Drept Administrativ

1.Definitia administratiei publice locale.

Administraţia publică locală este totalitatea autoritãţilor cu competenţã generalã sau specialã, chemate sã satisfacã cerinţele şi interesele generale ale populaţiei unei unitãţi administrativ – teritoriale (judeţ, comunã, oraş). Administraţia publică locală este organizată şi funcţionează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale ale României : comune, oraşe şi judeţe. Administraţia publicã localã - în cadrul unitãţii administrativ – teritoriale -, îşi realizeazã sarcinile prin servicii proprii sau deconcentrate cu atribuţii corespunzãtoare la nivelul comunei, oraşului şi al judeţului. Între administraţia publică centrală şi cea locală există unele delimitări determinate de PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE. În comune şi oraşe, administraţia publicã localã se realizeazã prin consiliile locale şi primarii aleşi conform legii, aceste instituţii alcãtuind autoritãţile administraţiei publice locale, prin care se realizeazã autonomia localã. La nivelul judeţelor, consiliile judeţene, în calitate de autoritãţi ale administraţiei publice, realizeazã autonomia localã în judeţe. Din cele de mai sus rezultă că prin administraţie publicã înţelegem activitatea pe care o desfãşoarã autoritãţile administrativ – teritoriale organizate pe baza principiului autonomiei locale.

2.Rolul administratiei publice locale

Rolul semnifica atributia,sarcina ori misiunea care ii revine cuiva in cadrul unei actiuni.

Rolul administratiei publice locale, consta in :

-a rezolva treburile publice si de a asigura interesele colectivitatilor locale, conform nevoilor si cerintelor exprimate.(in principal)

-a rezolva si a gestiona, prin autoritatile sale autonome, in nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, in interesul colectivitatilor locale pe care o reprezinta.

3.Principiile administratiei publice locale

Organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale are la bazã urmãtoarele principii: 1. PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE ; 2. PRINCIPIUL DESCENTRALIZÃRII SERVICIILOR PUBLICE ; 3. PRINCIPIUL ELIGIBILITÃTII AUTORITÃTILOR ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE ; 4. PRINCIPIUL LEGALITÃTII ; 5. PRINCIPIUL CONSULTÃRII CETÃTENILOR IN SOLUTIONAREA PROBLEMELOR LOCALE DE INTERES DEOSEBIT ; 6. PRINCIPIUL SUBSIDIARITATII ;

1.Principiul autonomiei locale. Ca o consecinţã a aplicãrii principiului autonomiei locale , autoritãţile comunale/orãşeneşti nu sunt subordonate faţã de vreo autoritate judeţeanã sau centralã. Între consiliul local, respectiv primar, pe de o parte, şi consiliul judeţean, pe de altã parte, nu este nici un raport de subordonare. Nu existã raporturi de subordonare nici între consiliul local/primar, pe de o parte, şi prefect, minister, departament central, pe de altã parte. În relaţiile cu organele locale, organelor centrale, respectiv judeţene, le revin doar urmãtoarele drepturi: de a le organiza activitatea; de a le da îndrumãri; de a executa controlul general asupra diferitelor activitãţi cu caracter economico-financiar, juridic, organizatoric, cultural etc.; de a solicita anularea actelor ilegale.Conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, autonomia locală este dreptul şi capacitatea efectivã a autoritãţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivitãţilor locale pe care le reprezintã, treburile publice, în condiţiile legii. Acest drept se exercitã de cãtre consiliile locale şi primari, precum şi de cãtre consiliile judeţene, autoritãţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

