Ulterior, în anul 2001, casa de compensaţii interbancare s-a transformat dintr-o instituţie publică inrtr-o instituţie a sistemului bancar, denumită TransFonD (Societatea Naţională de Transfer de Fonduri si Decontări) la care Banca Naţională a României deţine 33% din capital şi restul celelalte bănci din sistem în cote egale.

În perioada 2001-2004 prin TransFonD s-a efectuat compensarea multilaterală a plăţilor de mică valoare (sub 50 mii RON) bazate pe instrumente pe suport hârtie (ordinul de plată, cecul barat, cambia şi biletul al ordin). Compensarea se desfăşura pe două nivele: primul nivel la filialele judeţene ale casei de compensaţii la care participau unităţile băncilor comerciale şi unde se stabileau soldurile debitoare sau creditoare, iar al doilea nivel la sediul central al TransFonD la care se stabileau soldurile finale pentru fiecare bancă. Pe baza raportului prezentat de agentul de compensare (TransFonD), agentul de decontare (banca centrală) transfera fondurile din conturile băncilor debitoare ăn conturile băncilor creditoare. Dacă băncile debitoare nu aveau suficiente disponibilităti, acestea procurau fonduri de pe piaţa monetară iar în ultimă instanţă primeau credite de la banca centrală în limita rezervelor constituite. După efectuarea transferurilor de fonduri între conturile bancilor debitoare şi creditoare de la banca centrală, plăţile se considerau definitive şi irevocabile. Sistemul folosit avea anumite limite determinate de tehnologia folosită si de instrumentele de plăţi care erau pe suport hârtie şi necesita un volum destul de mare de muncă si timp pentru opearare. Activitatea efectivă de compensare incepea la ora 10 şi se încheia la ora 17.

COMPENSAREA AUTOMATĂ

Tehnologiile moderne de informatică şi comunicaţii au permis trecerea la compensarea automată bazată pe circuite electronice directe şi organizarea acesteia pe un singur nivel care asigură o productivitate mult sporită, proceduri mai simple si o siguranţă mai mare. În acelasi timp, se crează posibilitatea realizării mai multor compensări pe zi, urgentând decontările în avantajul ambilor parteneri. Compensarea automată necesită insă şi funcţionarea unui sistem de plăţi în timp real care să asigure decontarea între băncile participante.

Casa de compensaţii automate (engl. Automated Clearing House-ACH) este un sistem electronic de compensare in care fişiere de capacitate mare cu instrucţiuni de plată de valori mici (până la 50 mii RON), atât pentru transfer de credit cât şi de debit, sunt schimbate între bănci şi alte instituţii de credit după ce poziţiile nete care rezultă din aceste fişiere au fost decontate prin sistemul plăţilor în timp real.

Avantajele acestui sistem constă în simplificarea substanţială a procedurii de compensare şi decontare, transmisia automata a instrumentelor de plăţi, reducerea la minimum a timpului de decontare şi creşterea vitezei de rotaţie a banilor, asigurând astfel realizarea unei calităţi superioare a serviciilor de plăţi.

Participanţii la sistem. Participanţii sunt băncile comerciale, celelalte instituţii de credit, trezoreria statului si Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Fiecare participant se conectează la sistem printr-un punct unic de acces, respectiv unitatea centrală a participantului. Spre deosebire de compensarea instrumentelor de plată pe suport hârtie care avea loc mai întîi la sucursalele judeţene ale TransFonD şi apoi la centrală, compensarea prin ACH se realizează numai la nivel central, mesajele de plată circulând de la unitatea bancară emitentă la centrala băncii emitente, care le introduce în compensare, fiind apoi preluate de centrala băncii beneficiare care le transmite unităţii bancare beneficiare.

Structura ACH. Funcţionarea casei de compensaţii se bazează pe două subsisteme:

- subsistemul central care se află la sediul ACH şi efectuează compensarea propriuzisă prin calcularea poziţiilor nete ale participanţilor în timpul şedinţei de compensare şi apoi decontează poziţiile nete prin sistemul de plăţi electronice în timp real;

- subsistemul periferic format din echipamente care se află la sediile participanţilor (centralele băncilor comerciale) au misiunea sa identifice fişierele primite de la sucursale/agenţii create după sistemul intern al băncii comerciale, să verifice formatul fişierelor, să pregătescă noile fişiere prin structurare pe bănci comerciale destinatare, sa permita controlul sa autorizeze semnătura electronică şi să transmită fişierul catre casa de compensaţii.

In Romania, instituţia abilitată să administreze compensarea automată este TransFonD, ca proprietar şi operator al sistemului. TransFonD, dispune de o reţea electronică care asigură legătura cu toţi participanţii şi cu sistemul de plăţi în timp real pentru decontare. Sistemul ACH din România procesează instrumente de plată de tip transfer credit de mică valoare şi procedee de tip debit direct de orice valoare. Sistemul permite adăugarea de noi module pentru compensarea celorlalte instrumente de plată şi a cardurilor. In prezent, toate plăţile sunt denominate în moneda naţională, dar sistemul se poate adapta pentru compensarea în euro.

Ciclul de procesare. Sistemul ACH prevede efectuarea a trei compensări pe zi pe baza fişierelor primite de la participanţi. Un ciclu de procesare presupune parcurgerea următoarelor faze:

- calcularea valorii garanţiilor ce trebuie să se constituie de participanţi în favoarea ACH (plafoane de garantare) pentru şedinţa următoare;

- comunicarea plafoanelor către participanţi şi deschiderea sistemului pentru recepţia fişierelor;

- primirea fişierelor pentru instrucţiuni de tip transfer credit şi confirmări de plată de tip debit direct;

- validarea fişierelor pe măsura primirii acestora