Dreptul afacerilor - întrebări pentru examen

Intrebarea 9. Notiunea si caracterele raportului juridic civil.

Natura juridica a raportului juridic civil depinde de natura relatiei sociale pe care norma juridica o reglementeaza.

Raportul juridic civil – relatia sociala, patrimoniala si personal nepatrimoniala, reglementata de norme de drept civil.

CARACTERELE: social (apare între persoane), dublu volitional (îmbină voinţa legiuitorului care reglementează anumite relaţii şi cea a părţilor implicate), pozitia de egalitate a partilor (nici una dintre părţi nu impune celeilalte voinţa), subiectele au patrimoniu distinct şi sunt independente, un temei tipic de apariţie a raportul juridic civil este contractul, în calitate de garanţii juridice se utilizează măsuri cu caracter patrimonial.

Intrebarea 10. Structura raportului juridic civil.

Subiectele raportului juridic civil sunt partile raportului juridic civil, adica titulari drepturilor si obligatiilor civile. Pot fi persoane fizice (cetatenii Republicii Moldova, cetatenii straini, apatrizii); persoane juridice (unitatea organizationala ce dispune de un paatrimoniu distinct, dobindeste si exercita drepturi, isi asuma si executa obligatii in nume propriu, poarta raspundere desinestatatoare si poate aparea in calitate de reclamant si reclamat in instanta de judecata); statul, municipiul ca persoane juridice.

Persoana ce dobindeste drepturi civile reprezinta subiectul activ (in raportului juridic civil de obligatii – credtor), iar persoana care isi asuma obligatii – subiectul pasiv (debitor). In raportul juridic civil sunt prezente totdeauna cel putin 2 parti, reprezentate de 2 persoane (simplu) sau mai multe persoane (complex). Raportul in care sunt prezenti un creditor si un debitor - relativ, iar în care nu este concretizata una din parti - absolut.

Pentru a avea calitatea de subiecte persoana trebuie sa dispuna de capacitate juridica civila, care include capacitatea de folosinta (aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii) si capacitatea de exrcitiu (aptitudinea persoanei prin actiuni proprii sa dobindeasca si sa exercite drepturi, sa-si asume si sa execute obligatii). CARACTERELE JURIDICE ALE CAPACITATII DE FOLOSINTA: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea, universalitatea. Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei. Exceptia o constituie succesiunea, in CC: „dreptul la mostenirea persoanei fizice apare la conceptiune, daca se naste viu”. In cazul copilului conceput, capacitatea de folosinta anticipată inseamna numai aptitudinea de a avea drepturi civile. Legea stabileste anumite îngrădiri cu caracter de masuri de protectie a persoanei fizice şi cu caracter de sanctiune. CARACTERELE JURIDICE ALE CAPACITATII DE EXERCITIU: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea. Se cunosc 3 categorii de capacitati de exercitiu: capacitatea minorilor de la 7-14 ani (dreptul de a incheia mici conventii ce tin de viata de toate zilele); capacitatea minorilor ce au implinit virsta de 14 ani (dreptul de a fi autori, inventatori, de a li se face depuneri in institutiile financiare pe numele lor s.a.); capacitatea de exercitiu deplina - de la 18 ani sau de la –incheierea casatoriei !!divorţul nu influenţează capaciatea de exerciţiu, iar nulitatea căsătoriei – da!! –emanciparea minorului !!lucrează în baza unui contract de muncă, practică activitatea de întreprinzător!! (pot incheia orice act juridic, raspunde desinestatator, desfăşura activitatea comercială). Se întîlneşte limitarea capacitatii de exercitiu şi lipsirea persoanei de capacitate de exercitiu. Capacitatea juridica civila apare din momentul inregistrarii de stat a persoanei juridice si inceteaza la data radierii din registrul de stat. Exercitarea unor genuri de activitate necesita obtinerea unei permisiuni licentiale, a licentei.

Continutul raportului juridic civil il formeaza totalitatea drepturilor subiective dobindite de subiectele active si totalitatea obligatiilor asumate de subiectele pasive.

Obiectul raportului juridic civil este comportamentul subiectilor indreptat spre valorile materiale sau nemateriale.

Intrebarea 11. Definiţia actului juridic civil

Actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice si juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Termenul de act mai poate avea înţelesul de mijloc probator al operaţiei juridice. Trăsăturile actului juridic civil sunt: este o manifestare de voinţă ce provine de la mai multe persoane fizice sau juridice, manifestarea este exprimată cu scopul de a produce efecte juridice, efectele juridice urmărite sunt crearea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil.

Intrebarea 12. Condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil

Prin condiţia de valabilitate a actului juridic civil înţelegem elementele componente (ale actului), prevăzute de lege sau stabilite de părţi, necesare pentru validitatea actului juridic. Ele sunt: consinţămîntul (manifestarea exteriorizată a voinţei persoanei de a încheia un act juridic), obiectul (obligaţia persoanei, trebuie să fie licit, să se afle în circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil), cauza (nu trebuie să fie ilicită sau falsă, se prezumă pînă la proba contrară) şi forma (verbal, scris, autentic. !este o condiţie doar în cazurile prevăzute de lege!). CLASIFICĂRI: de fond şi de formă; elemente structurale şi condiţii neesenţiale; legale şi convenţionale.

Intrebarea 13. Condiţiile de valabilitate a consinţămîntului

Consinţămîntul este condiţia de fond esenţială ce constă în manifestarea exteriorizată a voinţei persoanei de a încheia un act juridic. Condiţiile sale de valabilitate sunt: consinţămîntul trebuie să emane de la o persoana cu descernămînt (trebuie să emane de la o persoana cu capacitate de exerciţiu deplină), să fie făcut cu intenţia de a produce efecte juridice (deoarece persoana se angajează juridic se consideră că lipseşte intenţia în cazurile cînd manifestarea de voinţă –a fost făcută din glumă/prietenie, furtuazie/cu rezervă mentală –este foarte vagă), să fie exteriorizat (expres sau tăcit, verbal, în scris, prin gesturi ş.a. Tăcerea prin ea însăşi nu valorează consinţămîntul, însă poate fi considerată manifestarea de voinţă în cazurile cind –legea prevede –părţile stabilesc –după obicei tăcerea se consideră acceptare), să nu fie alternat de un viciu.