2. Principiul descentralizãrii serviciilor publice. Descentralizarea se caracterizeazã prin aceea cã rezolvarea problemelor de interes local nu se face de funcţionari numiţi de la centru, ci de cãtre cei aleşi de corpul electoral sau desemnaţi de aceştia. Autoritãţile locale nu sunt subordonate ierarhic celor centrale, iar actele lor, chiar dacã nu sunt conforme cu legea, nu pot fi anulate de acestea din urmã (în cadrul sistemului administrativ), ci de cãtre autoritãţi din afara acestuia – din sfera puterii judecãtoreşti, ori în cadrul unui sistem jurisdicţional special constituit. Descentralizarea administrativã constã în recunoaşterea personalitãţii juridice unitãţilor administrativ-teritoriale, existenţa autoritãţilor publice care le reprezintã şi care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, dar care sunt supuse unui control special (tutelã administrativã). Elementele specifice descentralizãri administrative care caracterizeazã administraţia publicã din România sunt urmãtoarele: rezolvarea problemelor locale care intereseazã comuna, oraşul sau judeţul este datã în competenţa autoritãţilor administraţiei publice locale; persoanele care alcãtuiesc aceste autoritãţi (consilierii locali, consilierii judeţeni, primarii) sunt aleşi de cãtre locuitorii localitãţii sau judeţului, iar ceilalţi funcţionari publici, din serviciile publice ale acestor autoritãţi sunt desemnaţi de cãtre respectivele autoritãţi; raporturile dintre autoritãţile administraţiei publice locale din comune şi oraşe şi autoritãţile administraţiei publice la nivel judeţean se bazeazã pe principiile autonomiei, legalitãţii, responsabilitãţii, cooperãrii şi solidaritãţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ.

3. Principiul eligibilitãţii. Acest principiu nu este formulat expres de Constituţie dar este cuprins în prevederile Legilor nr. 215/2001 şi nr. 67/2004, care privesc administraţia publicã localã şi respectiv alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale. Dat fiind natura lor juridicã, aceste autoritãţi nu sunt ale statului şi, ca urmare, nu exercitã nici una din puterile statului. Raţiunea de a fi a consiliilor locale şi judeţene precum şi a primarilor constã numai în a administra/gestiona treburile unităţilor administrativ – teritoriale în care sunt alese, de a sluji şi rezolva interesele colectivitãţilor respective, într-un cuvânt, ale electoratului. Aşadar, puterea lor nu este determinatã de puterea statului, nu derivã din aceasta, ci din mandatul ce le-a fost încredinţat de alegãtori, în numele cãrora acţioneazã şi pe care-i reprezintã. Pentru ca acţiunile autoritãţilor alese sã fie eficiente şi sã producã efecte juridice, acestea trebuie recunoscute de stat - în calitatea sa de reprezentant al întregii naţiuni. În virtutea recunoaşterii lor de cãtre stat, recunoaştere care este condiţionatã de valabilitatea scrutinului electoral, primarii, consiliile comunale şi judeţene sunt încadrate în ordinea juridicã a statului, acţiunile lor fiind considerate a fi în conformitate cu legea.

4. Principiul legalitãţii. Legalitatea înseamnã respectarea cu stricteţe a unei norme de drept. La starea de legalitate se ajunge fie prin respectarea unei dispoziţii legale de bunãvoie, fie prin aplicarea silitã a legii de cãtre forţa de constrângere a puterii publice. Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale prevede, în mod expres principiul legalitãţii, cãruia trebuie sã i se subordoneze organizarea şi funcţionarea tuturor autoritãţilor administraţiei publice locale. Principiul legalitãţii se aplicã în administraţia publicã localã, privitã în toatã complexitatea sa. În consecinţã, toate aspectele organizatorice şi funcţionale, respectiv consacrarea structurilor organizatorice ale autoritãţilor administraţiei publice locale, componenţa, modul de constituire, atribuţiile, competenţele şi modul lor de funcţionare, la care se adaugã actele pe care le emanã, ca şi raporturile şi relaţiile lor cu alte autoritãţi publice sau structuri organizatorice din ţarã şi strãinãtate, trebuie sã fie în strictã conformitate cu legea (cu prevederile Constituţiei, dar şi cu cele ale legilor şi ale celorlalte acte normative în vigoare).