Bazele comunicării

1. Explicati sintetic noţiunea de etică-etică profesională.

Etica reprezintă teoria sau studiul filozofic al moralei, care se ocupă de studiul principiilor, normelor şi valorilor morale, de studiul originii, dezvoltării si justificării conţinutului lor.

2. Definiţi: deontologia, deontologia profesională, cod deontologic, morală.

Morala apare ca un sistem de reguli pe care omul le urmează sau trebuie să le urmeze în viaţă sa personală şi socială. Valorile care reglează aceste conduite variază în funcţie de cultura şi epocă. Morala poate fi numită o formă socială ce face posibile relaţiile dintre oameni în varietăţile lor concrete. Ea parcă ar pune oamneii în diverse conexiuni şi desemnează acel univers ideal în perimetul căruia poate să se desfăşoare existenţa omului ca om. Morala întruchipează unitatea dintre individual, personal, obiectiv şi universal. Ea reprezintă autonomia voinţei, legitatea ei proprie.

Deontologia desemnează, în sens larg, acele teorii etice care se ocupă de studiul datoriei morale, al originii, al naturii şi formelor acestora, în calitate de componentă a conştiinţei morale. In sens restrâns prin deontologie se înţelege un ansamblu de norme (datorii, reguli) morale specifice unei anumite profesiuni (medicina, drept, ştiinţă). Deontologia e o morală profesională tratată prin prisma datoriei şi ea cuprinde o serie de reguli şi principii cerute unei anumite profesii. Deci Deontologia profesională reprezintă o ştiinţă complexă o acţiune fundamentată pe cunoştinţe indispensabile de specialitate, inclusiv cunoştinţe tehnice, o autentică cultură generală umanistă, adică relaţii interpersonale. Astfel se conferă calitate actului profesional, precum: dăruire, răbdare, respect, iubire sensibilitate.

Deontologia profesională dă expresie necesităţii însuşirii şi demonstrării, în profesie a unor norme tehnice de comportament, dar şi a unor norme etice care să contribuie la reuşita profesională.Codul Deontologic al angajatului, inginerului, prezintă în extensie drepturile şi responsabilităţile persoanelor angajate în cadrul compartimentelor de activitate ale acesteia. Legal, activitatea angajaţilor este reglementată de legislaţia în vigoare privitoare la domeniul muncii, regulamentele şi dispoziţiile interne, care stabilesc sarcinile individuale şi modul lor de realizare.

3.Componentele principale ale culturii sunt: valorile, normele, obiceiurile, credinţele, limba, tehnica.

4. Definirea şi evoluţia conceptului de cultură organizaţională (explicaţi):

Cultura organizaţională este un ansamblu. Aceasta presupune o anumită coerenţă internă, relaţii între elementele care o compun şi nu o colecţie disparată de obiceiuri diverse. Cultura unei organizaţii formează un tot în cadrul căruia fiecare element răspunde celorlalte. Acest ansamblu este propriu organizaţiei.

5. În mod obişnuit, o negociere are patru etape care sunt acestea:

1. Pregătirea negocierilor: fixarea obiectivelor, definirea strategiei şi strângerea datelor;

2. Deschiderea;

3. Desfăşurarea de tratative;

4. Încheierea.

6. Principalele aptitudini necesare în negocieri sunt:

- Capacitatea de analiză – capacitatea de a evalua factorii cheie care influenţează poziţia şi tacticile folosite în negociere de cele două părţi şi folosirea acestei evaluări pentru valorificarea tuturor elementelor şi argumentelor ce pot fi aduse în sprijinul poziţiei negociatorului sau pentru slăbirea poziţiei celeilalte părţi;

- Empatia – talentul de a intra în pielea celeilalte părţi, pentru a-i desluşi nu numai speranţele, dar şi motivele pentru care le nutreşte, precum şi gradul în care este decisă să le împlinească;

- Capacitatea de a planifica – presupune elaborarea şi aplicarea unor strategii şi tehnici de negociere, însă cu flexibilitatea necesară în privinţa procedeelor tactice, dacă evoluţia procesului de negociere o impune;

- Aptitudini interactive - capacitatea de a intra în relaţii adecvate cu ceilalţi oameni, de a fi persuasiv fără a fi dominant, de a aduce contra-argumentele potrivite fără ca adversarul să se simtă umilit, de a arăta respect pentru argumentele şi părerile opuse când sunt valabile, chiar dacă aveţi rezerve, de a răspunde promt la schimbările de comportament şi la reacţii, astfel încât să valorificaţi orice ocazie pentru a avansa în direcţia realizării consensului (acesta fiind de fapt ţelul final);

- Aptitudini de comunicare – iscusinţa de a transmite informaţii şi argumente într-o menire clară, pozitivă şi logică, luând aminte le ce spune partea cealaltă şi reacţionând totdeauna corespunzător.

7.Grupul, prezentare generală.

Un grup există atunci când sunt 2-3 sau mai multe persoane ce se află în relaţii de faţă în faţă, în relaţii de interacţiune şi dependenţă reciprocă, mediată de inplicarea într-o activitate comună. Grupul dezvoltă norme şi valori care reglează comportarea comună. Grupul reprezintă cadrul firesc de viaţă şi de activitate a omului, nevoia se afiliere fiind unul din motivele fundamentale ale conduitei umane.

Grupul este o unitate socială constând dintr-un număr de indivizi care se găsesc unii cu alţii în relaţii de status şi de rol stabilite după o perioadă de timp şi care posedă un set de valori sau norme ce reglează comportarea reciprocă cel puţin în problemele ce privesc grupul.