Drept Administrativ

1. Obiectul administraţiei publice.

Administraţia publică are ca scop realizarea valorilor care exprimă interesele statului sau ale unei colectivităţi distincte, recunoscută ca atare de stat, valori care sunt exprimate în acte elaborate de către puterea legiuitoare. Obiectul administraţiei publice îl reprezintă organizarea executării şi executarea în concret a legii, obiect circumscris de puterea legiuitoare. Administraţia publică, în statul de drept, reprezintă principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul eşicherului politic.

Administraţia se regăseşte pretutindeni, în toată complexitatea vieţii sociale, constituind una dintre cele mai utile activităţi umane. De aceea, administraţia este legată şi de puterea judecătorească ale cărei hotărâri sunt aplicate şi executate în cadrul administraţiei publice, la nevoie, putându-se recurge la mijloace de constrângere statală. Pe de altă parte, puterea judecătorească exercită un permanent control asupra activităţii administraţiei, dacă avem în vedere doar două domenii, anume contenciosul administrativ şi cel contravenţional.

Dar, cel mai strâns, administraţia este legată de puterea executivă. Administraţia publică se realizează atât de organele puterii executive (Preşedintele României, Guvernul României şi Ministerele) cât şi de autorităţile administraţiei publice locale (prefecţii, consiliile judeţene, primarii şi consiliile locale), care nu sunt organe ale puterii executive, precum şi de regii autonome şi instituţii social-culturale care, de asemenea, nu sunt organe ale puterii executive.

Într-adevăr, dacă statului i se recunoaşte dreptul originar de exercitare a administraţiei publice, doctrina şi practica recunosc faptul că aceasta poate fi exercitată şi de colectivităţile locale, prin instituţii publice proprii, constituite în acest caz vorbindu-se de un drept derivat, iar activitatea purtând denumirea de administraţie publică locală.

Totuşi sub autoritatea şi conducerea generală a Guvernului îşi desfăşoară activitatea administraţia publică.

2. Funcţiile administraţiei publice.

În doctrina juridică se consideră că funcţiile administraţiei publice se pot rezuma la acţiuni, consultare şi deliberare. De aceea, administraţia a fost clasificată în activă, consultativă şi deliberativă

Administraţia este activă când aplică şi execută legea sau când se ia o măsură de utilitate publică, este consultativă când dă avize administraţiei în cadrul căreia funcţionează şi este deliberativă când un organ colegial ia decizii care obligă administraţia activă. Astfel, spunem că administraţia este activă atunci când un agent constatator încheie un proces-verbal de contravenţie sau când un primar decide asupra unei probleme de interes local, administraţia este consultativă când ministrul finanţelor avizează un proiect de hotărâte de guvern, întocmit de alt minister şi este deliberativă când Colegiul director al serviciului Român de Informaţii ia o decizie.

În doctrină recentă, de drept administrativ, se identifică principalele funcţii ale administraţiei publice:

- funcţia de mecanism intermediar de execuţie ce are menirea de a organiza şi a asigura execuţia, în ultimă instanţă folosind autoritatea sa sau chiar constrângerea;

- funcţia de instrument de conservare a valorilor materiale şi spirituale ale societăţii;

- funcţia de organizare şi coordonare a adoptărilor ce se impun datorită transformărilor care se produc inerent în evoluţia diferitelor componente ale societăţii, în special în structura economică a acesteia.

Schimbările intervenite în structura autorităţilor ori organelor statului şi, în mod deosebit, a principiilor care le guvernează, după 1989, au produs transformări de esenţă în planul administraţiei publice, în general, dar mai ales în cel al administraţiei publice locale. Administraţia publică locală nu mai este o parte din administraţia statului, ci o administraţie destul de autonomă cu care cea a statului coadministrează problemele administrativ teritoriale.

3. Normele juridice din administraţia pubică.

Normele juridice care se aplică în organizarea şi funcţionarea organelor administraţiei statului român şi a celor locale fac parte din diferite ramuri de drept, ca de exemplu, dreptul constituţional, privind sistemul şi principiile de organizare şi funcţionare a organelor puterii executive (preşedinte, guvern, autorităţi centrale de specialitate) şi a administraţiei publice locale. De asemenea, dreptul civil în legătură cu personalitatea juridică a autorităţilor administraţiei publice, dreptul muncii, cu privire la desfăşurarea activităţii personalului administrativ, inclusiv disciplina profesională, dreptul penal execuţional, în ce priveşte administraţia penitenciarelor cuprind norme juridice de natură administrativă.

Normele de drept administrativ sunt extrem de variate, dacă se are în vedere multitudinea domeniilor activităţii executive.

Ţinând seama de finalitatea lor, normele de drept administrativ pot fi grupate în mai multe categorii şi anume:

- norme prin care se reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea organelor administraţiei publice, competenţa lor materială şi teritorială, raporturile cu alte organe de stat, controlul ce se poate exercita asupra activităţii lor;

- norme prin care sunt reglementate raporturile organelor administraţiei publice cu persoanele fizice şi juridice nestatale, privind drepturile şi obligaţiile acestora în relaţiile lor cu autorităţile administrative. In această reglementare sunt incluse şi normele care prevăd răspunderea participanţilor la asemenea raporturi, consecinţele încălcării drepturilor şi obligaţiilor lor reciproce;

- norme care reglementează procedura activităţii administraţiei publice, adică acele norme care prevăd în ce condiţii se desfăşoară activitatea realizată de administraţie, atât în interiorul său, cât şi în raporturile cu subiecţi din afara acesteia.

Deoarece identificarea şi clasificarea normelor de drept administrativ întâmpină dificultăţi în teoria şi practica de aplicare, s-a propus ca o necesitate evidentă codificarea normelor de drept administrativ.

In prezent, unii autori emit teza codificării pe etape. În prima etapă ar trebui adoptate coduri sau statute pe principalele instituţii (domenii): organizare (o lege generală de organizare a ministerelor); procedură necontencioasă (un cod), contravenţii (cod), funcţie publică (statut) etc. In a doua etapă urmează a fi adoptat Codul administrativ.

4. Raporturile de drept administrativ: clasificare.

Prin reglementarea de către normele de drept administrativ a relaţiilor sociale ce fac obiectul acestei ramuri de drept, relaţiile în cauză devin raporturi de drept administrativ.

Putem defini raporturile de drept administrativ ca fiind acele raporturi juridice care se nasc prin reglementarea de către normele juridice, direct sau indirect, adică prin fapta juridică săvârşită în executarea acestora, a raporturilor sociale care formează obiectul administraţiei de stat realizată de către organele administrative ale statului.

Raporturile de drept administrativ se clasifică în raporturi de:

- subordonare;

- colaborare;

- participare şi

- tutelă.