Teste grilă drept

Notiță
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept Civil
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 5543
Mărime: 16.75KB (arhivat)
Publicat de: Leana Drăgan
Puncte necesare: 4
Testele nu sunt rezolvate.

Extras din notiță

1. Neexecutarea sarcinii: a) afectează valabilitatea actului juridic; b) afectează numai eficacitatea actului juridic; c) dă dreptul dispunătorului de a opta între a cere rezoluţiunea actului juridic sau a pretinde obligarea la executarea în natură a sarcinii.

2. Uzufructuarul: a) este îndreptăţit să exercite acţiunea confesorie şi împotriva nudului proprietar; b) dobândeşte fructele, indiferent de felul acestora, proporţional cu durata dreptului de uzufruct; c) este îndreptăţit să cedeze emolumentul dreptului său.

3. Acceptarea voluntară tacită a moştenirii poate fi: a) sub beneficiu de inventar; b) afectată de modalităţi; c) pură şi simplă.

4. Sublocaţiunea: a) este permisă numai dacă există clauză expresă în contractul de locaţiune; b) reprezintă un alt contract de locaţiune; c) trebuie să nu contravine clauzelor contractului principal şi să fie încheiată în formă autentică.

5. Proprietatea comună pe cote-părţi forţată şi perpetuă încetează prin: a) exproprierea imobilului obiect al coproprietăţii; b) partaj, la cererea oricărui coproprietar; c) dispariţia imobilului.

6. Sunt prescriptibile extinctiv acţiunile: a) prin care se valorifică drepturi reale accesorii; b) de partaj; c) întemeiate pe plata nedatorată.

7. Ca regulă, sancţiunea în cazul simulaţiei este: a) nulitatea relativă a actului juridic secret; b) inopozabilitatea actului juridic secret faţă de terţii de bună credinţă; c) inopozabilitatea actului juridic secret faţă de terţi, indiferent dacă sunt de bună sau de rea credinţă.

8. Garanţia vânzătorului împotriva evicţiunii: a) priveşte tulburările de drept sau de fapt; b) intervine când evicţiunea are o cauză anterioară vânzării; c) presupune necunoaşterea, de către cumpărător, a cauzei evicţiunii la încheierea contractului.

9. În cazul termenului suspensiv stipulat în favoarea debitorului: a) executarea obligaţiei de către debitor înainte de scadenţă este o plată nedatorată; b) până la împlinirea termenului creditorul nu este îndreptăţit să ceară plata de la debitor; c) înainte de împlinirea termenului creditorul este îndreptăţit să ia măsuri conservatorii asupra patrimoniului debitorului.

10. Excepţia de neexecutare a contractului este admisibilă: a) numai dacă debitorul a fost pus în întârziere; b) dacă există o neexecutare, chiar parţială, a obligaţiilor din partea cocontractantului; c) chiar dacă părţile au convenit un termen de executare a uneia dintre obligaţiile reciproce.

11. Dreptul de retenţie: a) constituie, în toate cazurile, o aplicaţie particulară a excepţiei de neexecutare a contractului; b) presupune, printre altele, existenţa unei conexiuni între lucrul ce îi formează obiectul şi datoria creditorului obligaţiei de predare a acelui lucru faţă de deţinătorul lucrului respectiv; c) nu conferă prerogativa urmăririi bunului în mâinile altei persoane.

12. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine: a) are caracter strict personal; b) poate fi exercitată şi de creditorii donatorului, pe calea acţiunii oblice; c) poate fi exercitată de moştenitorii donatorului dacă acesta a decedat înainte de expirarea termenului în care acţiunea putea fi intentată.

13. Donaţia cu sarcină în favoarea celui gratificat este: a) lovită de nulitate, întrucât contravine principiului irevocabilităţii donaţiilor; b) un contract sinalagmatic, în limita sarcinii; c) un act juridic afectat de o condiţie rezolutorie pur potestativă.

14. În materie testamentară: a) testamentul conjunctiv este valabil numai dacă se încheie în formă autentică; b) capacitatea de a dispune prin testament se apreciază în raport de momentul întocmirii testamentului; c) testamentul autentic întocmit prin mandatar este valabil numai dacă mandatarul are procură specială şi autentică.

15. Înstrăinarea terenurilor se poate face: a) cu respectarea dreptului de preemţiune, în toate cazurile; b) prin act autentic în cazul vânzării terenurilor cu destinaţie agricolă sau forestieră; c) prin moştenire legală.

16. În cazul dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor: a) creditorii soţului supravieţuitor pot urmări bunul ce face obiectul acestui drept; b) soţul supravieţuitor nu poate închiria partea din casă pe care nu o locuieşte; c) comoştenitorii nu pot cere restrângerea dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor.

17. Spre deosebire de rezoluţiune, nulitatea: a) produce efecte retroactiv; b) se aplică oricărui act juridic; c) operează de drept.

18. Posesia: a) viciată este lovită de nulitate relativă; b) crează o prezumţie de proprietate; c) este discontinuă atunci când a intervenit o cauză de întrerupere a uzucapiunii.

19. Novaţia: a) conduce la naşterea unei noi obligaţii, care este de natură contractuală numai dacă şi vechea obligaţie era de natură contractuală; b) prin schimbare de debitor poate avea loc fără consimţământul debitorului din vechea obligaţie; c) prin schimbare de creditor se confundă cu cesiunea de creanţă.

20. Reprezentarea succesorală: a) se aplică şi atunci când reprezentantul nu are vocaţie succesorală generală proprie la moştenirea lăsată de defunct; b) operează numai din grad în grad vacant; c) este admisă numai în cazul descendenţilor copiilor defunctului.

21. În cazul stipulaţiei pentru altul: a) părţi contractante sunt numai promitentul şi stipulantul; b) dacă terţul beneficiar decedează înainte de a accepta dreptul, acesta din urmă nu se va transmite către moştenitorii săi; c) terţul beneficiar este îndreptăţit să îl acţioneze în justiţie pe promitent pentru ca acesta să executate prestaţia în condiţiile stabilite în contractul încheiat cu stipulantul.

22. Servitutea: a) nu poate fi dobândită prin uzucapiunea prescurtată; b) nu se stinge prin neuz; c) rurală este acea servitute care grevează un imobil situat în mediul rural.

23. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, în cadrul reglementării actuale, prin: a) moştenire legală; b) vânzare-cumpărare; c) donaţie.

24. Intervine nulitatea relativă în cazul: a) lipsei discernământului în momentul încheierii actului juridic; b) nerespectării formei ad probationem; c) neexecutării culpabile a obligaţiei asumate prin contract.

25. În cazul delegaţiei perfecte, obligaţia delegantului faţă de delegatar subzistă dacă: a) delegatul este insolvabil în momentul delegaţiei; b) delegatarul şi-a rezervat expres dreptul de a urmări pe delegant în caz de insolvabilitate a delegatului; c) creditorul nu mai beneficiază de garanţiile vechii creanţe.

26. Instanţa trebuie să admită cererea prin care una dintre părţi solicită obligarea părţii adverse să înfăţişeze înscrisul ce îl deţine: a) dacă partea potrivnică s-a referit deja la acel înscris; b) dacă înscrisul este comun părţilor; c) chiar dacă înfăţişarea înscrisului ar expune o altă persoană dispreţului public.

27. Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, instanţa va pronunţa: a) o hotărâre de expedient; b) o hotărâre parţială, însă numai la cererea reclamantului; c) o hotărâre provizorie.

28. Judecătorul este îndreptăţit: a) să ordone probe din oficiu, chiar dacă părţile se împotrivesc; b) să dea îndrumări părţii care nu este asistată sau reprezentată de avocat cu privire la drepturile şi obligaţiile ce îi revin în proces; c) să modifice cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

29. Comunicarea citaţiei unei persoane juridice se poate realiza prin afişare dacă: a) se refuză primirea citaţiei; b) se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acesteia; c) agentul procedural nu găseşte la sediul persoanei juridice pe conducătorul acesteia.

30. Cererea de ordonanţă preşedinţială: a) se poate judeca şi fără citarea părţilor; b) poate fi admisă numai dacă nu există judecată asupra fondului; c) se soluţionează, în toate cazurile, de urgenţă şi cu precădere.

31. Dacă terţul arătat ca titular al dreptului se înfăţişează şi: a) tăgăduieşte susţinerile pârâtului, va dobândi calitatea de intervenient principal; b) recunoaşte susţinerile pârâtului, va lua locul acestuia numai dacă reclamantul consimte la înlocuire; c) recunoaşte susţinerile pârâtului, dar reclamantul nu consimte la înlocuire, atunci terţul va dobândi poziţia de intervenient accesoriu în favoarea pârâtului.

Preview document

Teste grilă drept - Pagina 1
Teste grilă drept - Pagina 2
Teste grilă drept - Pagina 3
Teste grilă drept - Pagina 4
Teste grilă drept - Pagina 5
Teste grilă drept - Pagina 6
Teste grilă drept - Pagina 7
Teste grilă drept - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Teste Grila Drept.doc

Alții au mai descărcat și

Succesiunea

Proprietatea este dreptul unei persoane de a folosi si a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege....

Vicii de consimțământ - dolul

DOLUL (VICLENIA) 1. Definiţie Dolul este viciul de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene,...

Proprietatea Periodică

Proprietatea, în sens economic, este, raportul de însusire de către om a bunurilor materiale, care constituie o conditie a oricărei productii de...

Drept civil - definiții

Dreptul – ca si statul, este o categorie istorica ce a aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii umane, si anume in oranduirea...

Vicii de consimțământ

Vicii de consim: imprejurari care afecteaza catacterul constient si liber a vointei incorporate intr-un act juridic in asa mas incat constituie...

Principiile Efectelor Nulității

EFECTELE NULITATII Efectele nulitatii sunt consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii. Generic, efectul nulitatii consta în...

Te-ar putea interesa și

Dreptul muncii - test grilă

1. Persoana fizica dobandeste capacitate de munca deplina la implinirea varstei de : a) 18 ani ; b) 15 ani ; c) 16 ani. 2. Pe durata executarii...

Teste grilă drept financiar și fiscal

1. Care din următoarele reguli aparţin creditelor bugetare, ca şi condiţie de bază pentru efectuarea de cheltuieli publice? 1) prevederea expresă...

Teste grilă drept civil

N Actele juridice civile nepatrimoniale sunt acele acte care nu pot fi evaluate in bani si privesc drepturile nepatrimoniale. Este donatia un...

Teste Grilă Drept Administrativ

1. Actul administrativ poate fi definit ca fiind: a. un act juridic unilateral. b. un act juridic bilateral. c. un act juridic multilateral. 2....

Teste Grilă Drept Civil

1. Articolul 969 al. 1 din Codul Civil potrivit căruia „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante” consacră: a....

Drept - teste grilă

1. Analiza notiunii de comert se poate face din mai multe puncte de vedere: a) etimologic,economic si juridic b) stiintific c) juridic si...

Dreptul Material al UE

I. OBIECTIVELE CURSULUI I.1. Sub raport didactic Dreptul comunitar reprezintă o ramură nouă a dreptului, desprinsă din dreptul internaţional...

Ai nevoie de altceva?